În inima Transilvaniei, la doi pași de Aiud, există o podgorie specială în care primăvara înfloresc migdalii: Ciumbrud. Un nume cu rezonanță în tradiția viticulturii românești, ce continuă și astăzi să ofere vinuri excepționale, cu o personalitate distinctă, medaliate în țară și străinătate. Am stat de vorbă cu Bogdan Moga, degustătorul Domeniilor Ciumbrud, pentru a afla câteva dintre secretele vinului făcut pe malul Mureșului.
Vinul lui Mihai Viteazul
- Astăzi avem foarte mulți producători de vin în România, concurența este acerbă. Ce anume face ca vinul de Ciumbrud să fie o marcă cunoscută și apreciată?
- Zona Ciumbrud este specială pentru că în foarte puține locuri din lume găsești o podgorie amplasată într-o uriașă seră naturală. În spatele viței de vie este un deal cu pădure, iar în față este Mureșul. Imaginați-vă un versant prins între aceste două limite, unde râul formează o perdea de aer protectoare, iar pădurea păstrează efectul de seră. Se întâmplă de multe ori să fie o rupere de nori în Aiud, și la Ciumbrud să nu plouă. E neobișnuit pentru Transilvania, dar datorită locului special, este un microclimat aparte, ce se formează în această uriașă seră naturală. Asta este și cauza pentru care în podgoria Ciumbrud există 27 de migdali! Căldura și climatul mediteranean înseamnă pentru struguri o mai bună acumulare de zaharuri și, în final, un vin cu personalitate. Zona muntoasă oferă și o mineralitate deosebită, specifică. Datorită locului special, Ciumbrudul are o foarte veche tradiție a viticulturii, fiind atestată încă de la 1220. Există documente istorice prin care am aflat că însuși Mihai Viteazul, în timpul șederii sale la Alba Iulia, cerea vin de Ciumbrud, pe care îl aprecia foarte mult. Și trebuie spus că în 1867, a fost câștigată prima medalie de aur importantă de către România, cu un Riesling de Rin de... Ciumbrud. Rieslingul acesta este un vin neutral, un soi brut, trebuie să fii atent cu el și să îl înțelegi. De multe ori eu glumesc și spun că trebuie să fii pregătit psihic ca să deguști un Riesling de Rin. E un soi foarte pretențios și dacă nu are ce îi trebuie, vinul poate să fie foarte ușor, un eșec. La noi, acestui soi îi merge foarte bine, Mureșul ținând locul Rinului. În mare, cam acestea sunt avantajele zonei Ciumbrud, pentru care vinul nostru este apreciat.
"Extraordinar! Vreau 2 milioane de litri!"
- Ce vin i-ați recomanda călătorului pornit la drum, căruia îi place să stea seara la o poveste și un pahar de vin bun, dacă ar ajunge la Domeniile Ciumbrud?
- Că să descopere gusturile și tradiția zonei i-aș recomanda Rieslingul de Rin, sau un vin mai dulce, Traminerul. La Ciumbrud a existat în trecut nu doar o extraordinară școală viticolă, dar și o extraordinară bază de cercetare a trandafirului. De aceea vița de vie altoită pe butuc de trandafir de la noi oferă un Traminer extraordinar, în care se regăsește nu doar un parfum de trandafir, ci și amprente de flori de migdal. Un om de afaceri din Coreea de Sud a venit la noi și a degustat acest Traminer, după ce căutase să îl cumpere din Franța, și a zis: "Extraordinar! Vreau două milioane de litri!". Iar pentru cine vrea neapărat un vin roșu, deși Transilvania este celebră pentru vinurile albe, i-aș recomanda o Fetească neagră din 2013, ținută la butoi de stejar timp de 16 luni, un vin catifelat și un pic sofisticat, încât trezește boieria din tine chiar dacă ești în blugi și în tricou. În total, avem zece soiuri de struguri albi și două de struguri roșii, avem și un chardonnay foarte bun, dar și un pinot gris excelent.
"80 de autocare cu turiști veniți la degustări"
- Se întâmplă să aveți curioși care vin să vă descopere vinul?
