"Lucrări de reabilitare", scrie pe devizul de 7 milioane de euro (!). În fapt, la doar câțiva ani după ce fostul primar Sorin Oprescu spărsese și el niște bani în același scop, și, evident, mai mult a stricat decât a reparat, Gabriela Firea continuă "opera culturală" a înaintașului său, cu un concert de pickhamere înfipte taman în decorațiunile costisitoare, din marmură, de pe vremea Epocii de Aur, și în mozaicurile colorate de pe fundul fântânilor. Poate să-ți placă, poate să nu-ți placă ce au făcut comuniștii acolo, acum mai bine de trei decenii, dar între timp, fântânile au devenit parte din identitatea unei capitale, care are alte obiective monstruoase de demolat, până să ajungă la ansamblul de la Unirii. Sau, dacă asta e prioritatea numărul 1 a Bucureștiului - "acest perimetru va deveni un punct central de atracție urbană, ce va oferi bucureștenilor un spectacol de apă, lumini și muzică, în 4 regimuri de funcționare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până vineri, iar în weekend în regim de spectacol stradal" - atunci normal ar fi fost să existe o minimă dezbatere despre rostul fântânilor și al arhitecturii comuniste, în contextul noului București. Nicăieri în lumea civilizată nu vezi barbaria din zilele acestea din Piața Unirii, unde decorațiuni cu valoare artistică să fie făcute praf fără pic de discernământ! Și apoi, dacă ai decis că trebuie să scăpăm de "opera" socialismului, ce punem în locul ei? Simulările prezentate de primărie sunt absolut neconcludente. În ritmul ăsta, ne vom trezi într-o bună zi cu Casa Poporului înconjurată de panouri. De fapt, dincolo de ideile discutabile ale edililor, mai deranjantă e lipsa totală de dialog între Primărie și opoziția din Consiliul Local, dintre Primărie și ONG-uri, între Primărie și cetățean, până la urmă. Pur și simplu nimic din ce se decide acolo pe banii contribuabilului bucureștean nu îl vizează pe acesta din urmă. Nici în materie de priorități de investiție, nici în materie de oportunitate a unor alocări de fonduri și, cel mai puțin dintre toate, în materie de (bun) gust. Avem atâtea pe cap, nu-i așa, că Primăria nu vrea să ne mai obosească cu vreo părere despre ce se mai schimbă prin oraș. Suntem și așa prinși cu munca, suntem prinși cu orele în traficul care e mai prost pe zi ce trece, ne certăm cu vecinii pe locurile de parcare, când să ne mai gândim la cum am vrea să fie orașul nostru? Nu mai bine gândește Primăria Capitalei în locul nostru, în timp ce noi aplaudăm "spectacolul de apă, lumini și muzică"?