La 30 de ani, Ana Georgescu se poate lăuda că tot ce a întreprins până acum a făcut de nota 10. A fost în lotul de gimnastică ritmică al României și a câștigat peste 70 de medalii, dintre care 40 de aur. A făcut performanță și în gimnastica aerobică, având spectacole inclusiv pe Broadway. Recent, a devenit unul din cei 150 de formatori internaționali de Zumba care există în acest moment în lume. Am stat de vorbă cu Ana, într-una din puținele zile pe care le-a petrecut în București.
Fitness și dans
- Ana, te rog să explici, în primul rând, ce este "Zumba". Poate nu toți cititorii noștri sunt familiarizați cu acest termen.
- Zumba este un program de Fitness bazat pe dans, care ne ajută să ne menținem sănătoși, să arătăm bine și, pe deasupra, este și plăcut. Oamenii, în general, fug de antrenamentele fizice solicitante. Cu Zumba, efortul aproape că nu se simte, fiindcă ascultăm muzică, suntem ca la o petrecere. Dar, în egală măsură, prin exercițiile fizice de intensitate crescută, ne tonifiem corpul și ne creștem capacitatea cardio-vasculară.
- Cum ai ajuns master-trainer internațional de Zumba?
- Când am terminat cariera competițională în gimnastică ritmică, la 17 ani, am început să predau clase de Fitness la un club din București și am aflat întâmplător despre programul de Zumba. Am fost la un traning de formare, unul ca acelea pe care le predau acum la rândul meu. M-am îndrăgostit pe loc de această gimnastică dansantă care, până la urmă, mi-a schimbat viața, așa cum o schimbă și pe a altor zeci de mii de oameni care o practică. Ulterior, am simțit că pot să fac mai mult decât să predau ore obișnuite de Zumba. Am început să mă pregătesc, să studiez. Și s-au aliniat astrele (râde) și a apărut un job la nivel european. A fost o selecție dură, au participat peste 800 de persoane, dintre care au fost alese doar cinci, iar eu am fost una dintre ele. În momentul de față, într-adevăr, sunt doar 150 de master-traineri în toată lumea, iar eu reprezint România cu mândrie. Zumba a devenit acum jobul meu, pasiunea mea și un stil de viață. Dar, oriunde m-aș afla, nu uit niciodată să spun că am început aici, în România.
- La gimnastică ritmică ai fost în Lotul Național de junioare și ai câștigat peste 70 de medalii, atât în competiții naționale, cât și internaționale. Cum a început totul?
- Am început gimnastica ritmică la trei ani, pur și simplu pentru că părinții și-au dorit să mă dezvolt armonios și să nu stau în fața blocului. Foarte repede, gimnastica s-a transformat în pasiunea mea și au urmat ore lungi de antrenamente. Mai întâi la Constanța, apoi, la vârsta de opt ani, m-am mutat în București, unde treburile au devenit mult mai serioase, antrenamentele mult mai riguroase și sacrificiile ceva mai mari. Ușor-ușor, sub îndrumarea antrenoarei mele de atunci, Mariana Mezei, care m-a ajutat să mă formez, am ajuns în lotul de junioare. Din păcate, nu s-a concretizat cu participarea la Campionate Europene sau Mondiale, așa cum își dorește fiecare sportiv, însă am avut nenumărate medalii și o contribuție importantă în gimnastica ritmică din perioada respectivă.
Succes pe Broadway
- Înainte de Zumba, ai făcut gimnastică aerobică și ai avut spectacole inclusiv pe Broadway. Cum a fost această experiență?
- A fost o experiență unică, pe care am trăit-o cu trupa "Aeros". Eram cel mai tânăr membru al echipei, aveam 15 ani. Deși tipul de dans pe care îl făceam era dans atletic și era apropiat de gimnastica ritmică, este foarte diferit să fii pe scenă față de a fi pe covorul competițional. A trebuit să învăț foarte mult, dar am învățat! Am lucrat cu trei dintre cei mai mari coregrafi ai acelui moment - David Parsons, Daniel Ezralow și Moses Pendleton. Am plecat cu un număr fix de show-uri, dar cererea a fost mult mai mare, iar spectacolul s-a jucat cu casa închisă și a trebuit să deschidă un al doilea show în perioada șederii noastre acolo. Deci, a fost un succes!
- Cum era o zi obișnuită din viața ta când făceai gimnastică de performanță?
