Există o legătură misterioasă între zodia Gemenilor și sănătate, legătură cunoscută din cele mai vechi timpuri. Unul dintre mistere rezidă în însuși pluralul "Gemeni", care sugerează cel puțin două ființe umane similare. Este prima dintre așa-numitele zodii duble sau comune (celelalte fiind Fecioara, Săgetătorul și Peștii), care în astrologia modernă nu se mai numesc "semne duble" ci "semne mutabile". Fiind prima dintre cele patru, Gemenii sugerează primul moment de diviziune, când "celula descoperă capacitatea de-a se reproduce, divizându-se". Căci această celulă reprezintă Gemenii, cel puțin Gemenii univitelini (identici), care sunt rezultatul diviziunii unei singure celule.
Cum erau priviți cei născuți sub semnul masculin, diurn și de aer al Gemenilor, în astrologia cabalistică?
Descrierea generală: Gemenii vor avea o ținută dreaptă, cu corp și chip frumos, cu un abdomen voluminos și umeri largi, cu ochi frumoși, păr ondulat și o voce puternică. Vor fi mărinimoși, vor spune adevărul, pricepuți la munca pe care o fac și la toate cele de care se apucă și vor fi moderați din punct de vedere religios. Geamănul va fi un astronom, matematician, scriitor sau înțelept.
Primul decan (primele 10 zile ale zodiei): are un corp frumos, cu o față ascuțită, cu ochi și păr frumos; va purta un semn în zona capului sau pe obraji; va fi răbdător, dar va suferi din pricina excesului de muncă; nu prea vor avea noroc cu sexul opus.
A doilea decan (următoarele 10 zile): bine făcut, dar scund și smead; va fi bine crescut și se va face plăcut prin felul în care știe să vorbească; se va asocia cu cei din nobilime.
Al treilea decan (ultimele 10 zile): față mică, cu ochi mici și un puternic instinct sexual. Are tendința să spună minciuni și să folosească un limbaj necorespunzător.
Boli: Afecțiuni ale membrelor superioare, limfei și sângelui.
Geamănul în astrologia modernă
Acest prim semn dublu și-a pus pecetea pe simbolul pe care și astăzi îl vedem pe frontispiciul celor mai multe farmacii. Acea cupă, în jurul piciorului căreia ar trebui să fie încolăciți doi șerpi (în cazul multor farmacii, nu înțelegem de ce unul s-a pierdut pe drum), reprezintă caduceul lui Hermes/Mercur. Mercur guvernează Gemenii, iar șerpii reprezintă cele două energii, cea masculină și cea feminină, care se intersectează într-o mișcare ascendentă la stânga și la dreapta coloanei vertebrale. Dacă aceste două energii (care ne sugerează și forma ADN-ului) circulă în mod corespunzător, până la nivelul cupei, care reprezintă capul, în corp nu va putea exista nicio boală. În zodiac, Mercur și Gemenii (și, într-o măsură similară, și verii lor, Fecioarele, guvernate tot de Mercur), au de-a face cu sănătatea, cu procesele de vindecare.
Tipul de vitalitate și morfologia
Înainte să ne uităm la morfologie, în cazul Gemenilor, ar trebui să ne uităm la mitologie. Asta, pentru că există două tipuri distincte de Gemeni, care sunt legate de povestea lui Castor și Pollux. Aceștia doi, în ciuda faptului că s-au născut gemeni, erau complet diferiți într-o singură privință. Unul era muritor, respectiv Castor, în timp ce Pollux, cu care semăna leit, era nemuritor. Trebuie să recunoaștem că nu este o deosebire nesemnificativă. În momentul în care geamănul muritor și-a dat obștescul sfârșit, Pollux a fost cuprins de o jale cu neputință de descris. Simțindu-se incapabil să îndure pierderea fratelui său, s-a dus la zei, în Olimp, cerându-le să rectifice situația. La început, a fost refuzat. Dar când a insistat, spunând că greșeala a fost a zeilor, care i-au creat atât de asemănători și totuși atât de diferiți, și a cerut să i se retragă propria imortalitate, a obținut o soluție de compromis (cum reușesc să o facă Gemenii, în 90% din cazuri). Decretul dat de zei a fost ca unul dintre ei să petreacă șase luni în Olimp, în timp ce celălalt își petrece timpul între oameni, la finele acestui răstimp rolurile urmând să se schimbe. Asta ne explică de ce majoritatea Gemenilor trec prin stări tulburătoare la începutul primăverii și la începutul toamnei (după unii autori), respectiv în iunie și decembrie (potrivit altora). "Tipul Castor" este mai degrabă pământesc, marcat de energiile lui Mercur și ale Lunii, cu emotivitate destul de pronunțată și un răspuns emoțional, dar și fizic intens față de stimulii exteriori. "Tipul Pollux", în schimb, întruchipează un amestec de energii mercuriano-solare, cu o minte rațională, care poate fi extrem de detașată și clară în orice împrejurare, are un control foarte bun asupra propriului intelect, dar și asupra corpului său, ale cărui mișcări sunt precise, reflexele fiind perfect calibrate.
