Foșnetul unui șanț românesc
- Într-un număr precedent al revistei "Formula AS" s-a vorbit pe larg despre "apocalipsa albinelor", mai exact, despre Sindromul Dispariției Coloniilor de Albine, un fenomen care face ravagii în întreaga lume. Cât de afectată este România de acest fenomen?
- Într-adevăr, Sindromul Dispariției Coloniilor de Albine este un fenomen foarte grav, care afectează albinele din întreaga lume, în special pe cele din America și Europa centrală. În mod aparent inexplicabil, apicultorii se confruntă cu o dispariție fulgerătoare a albinelor: stupul se golește de lucrătoare, acestea lăsând în urmă puietul, stocul de hrană, regina și câteva doici. Nu se găsesc cadavre în jurul stupului, nu există o cauză clară a fenomenului, ai zice că e o poveste cu extratereștri. Noi presupunem că este un cumul de factori dintre care cei mai importanți sunt distrugerea biodiversității, pesticidele pe bază de neonicotinoide și glifosat, virușii, plantele modificate genetic, schimbările climatice și alte câteva. Din fericire, în România acest sindrom nu este foarte grav, deși suntem și noi afectați. Un semnal de alarmă a fost în anul 2016 când, din cauza secetei, concentrațiile de pesticide din plante nu s-au diluat și albinele au fost intoxicate masiv. La nivel național, a fost un dezastru. Totuși, față de restul Europei și față de problemele din America, Albina Carpatină stă foarte bine.
- Ce anume face ca albina românească să fie încă protejată?
- Păi, să le luăm pe rând. În America, de exemplu, albina este tratată cu foarte mult pragmatism, că să nu spun cu cinism și cruzime. Acolo, accentul este pus pe agricultura intensivă și albina are simplul rol de polenizare. Dacă în România, un apicultor are în jur de câteva sute de familii, un apicultor american are câteva mii, de obicei 4000-5000. Statul american acordă o subvenție între 90 și 150 de dolari pentru fiecare familie, iar polenizarea culturilor se face contra-cost, adică, fermierul care are un câmp de rapiță îl plătește pe apicultor ca să lase stupii lângă el, pentru a avea o creștere a producției de peste 30%. Că rapița respectivă este super-tratată cu substanțe chimice, de obicei pe bază de neonicotinoide, nu mai contează: albinele n-au decât să moară după polenizare, pentru că se vor importa altele, din Australia, cu 50 de dolari familia, costuri acoperite din profitul total - subvenție plus plata polenizării. Mierea nici nu contează: ea se importă și, în general, americanii nu știu că ea poate avea gust diferit, ci o clasifică în funcție de... culoare. După părerea mea, această logică a profitului cu orice preț a dus la fenomene de genul "Sindromului Dispariției Coloniilor de Albine". Lăcomia omului, indiferența și chiar disprețul față de natură sunt cauzele mai adânci ale unor astfel de fenomene. Europa? Câți urși au Germania, Elveția sau Franța? Niciunul. Dar lupi? Câțiva, rătăciți din pădurile noastre și ale polonezilor. Dar păduri seculare? Zero. Vă plac culturile perfecte din Austria, alea pe care le admirăm noi, în vacanță, zicând că sunt lucrate la milimetru? Mergeți să vedeți câte gâze sunt pe lângă acele culturi, sau câte flori cresc, sălbatic, pe lângă ele, și o să vedeți că e totul ca și sterilizat! Pentru că în toată Europa se lucrează "modern"... adică intensiv și chimizat. Și uitați-vă în primul șanț al unui sat românesc, și o să vedeți câtă viață foșnește în el. E adevărat că avem un mare avantaj, o natură încă vie și bogată, dar nu trebuie să rămânem orbiți de mândrie la astfel de lucruri, ci dimpotrivă, să luăm aminte unde poate să ducă agricultura intensivă și chimizarea și să facem tot ce putem ca să păstrăm pământul nostru cât mai curat. Și dacă vom avea mediu curat, vom avea și miere curată.
"Avem cea mai bună miere din lume"
- Cât de curată este mierea românească? Totuși, chiar și la noi există culturi intensive și tratamente chimice...