- Mă trezeam dimineața foarte devreme, iar la ora 6 și jumătate deja începeam primul antrenament. După aceea mergeam la școală, apoi făceam lecțiile, de multe ori în autobuz, în metrou sau, dacă mai aveam timp liber, în sala de antrenamente sau în biblioteca Facultății de Educație Fizică și Sport. După aceea, făceam al doilea antrenament, care se termina după 7 și jumătate seara. Iar a doua zi o luam de la capăt.
- Când tu transpirai la antrenamente, colegele tale trăiau povești de dragoste, se distrau în cluburi... Aveai și tu timp pentru toate astea?
- Nu reușeam să trăiesc viața de adolescent clasică, însă nu simțeam că pierd ceva. Mă consideram privilegiată că am șansa să călătoresc sau să fac ceea ce fac pentru... patrie și popor (râde). Nu am simțit că fac un sacrificiu, în niciun caz.
- Gimnastica ritmică ți-a adus și momente de împlinire extraordinară - ai câștigat medalie după medalie. Ce simțeai în clipele în care erai pe podium?
- Pe podium totul se uită, totul se șterge. Și clipele grele, și lacrimile, și efortul. Este un moment și de mândrie, și de împlinire, care te face să mergi mai departe.
- Și tu întotdeauna ai mers mai departe. Ana, unde mai e casa ta?
- Sinceră să fiu, mi-am dezvoltat această abilitate, de a mă simți confortabil în fiecare cameră de hotel în care ajung. Dar îmi lipsesc foarte mult oamenii, atunci când sunt plecată pentru perioade lungi de timp. Familia, prietenii, dacă ar putea să vină cu mine ar fi totul perfect.
Bucuria micilor nimicuri
- Ai avut ocazia să cunoști oameni din toate colțurile lumii. Există diferențe majore între mentalitatea străinilor și cea a românilor - din punct de vedere al grijii și respectului față de propria persoană?
- Diferențe există. În primul rând, din cauza situației economice. În momentul de față, noi, în România ne gândim cum să ne plătim facturile la sfârșit de lună, și abia apoi la ce-am putea face pentru noi. În alte țări, pe primul plan sunt sănătatea și buna dispoziție. Acolo, oamenii se gândesc cum să aibă grijă de suflet, de propriul corp, cum să aibă o activitate care să le facă plăcere.
- Pari o ființă pozitivă, ai o expresie luminoasă...
- Am învățat să fiu așa mulțumită mediului în care mă învârt și care este plin de oameni frumoși și sănătoși. Atât spiritual, cât și fizic. Am învățat să mă uit către latura pozitivă a lucrurilor, să caut soluții pentru orice problemă, în loc să mă uit numai la problemă. Și lucrul ăsta m-a ajutat foarte mult să evoluez și să-mi păstrez latura pozitivă. Să mă bucur de micile nimicuri. De la o oră petrecută simplu, cu prietenii sau familia, până la o plăcere nevinovată, cum ar fi să savurez mâncarea preferată.
- Apropo de mâncare. Ții vreo dietă?
- Cred foarte mult într-un stil de viață sănătos, nu neapărat într-o dietă. Am crescut cu diete o mare parte din cariera mea sportivă și am, așa, o ușoară repulsie față de cuvântul "regim alimentar". Însă, cred că este foarte important să ne hrănim cât mai sănătos posibil. Uite, de patru luni, am început un regim vegan, dar pe care l-am ales singură, nu mi-a fost impus de nimeni. Și am grijă, pe cât posibil, să aduc nutrienți corpului, ca să funcționeze corect.
- Dar în dragoste ce stil de viață aplici?
- Nu sunt prea multe de spus. (râde) Eu cred doar în relații care contează. Nu îmi place să ies la întâlniri ocazionale și să-mi pierd timpul. Încerc să îmi dedic timpul relațiilor de lungă durată și numai atunci să mă implic sută la sută. Acum sunt singură. Dar atunci când o să apară acel Făt-Frumos care să-mi fie potrivit, sunt convinsă că o să existe timp și pentru iubire.
- Dacă ar fi să-ți dai, ca la gimnastică ritmică, o notă pentru viața ta, așa cum a fost și este până acum, ce notă ți-ai da?
- Asta este o întrebare foarte dificilă! (râde). Nu știu dacă aș putea să-mi dau o notă fără să fiu subiectivă. Viața este atât de complexă, încât este foarte greu să notezi toate aspectele ei. În egală măsură, sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am. Și totul merită nota 10, pentru că trăiesc, sunt fericită, sănătoasă, am familie, prieteni, am tot ceea ce mi-aș putea dori și tot ceea ce contează cu adevărat. Vreau mai mult? Bine-nțeles! Dar o notă, nu știu... (râde) Greu de spus!