Unii spun că bărbații vin de pe Marte și femeile de pe Venus. Că ei nu ascultă niciodată ce li se spune și că ele nu știu să descifreze o hartă. Să fie, oare, creierele noastre atât de diferite? Oamenii de știință nu contenesc să dezbată acest subiect. Cert este că, într-un cuplu, faptul că sunt recepționate toate mesajele nu spune nimic. Degeaba le auzi dacă nu le dai nici o atenție sau, pur și simplu, le muți pe linie moartă. Majoritatea certurilor pleacă de aici, de la lucrurile simple și neînsemnate, dar care dovedesc o mare lipsă de înțelegere.
Ne agasăm îngrozitor, deși ne iubim și vrem să fim împreună. Pentru a evita un deznodământ nedorit, viața în doi trebuie decodată.
Când o face pe surdul
* Scenariu. "Iubitule, eu spăl vasele, poți să duci tu gunoiul?" Nici un răspuns sau, în cel mai bun caz, un "da, da" foarte vag. Peste două ceasuri, gunoiul e tot acolo. Rezultatul: ton ridicat și uși trântite.
* Cauza. Deși își asumă treburile gospodăriei, declarând că li se pare firesc să cadă în seama lor, pe parcurs, femeile trăiesc sentimente contradictorii, li se pare nedrept ca ele să "tragă", în vreme ce soții lor stau la televizor. Și încep să dea comenzi, uitând că inițial și-au asumat singure sarcinile. Într-un răstimp foarte scurt, bunăvoința se duce, se simt "hărțuite" și agasate de bărbații care nu reacționează imediat. De cealaltă parte, rezistența masculină se organizează în tăcere, iar domnii respectivi se fac că nu aud nimic. Deși extrem de enervante, toate aceste dispute cotidiene par a fi, de fapt, un rău necesar, spun psihologii, adică un mod de ajustare, care să permită cuplului să construiască o cultură conjugală proprie. De acord, dar de aici și până la a se certa seară de seară, vreme de 20 de ani, e cam mult, și dragostea se cam duce.
* Ce e de făcut? În primul rând, femeile să fie oneste și să renunțe la teatru, când își asumă sarcinile gospodărești. Dacă se oferă să spele vasele să le spele, fără să facă din asta o tragedie. Dacă nu, să negocieze de la început cu bărbații și să-și împartă obligațiile pe din două cu ei. Nimeni nu este obligat să răspundă cu "drepți" la un ordin. Mândria masculină are un cuvânt de spus. Abia când apare un refuz, avem dreptul să protestăm, ridicând tonul, dacă bărbații se sustrag prea des obligațiilor casnice ce le revin și lor. Pentru a ține în echilibru situația, fără război, cel mai bine este să stabilim de la bun început un "tratat" care să definească cu precizie obligațiile ce-i revin fiecăruia.
Când nu înțelege ce-i spui
* Scenariu. "Hai, plecăm la plimbare. Poți să-i dai tu haina fetiței, în timp ce eu îl îmbrac pe bebeluș?" Și el pleacă cu hăinuța în mână, în timp ce fetița rămâne blocată în casă, fiindcă nu are ce să îmbrace! "Nu se poate să fie în halul ăsta de zăpăcit!", îți spui.
* Cauza. Bărbații decretează din capul locului că sunt inapți în anumite domenii casnice, cum ar fi, de pildă, îmbrăcatul și dezbrăcatul copiilor. Să fie, oare, un semn de rea voință? Specialiștii ne asigură că nu. Creierul bărbaților s-a dezvoltat altfel decât al femeilor pare-se. Totul a început în preistorie, epoca în care bărbații au trebuit să dezvolte o percepție globală asupra clanului, pentru a-l putea proteja mai bine de pericolele exterioare. În timp ce femeile au preferat din cele mai vechi timpuri o viziune mai detaliată asupra familiei. Rezultatul: bărbatul zilelor noastre nu stăpânește încă subtilitățile domestice. Dar femeia epocii de piatră refuză să admită acest adevăr.
* Ce e de făcut? În primul rând, doamnele să învețe să nu se enerveze. Faptul că există o explicație acceptabilă, că istoria sau natura l-au făcut pe bărbat puțin altfel le ajută. Mai ales dacă urmașele Evei acceptă că și ele au o grămadă de lipsuri, când este vorba de înlocuirea unui cauciuc la mașină, de descifrarea unei hărți rutiere sau de montarea unei jucării. Așa că suspine de genul: "Săracul de tine, ești cu mintea în nori" ar însemna să-l considerăm un idiot. Sunt de preferat încurajările.
