Rodica Culcer despre... Cine scoate țara din marasm?

Redactia
- Subiectul pilonului II de pensii a inflamat spi­ritele pe scena publică, fiind preluat și de președintele Iohannis, în războiul său cu guvernul Dăncilă. Ce justifică atenția specială de care se bucură această temă?

- Cum raportul dintre populația activă, care plătește contribuțiile la asigurările sociale de stat, și pensionari, se deteriorează constant, în întreaga lume, din cauza creș­terii duratei medii de viață și scăderii natalității, este lim­pede că nu vor mai fi niciodată suficienți plătitori de con­tribuții ca să asigure pensii decente pensionarilor. De altfel, de ani buni, bugetul CASS în România suferă de un deficit important, acoperit de guvern prin îm­pru­muturi pe piața internă și externă. De aici a rezultat necesitatea suplimen­tării pensiilor de stat cu un venit provenit din fonduri ad­ministrate privat. Spre deosebire de pilonul I, acestea rea­lizează profit, adică înmulțesc banii investi­to­rilor. A atenta la pilonul II, prin suspen­da­rea plății con­tribuțiilor sta­bilite prin lege, cum pre­co­nizează Liviu Drag­nea, în­seamnă a pune în pe­ricol bunăstarea viitorilor pen­sio­nari, adică a actualei populații active. Deși deci­ziile po­litico-economice cu efecte pe termen lung inte­re­sează prea puțin, atât popu­lația în ansamblu, preocupată de pro­blemele imediate, cât și clasa politică, lipsită de vi­ziune, totuși, Președin­tele Iohannis a reușit să demons­tre­ze că tentativa gu­vernului de a confisca banii privați (nu pu­blici, cum greșit afirmă Liviu Dragnea, care nu înțe­lege că banii asiguraților sunt privați, chiar dacă sunt adminis­trați de stat) are o semnificație imediată, și încă una dramatică, pentru că atestă că guvernul, pur și simplu nu mai are bani pentru pensii și salarii și nu-i poate obține decât băgând mâna adânc în buzunarele noastre. Fie că o va face prin suspendarea plăților, fie că va înlocui acest procent cu o contribuție suplimentară - echivalentă cu o nouă taxă - pusă în spinarea angajatului și a angaja­torului deopotrivă, guvernul confirmă indirect, indife­rent de retorica la care recurge, falimentul politicii sale eco­no­mice și fiscale, mai ales că și faimoasa creș­tere, ge­nerată de consum, s-a oprit și nu are cum să repor­nească. De­geaba vorbește guvernul de investiții, ca motor al dez­voltării viitoare, când este evident că o echipă care func­ționează de la Dăncilă în jos nu are resursele intelec­tuale și administrative, nici pentru relan­sarea inves­tițiilor lor, nici pentru atragerea fondurilor europene, care stau neuti­lizate. Dincolo însă de războiul po­litic, pe care președin­tele este pe cale să-l câștige, adevărata problemă este cine mai poate scoate țara din marasmul generat de cinismul și iresponsabilitatea lui Dragnea. Domnul Iohannis este dator să ofere și o cale de ieșire din criză, nu doar un diagnostic, oricât ar fi el de pertinent.

- De când a fost lansată în spațiul public ideea mu­tării ambasadei României la Ierusalim, politica externă românească pare să-și fi pierdut coerența și re­perele acceptate de populație. Cui îi folosește aceas­tă confuzie generală?

- Pe scurt, celor care vor să reorienteze România dinspre Vest spre Est. Să ne întrebăm, mai întâi, la ce ne-a folosit să ne aruncăm într-o dezbatere aproape de ne­rezolvat, legată de mutarea Ambasadei la Ierusalim, mai ales fără o prealabilă consultare cu șeful statului. Re­lațiile noastre cu Israelul decurgeau normal, cum decurg și relațiile Israelului cu statele UE, care nu susțin mutarea Ambasadelor, înainte de rezolvarea statutului Ierusa­li­mului, iar SUA nu ne-au cerut să ne implicăm. Cărui inte­res național al României îi răspunde așadar această ini­țiativă? Liviu Dragnea a creat o falsă problemă, legând mutarea Ambasadei de loialitatea față de SUA, dar iată că SUA continuă să se concentreze asupra anticorupției și statului de drept, după cum a demonstrat recenta vizită în România a unui înalt funcționar al Departamentului de Stat. În schimb, am reușit să ne stricăm relațiile cu UE, aliniindu-ne explicit la poziția campionului ilibera­lis­mului, Viktor Orban. Drept urmare, România este pe cale de a fi ostracizată la Bruxelles, după cum s-a văzut re­cent, când vice-premierul Viorel Ștefan nu a fost primit de nici un comisar european, în afară de Corina Crețu. La ce ne vom aștepta deci din partea UE, când se va pune problema bugetului UE, mai ales că executivul european a anunțat că va condiționa acordarea de fonduri, de res­pectarea valorilor europene în sfera democrației și sta­tului de drept? Nu ar fi fost oare în interesul României să ne consolidăm relațiile cu UE, singura noastră sursă de fonduri? Nici Israel, nici SUA, nu ne oferă facilitățile pe care le oferă UE, chiar dacă noi nu suntem capabili să le folosim, spre exas­pe­rarea doamnei Crețu înseși. Și atunci, suntem îndreptățiți să ne întrebăm dacă nu cumva această realiniere forțată a României nu este, de fapt, în interesul domnului Dragnea și a unei clici restrânse din jurul său. Aceasta este, de altfel, una din principalele acu­za­ții din plângerea penală înaintată de Ludovic Orban îm­potriva Vioricăi Dăncilă, care girează necondiționat tot ce propune Liviu Dragnea. O astfel de acuzație se cuvine cercetată cu atenție de DIICOT, în ciuda linșajului me­diatic declanșat împotriva liderului PNL, pentru că nu ne putem permite ca politica externă a României să fie de­turnată de un grup restrâns de mafioți, în interesul lor per­sonal. Aici nu este vorba de statul Israel, ci de un con­du­cător vremelnic al guvernului său, Beniamin Ne­tanyahu, vizat de scandaluri de corupție și bun prieten cu Vla­dimir Putin. Cu alte cuvinte, dacă nu suntem atenți și nu înțe­legem riscurile la care ne expun Dragnea și ai lui, vom ajun­ge și noi, ca vechii evrei, să plângem "la apa Babi­lonului", când ne vom aminti de țara pe care ne-au con­fiscat-o mafioții, chiar sub ochii noștri.