1. Grădina de pe balcon
Un orășean se poate transforma ușor într-un fermier ecologic, ne încredințează specialiștii de la Universitatea Hohenheim (Germania). Tot ce are de făcut este să cultive legume, fructe și plante bio în jardiniere dispuse vertical pe balcon, mărindu-i astfel de câteva ori suprafața.
2. Încărcătură completă
Spălatul rufelor reprezintă 22% din consumul total de apă al unei gospodării. De aceea, încercați de fiecare dată să umpleți mașina de spălat la întreaga ei capacitate și selectați un program eco. Dacă rufele nu sunt prea murdare, utilizați un program scurt, de numai 30 de minute, folosind un detergent concentrat.
3. Economii de energie
Becurile cu incandescență pot fi înlocuite cu lămpi compacte cu fluorescență, care economisesc peste două treimi din energia consumată. Aplicați fâșii de etanșare pe cadrele ferestrelor și ușilor, pentru a opri circulația aerului și a eficientiza astfel sistemele de încălzire din interiorul locuinței. Nu țineți în permanență ferestrele rabatate, ci aerisiți deschizându-le larg timp de trei minute.
4. Fiți mai zgârciți cu apa
Renunțați la baia generală în favoarea dușurilor și, dacă se poate, reduceți durata lor, pentru a economisi atât apă, cât și energie termică. Procurați-vă un cap de duș economic, deoarece prin el curg în 10 minute cu 57 litri de apă mai puțin decât prin cel clasic. Și, în loc să faceți toaleta mașinii la dvs. acasă, mergeți cu ea la o instalație de spălare a autovehiculelor. Veți economisi în jur de 570 litri de fiecare dată.
5. Mâncați produse indigene
Alimentele care nu trebuie transportate pe distanțe lungi îmbunătățesc bilanțul emisiilor de dioxid de carbon. Ar fi bine să nu mai cumpărați nici fructe care se aduc în țară cu avionul, cum sunt papaia sau mango.
6. Beți selectiv
Apa de la robinet produce sub 0,5 g CO2 pe litru, pe când apa minerală, de sute de ori mai mult. Cântăriți și decideți. Pentru 1 kg de cafea măcinată trebuie prăjite 6,5 kg de boabe, în timp ce 1 kg de ceai negru sau verde necesită prelucrarea a numai 4 kg de frunze, din care cauză cafeaua se află la originea unor emisii de dioxid de carbon de patru ori mai mari, comparativ cu ceaiul. Prin urmare, n-ar fi o idee rea să n-o mai beți zilnic - de altfel, veți constata că, gustată mai rar, aroma ei vă face mai multă plăcere.