Coaja de mandarină este bogată în pectină, vitamina C și alte substanțe ce ajută metabolismul să crească, eficiente în reducerea grăsimii corporale. Totodată, este un adevărat balsam pentru digestia lentă, greață, balonare, arsuri la stomac, diaree, sughiț. Alte beneficii includ echilibrarea zahărului din sânge, activarea detoxifierii hepatice, tratarea tusei, răcelii și a gripei și ameliorarea stresului.
Pregătirea ceaiului
Spălați bine mandarinele cu o perie, apoi îndepărtați coaja, având grijă să lăsați pe ea partea albă. Lăsați coaja să se usuce în mod natural. Va rămâne utilizabilă timp de mai multe luni, dacă se va păstra într-un recipient etanș, într-un loc răcoros și întunecat. Pentru a face ceai, puneți 50 g de coji uscate - rupte în bucăți mici - în 500 ml de apă ce clocotește, apoi opriți focul și puneți capac. Lăsați la infuzat o oră sau mai mult, apoi strecurați. Rezultă un ceai aromat și parfumat, cu mare putere terapeutică. Se beau 2-3 căni pe zi, cald sau la temperatura camerei. Dacă nu aveți timp să uscați coaja acasă, multe dintre magazinele ce conțin produse alimentare tradiționale din Asia au și coajă de mandarină uscată. Poate fi adăugată în ceai negru fierbinte sau în lapte fierbinte, pentru gustul ei aromat.