Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Guzel Iahina, "Zuleiha deschide ochii", traducere și note de Luana Schi­du, Editura Hu­ma­ni­tas fiction, colecția "Raftul Denisei" (tel. 021/311.23.30), 420 p.

Spațiul ex-sovietic e un rezervor de talente pentru literatura rusă contemporană. Guzel Iahina (n. 1977) e tătăroaică din Republica Autonomă Tatarstan, cu studii de cinematografie la Moscova, iar acest roman de debut din 2015 e o revelație. Recomandat de mult apre­ciații și la noi Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vo­dolazkin ("cea mai bună carte pe care am citit-o în ul­tima vreme"), volumul e în curs de traducere în vreo 30 de limbi, după ce a fost distins cu cele mai im­por­tante premii literare rusești. Versiunea românească a Luanei Schidu e o perfor­manță ce ar merita ea însăși un premiu. Ceea ce mi se pare demn de subliniat e că debutanta a avut curajul de a-și alege o temă cu precedente celebre - depor­tă­rile staliniste în Siberia, despre care exis­tă multă lite­ratură scrisă chiar de cei ce au trăit cumplita experiență. Guzel Iahina e din generația nepoților de deportați, care au cu totul alte interese și preo­cu­pări, preferă să ignore trecutul, trăiesc în alt secol. Talentul de prozatoare al Iahinei e cu atât mai evident cu cât, inspirată de povestirile unei bu­nici care a trăit 16 ani în Gulag, a creat din ima­gi­nație, cu mijloacele artei narative, o lume populată cu personaje complexe și plauzibile, le-a dat trupuri, personalități, sentimente, conștiințe într-o ficțiune pe cât de originală, pe atât de tulburătoare. Povestea începe în satul tătăresc Iulbaș, spre sfârșitul anilor 1920. Zuleiha Valieva, măritată la 15 ani după obi­ceiul patriarhal al locului cu un gospodar mult mai vârstnic, e roaba acestuia și a soacrei centenare. Își suportă fără crâcnire soarta, după cum a fost educată în muncă istovitoare și tradiție musulmană. Asta până când, ordonat de Stalin, se declanșează în 1930 pro­cesul de "dezchiaburire", culacii fiind arestați și de­portați. Opunându-se ofițerului GRU Ignatov venit să-i confiște avutul, soțul e împușcat iar Zuleiha, vârâtă în convoiul de arestați. Înghesuiți la Kazan într-un marfar păzit de soldați "roșii" sub comanda lui Ignatov, arestații călătoresc șase luni spre Kras­no­iarsk, timp în care, de foame, frig și mizerie mor câteva sute. În vagonul-închisoare, Zuleiha îndură calvarul alături de cei ce vor juca roluri importante în existența ei viitoare, personaje pregnante precum profesorul chirurg Wolf Karlovici Leibe, cuplul de "foști" leningrădeni Sumlinski, pictorul Ikonnikov sau ticălosul Goreliov (singurul integral de­tes­tabil din distribuția romanului). Probabil că stu­diile de scenaristică ale autoarei dau com­ponenta cinematografică a romanului, cu sec­vențe me­morabile, la care se adaugă o poezie difuză, o implicare afectivă ce trans­cende stilul repor­tericesc (de exemplu, scena din vagon când Zuleiha află că e gravidă, scu­fun­darea barjei ce duce prizonierii spre la­găr, nașterea asis­tată de doctorul Leibe, scena cu uciderea ursului ce amenința co­pi­lul ș.a.). Aban­donați în sălbăticia tai­ga­lei de pe malul fluviului Angara, cei 156 de deportați plus comandantul Ig­natov devin Ro­bin­soni în luptă pentru supraviețuire. Vâ­nează, pescuiesc, culeg fructe de pădure pentru hrană, își cons­tru­iesc bordeie și barăci, se organizează înființând de la zero, în mijlocul pus­tie­tății, un sat, bo­tezat de ei Semruk. Ceea ce-i dă putere Zuleihăi să reziste în co­lo­nia de muncă forțată e dragostea de ma­mă care o învață să vâneze, să devină infirmieră pe lângă (ne)bunul doctor și chiar să re­nunțe la co­du­­rile religioase în care fusese dresată. Băiatul ei, Iu­suf, e educat în comunitatea deținuților de intelec­tua­lii leningrădeni, care-l învață franțu­zește, de an­gelicul doctor, care-i predă medicina, și mai ales de ar­tistul care-i cultivă talentul la desen și-i arată ima­gini pictate de el cu orașe din lumea civilizată: Le­nin­grad, Paris... Un personaj dosto­ievskian, care evo­luează de la fanatismul ideologic capabil de cri­me la conștiința vinovăției, căință și iubire e ofițerul Ivan Ignatov. Cu el va rămâne Zuleiha în Semruk după ce fiul ei va porni la 16 ani, în 1946, cu acte false, spre libertate. Deloc un roman de­pri­mant, "Zuleiha deschide ochii" te conta­mi­nează cu încredere în sâmburele de uma­nitate ce poate încolți în cele mai os­tile împrejurări.