- Nu o să vă spun o părere subiectivă, o să va dau câteva date concrete. În ultimele decenii, nu există congres sau concurs al apicultorilor de unde România să nu se întoarcă fie cu o medalie, fie cu un loc pe podium. Calitativ, avem cea mai bună miere din lume, pe care occidentalii o cumpără pentru... cupajare! Adică, exact ca la vin, ei amestecă mierea lor slabă cu mierea noastră și obțin un produs de calitate! Șansa noastră este Transilvania, unde încă mai există, în medie, 60 de flori spontane pe metrul pătrat! Germanii, când vin la noi în vizită, rămân uimiți, ei nu mai au de mult așa ceva. Prin biodiversitate avem o bogăție uriașă, pe care ar trebui să o păstrăm cu orice preț: să oprim în primul rând tăierea pădurilor și să găsim alternative la tratarea câmpurilor cu substanțe chimice. Mierea excepțională de la noi, care oricum merge în proporție de aproape 80% la export, este doar unul dintre beneficiile mediului curat.
"În România există o extraordinară întoarcere a tinerilor către apicultură"
- În ultimii ani, am observat că și țăranii folosesc, în micile lor grădini, tratamente chimice. Afectează acest lucru viața albinelor?
- În România sunt două mari probleme pentru albine: marii fermieri și micii agricultori. Teoretic, pentru marii fermieri avem legi care reglementează cât de cât situația: pentru a-i proteja pe apicultori, ei sunt obligați să țină o fișă la zi a tratamentelor aplicate culturilor și să le anunțe la direcțiile agricole, de fiecare dată când le fac, indiferent dacă e vorba de livezi sau culturi în câmp. În felul ăsta, știm și noi unde și când există pericolul intoxicației pentru albine. Legi avem și reglementări există. Numai că nu toată lumea le respectă și, de multe ori, legea... nu prea are dinți. Totuși, cel puțin la nivelul județului Sibiu, există o colaborare foarte bună între fermieri și apicultori și, din fericire, acest parteneriat este menținut cu controale și informări stricte. În ce îi privește pe micii agricultori, situația e mai complicată, pentru că e greu de controlat. Cu ani în urmă, existau pe piață patru categorii de tratamente chimizate, iar țăranii nu aveau acces decât la unul singur, cel mai puțin periculos. Restul se dădea "pe rețetă", cu recomandare, de la firmele specializate. Din păcate, astăzi, toate substanțele se vând la liber, indiferent de cât de nocive sunt! Oricine poate cumpăra orice din magazin, încât, de multe ori, țăranii nici nu știu cât de tare își otrăvesc grădinile. Ministerul agriculturii ar trebui să treacă la o limitare a acestor substanțe periculoase, la un control mai strict, atât pentru omul obișnuit cât și pentru marii fermieri. Situația trebuie reglementată de urgență! Sunt afectate nu doar albinele, al căror sistem nervos este distrus de neonicotinoidele din pesticide, dar și oamenii, aceste substanțe fiind dovedite drept cancerigene. Tratamentul aplicat culturilor ajunge în plantă în proporție de 25%, restul intră în pământ și apoi în apă. Nu putem sta impasibili în fața otrăvirii pământului.
- În această situație dramatică, generalizată în lumea de azi, există și vești bune care să ne dea un pic de optimism?
- Din fericire există și vești bune. În primul rând, la nivel european, creșterii albinelor îi este acordată o mare importanță. La modul general, se dau subvenții importante pentru apicultori, și suntem sprijiniți financiar. Recent, prin acțiunea Avaaz, s-a propus interzicerea totală a tratamentelor chimice pe bază de neonicotinoide, începând cu anul 2022. Mai multe țări, al căror lider este Franța, lucrează la găsirea de soluții alternative pentru aceste substanțe otrăvitoare. În multe țări, aceste substanțe sunt interzise și acum, dar încă sunt acceptate derogări și, din păcate, România a preferat să ceară o asemenea derogare, mai degrabă decât să le impună fermierilor căutarea unor altfel de soluții. Oricum, în cinci ani, se va termina această poveste, să sperăm că vom rezista până atunci. Apoi, la nivelul României, am observat o extraordinară întoarcere a tinerilor către apicultură. Eu sunt și profesor și pot să vă spun că după 1990, un val masiv de tineri au început să crească albine, mulți încurajați în ultimii ani și de consistentele subvenții europene. Această întinerire și sporire a generației de apicultori mă face să fiu optimist în legătură cu destinul albinei carpatine. Dacă am reuși să protejăm și mediul, să îl păstrăm curat, România ar avea șansa de a-și păstra mai departe poziția de lider mondial, cu cea mai curată și mai gustoasă miere.