Când e rece ca gheața
* Scenariu. Ne certăm din cauza gunoiului care trebuie dus, a vaselor murdare care s-au strâns, a copiilor care n-au fost duși la școală la timp? Femeile nu iartă nimic. Și, într-o bună zi, pe lângă toate corijențele astea, se plâng și că nu primesc măcar o floare de la ei, că nu mai ies la restaurant sau măcar la plimbare, în weekend. Oare asta este problema femeilor, cratițele pe care se satură să le spele, sau dezmierdările care lipsesc?
* Cauza. Cărei femei nu i-ar plăcea să i se ghicească dorințele secrete, să fie scutită, măcar uneori, de povara vieții cotidiene, să existe și în viața ei un prinț care să o ducă în pădure pe un cal alb? În principiu, cel care ar trebui să aibă inițiativele este prințul șarmant, bărbatul adică, în timp ce Frumoasa așteaptă ca visul să devină realitate.
Dar în viața adevărată este altfel. Îl zgâlțâim pe viteazul nostru cavaler pentru a-l face să înțeleagă că adevărata cauză a proastei noastre dispoziții nu e truda casnică, ci lipsa afecțiunii, dar degeaba: el nu reacționează. Așa se face că femeile se "acresc" așteptând, în vreme ce bărbații refuză să înțeleagă adevărul. În cuplurile unde afecțiunea este prezentă, femeile nu se plâng de spălatul vaselor.
* Ce e de făcut? În primul rând, femeile trebuie să înțeleagă care este motivul veșnicelor iritări și să pună lucrurile la punct, spunând deschis și pe față ce simt.
Mut ca pământul
* Scenariu. Cel mai cumplit afront care-i poate fi adus unei femei este ca atunci când îi face reproșuri bărbatului, el să tacă. Când tace, se dezlănțuie iadul. Ce simte, la ce se gândește, cât de puternice îi sunt sentimentele, tăcerea lui exprimă cumva dispreț? Femeile au tot dreptul să știe, pentru că își iubesc jumătățile.
* Cauza. Bărbații nu sunt capabili să-și exprime sentimentele, se spune. Mai ales că majoritatea lor sunt crescuți sever, împiedicați să-și descarce sufletul în fața părinților. Psihologii sunt de altă părere. În cabinetele lor primesc multe plângeri din partea unor bărbați sensibili, decepționați că partenera lor nu se deschide pe cât ar dori ei. Femeile, de pildă, comunică mai greu când este vorba de dorințele lor, de sex, în general... ceea ce nu simplifică apropierea în momentele de intimitate.
* Ce e de făcut? Bărbații trebuie "decodați". Seara, când mormăie că sunt frânți de oboseală și n-au chef de vorbit - să credem că nu e o simplă eschivă, ci au avut, cu adevărat, o problemă. În loc să fie certați, ei trebuie consolați, înțeleși. Dacă se prefac, vor rupe singuri tăcerea, stingheriți că minciuna le-a fost crezută, dacă nu se prefac, vor fi fericiți că sunt înțeleși. Mai devreme sau mai târziu își vor deschide inima. Și le va păsa de inima partenerelor, atât de înțelegătoare și înțelepte.
O dă în bară cu vorbele
* Scenariu. Cu sclipiri în ochi, el îi șoptește îndrăgostit: "Ce drăguță ești astăzi!". Țâfnoasă, în loc să se bucure, ea îi replică, printre dinți: "Adică în restul zilelor sunt urâtă?". Alteori, femeia e cea care avansează o posibilă laudă: "Cum îmi stă cu rochia asta?". Iar el îi răspunde: "Cum să-ți stea? Bine. Ca de obicei".
* Cauza. Nu toți bărbații pot face complimente cu ușurință. Dar oare chiar tot ce spun ei sună fals? Din păcate, cam așa lasă femeile să se înțeleagă, în majoritatea cazurilor. Când nu-l cunosc prea bine pe cel care le flatează, li se pare că merge prea departe, pentru că se tem de dorința pe care remarca lui ar putea-o trăda. În schimb, când îl cunosc de ani de zile, au impresia ori că bărbatul nu le face destule complimente, ori că șarjează, spunând ceva în care nu crede. Greu pentru el s-o nimerească la fix.
* Ce e de făcut? Întrucât bărbații care fac complimente pot fi numărați pe degete, e cazul ca femeile să le mulțumească pentru fiecare cuvânt drăguț. Iar dacă nu sunt satisfăcute de răspunsul primit, să insiste: "Ce preferi la rochia asta, culoarea?". Dacă el mormăie ceva de genul: "Păi...", să-și spună că a făcut, deja, un mare efort.
DINA BRAN