- Sigur că da. În această direcție, a turismului viticol, e uimitor ce se întâmplă în România! Cel puțin în cazul nostru, am avut surpriza că, fără să ne facem niciun fel de reclamă, doar pe baza renumelui, am avut anul trecut 80 de autocare cu turiști veniți la degustări! Este motivul pentru care am construit și o mică pensiune, unde se poate rămâne pentru cei ce vor să deguste pe-ndelete. Este un fenomen ce ia amploare în România, și singura explicație pe care am găsit-o este că românul, odată cu diversificarea ofertei de vinuri românești, vrea să experimenteze și să se rafineze în materie de vinuri. Vremurile în care oamenii se mulțumeau cu un vin dulce, în care zahărul masca orice defect, sunt trecute. Acum vor să încerce un vin sec sau demisec, să înțeleagă de ce îi place un soi sau altul, să își îmbogățească cultura, povestind despre zonă și tradiția ei, pornind de la un pahar cu vin.
- Cât de mult s-a diversificat oferta de vinuri românești? Concurența vă obligă la eforturi suplimentare?
- Eu am intrat în această branșă a somelierilor în 2010. Știți câte crame erau atunci în România? Erau 60 de producători la nivel național. Astăzi sunt 274! Zona Dealu Mare, de exemplu, a crescut de la 3-4 producători la 80 de producători, în doar câțiva ani! În zona Aiud sunt mulți, iar la noi, în zona Ciumbrud, dacă ajungeți și întrebați, aflați imediat cel puțin 30 de mici producători. Un lucru care ne bucură, pentru că în felul ăsta faima vinului de Ciumbrud merge mai departe, oamenii află că aceasta este o zonă viticolă importantă. În domeniul viticulturii, cred că a fost cea mai mare absorbție de fonduri europene din agricultură, și acesta este rezultatul. Și globalizarea a permis o extraordinară dezvoltare a culturii vinului din România, exportul fiind o șansă pentru unii producători autohtoni. Faptul că au apărut mai mulți producători români este un lucru foarte bun, și pentru noi, și pentru România, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Sigur că suntem obligați să ne străduim la o tot mai bună calitate, dar ne bucură concurența, pentru că prin ea s-a dezvoltat încrederea în producătorul român.
- V-ați școlit în occident ca somelier. Acolo cum este cultura vinului?
- Este o altă tradiție, o cultură a vinului neîntreruptă, ce s-a rafinat în timp. La englezi, ca să nu mai spun de francezi, dacă vrei să faci șpriț din vin sau să apuci paharul de cupă, ospătarul poate să îți facă observație. De multe generații ei au rafinat băutul unui pahar de vin și, din acest punct de vedere noi, românii, avem o mică întârziere. Dar cred că noi compensăm la capitolul raport calitate-preț, prin curiozitate și prin înclinația noastră către poveste, întotdeauna însoțită de un strop de vin.
"Subvenția pentru viticultură în România este de 5% din costul de producție, și în Franța este de...72%"
- Vinul de Ciumbrud are și multe medalii. Vă mândriți cu una dintre ele în mod deosebit?
- Avem multe medalii, dar dintre cele obținute în ultimul timp aș zice că mai tare strălucește medalia de aur obținută la Berlin, cu Feteasca neagră din 2013, dar și cele zece medalii internaționale obținute cu pinot gris-ul din 2009, un vin de colecție, ce se poate păstra și 40-50 de ani. Ne bucurăm că, deja, vinul din 2017 are mai multe medalii naționale și internaționale, obținute atât cu traminer-ul, cât și cu chardonay-ul.
- Care este cea mai grea încercare a vinului, din podgorie până în paharul degustătorului?
- Aș zice că cea mai grea parte este cea economică. Domnul Dănoaie, unul dintre proprietarii Domeniilor Ciumbrud, a preluat această podgorie în 2005 și de atunci a investit an de an, a accesat fonduri europene și a replantat peste 40 de hectare de viță de vie. Dar este o luptă inegală: subvenția pentru viticultură în România este de 5% din costul de producție și în Franța este de...72%, iar în Italia de 61%. Este greu să ții piept unei astfel de concurențe la nivel european. Însă chiar și așa, ne descurcăm bine, investim ceea ce avem: dragoste și grijă pentru vița de vie, imaginație și rafinament pentru crearea unui vin autentic.