Trăsăturile generale pe care le regăsim la cele două tipuri de Gemeni țin de o anumită proporționalitate a corpului, care îi face la fel de atractivi, indiferent dacă fac parte din categoria celor înalți sau scunzi. Vârsta pare să îi ocolească. Din pricina nevoii pronunțate de mișcare, ei își păstrează, de obicei, mobilitatea și suplețea, în pofida cumulului de ani. Trăsăturile sunt de regulă fine și expresive, mimica, mobilă, privirea, vie și inteligentă. De multe ori, dinții sunt mici și prezintă neregularități. Gemenii nu prea știu să meargă, ei sunt mai degrabă într-un soi de alergătură permanentă. Uneori, par să meargă pe vârfuri.
Bolile cele mai frecvente
Mintea agilă a Gemenilor are un efect secundar neplăcut. Din pricina faptului că sunt mereu atenți la mai multe lucruri deodată și nimic nu poate merge mereu perfect, se găsește întotdeauna câte o problemă care îi preocupă. Ceea ce, în timp, se poate transforma într-o stare de îngrijorare cronică, pentru că, sigur că da, întotdeauna ne putem întreba dacă, într-adevăr, am închis aragazul la plecare, dacă n-am lăsat cumva geamul deschis, când știam că s-a anunțat furtună etc. Dacă se lasă pradă acestor griji, Gemenii pot ajunge rapid la o stare de surmenaj nervos. Culmea este că cei din jur s-ar putea să nici nu observe acest lucru, pentru că, sociabil cum este, Geamănul își prezintă mai degrabă chipul surâzător și plin de glume atunci când are pe cineva în preajmă. De aceea este bine să aibă prieteni cărora să le împărtășească din frământările lor și care să fie firi calme și stabile, capabili să-i scoată din stările anxioase. Lăsate să-și facă de cap, anxietățile vor submina inclusiv energia fizică a Geamănului, care este, oricum, mai scăzută decât ne-am gândi, dacă pornim de la mobilitatea și pofta lui de mișcare. Încă din copilărie, trebuie să fie învățați să-și ferească de răni sau fracturi încheieturile brațelor și, în special, mâinile. Toate afecțiunile respiratorii, nu doar banalele faringite și laringite, ci și bronșitele sau afecțiunile care ating plămânii, trebuie tratate cu mare grijă, ca să nu rămână cumva sechele. În caz contrar, se pot instala în timp tulburări de ritm cardiac. Acestea pot să apară și în cazul în care Geamănul respiră incorect. Ar trebui corectat mai ales primul timp al funcției respiratorii, respectiv inspirația, care de multe ori este superficială. O altă problemă destul de frecventă la Gemeni privește nevralgiile intercostale. Sensibil este și sistemul nervos periferic.
Influența lui Mercur
Mercur este versatila planetă a acestui semn... versatil. Planeta este în strânsă legătură cu organele de simț, îndeosebi cu vederea. Tot Mercur este responsabil pentru numeroasele probleme respiratorii care-i pândesc pe cei pe care-i guvernează. Dintre glande, Mercur poate afecta activitatea paratiroidelor și, în parte, a glandelor suprarenale.
Deși, în general, energia lui Mercur asigură o excelentă coordonare a mișcărilor, în anumite situații, cel mai adesea atunci când se găsește în mișcare retrogradă, el poate deregla această coordonare, iar în cazuri extreme, poate duce la distonie neurovegetativă.
Remediile homeopatice asociate cu Mercur sunt: Argentum nitric, Mercurius solubilitis, Ignatia, Cuprum, Solanum nigrum, Magnesia phos, Kali bromatum, Cina iodum, Cyclamen.
Perioada vieții în care energia planetei Mercur se poate face simțită cu deosebită intensitate este perioada de creștere cuprinsă între vârsta de 7 și 14 ani. Aceste remedii pot fi de folos copiilor marcați de influența mercuriană, ajutându-i să combată stările de neliniște și anxietate, să-și controleze puternic pronunțata capacitate de asimilare specifică vârstei și să înceapă deja să-și descifreze calea în viață.
Metalul asociat cu Gemenii este la fel de schimbător și greu de definit ca și zodia în sine. Este vorba, desigur, despre Mercur, singurul metal care apare în stare naturală în formă lichidă.
Sănătatea mentală
În cazul ambelor zodii guvernate de Mercur, Gemenii și Fecioara, există un tiran care le controlează viața: mintea rațională. Ea îi forțează în permanență să găsească un sens, o explicație, să reușească să pună cap la cap tot ceea ce se întâmplă pe lumea asta. Ba și pe cealaltă! Inteligența rațională le este, desigur, foarte utilă pentru a rezolva diverse probleme, dar lumea și viața sunt domenii prea vaste pentru a putea fi cuprinse doar de acest instrument. Și pentru că sunt dominați de nevoia de a-și explica totul prin prisma intelectului, la un moment dat, ceva în ei se revoltă. Acela este momentul în care Geamănul înțelept "se duce să se joace", adică se destinde prin intermediul unor activități creative, în timp ce acela înzestrat cu mai puțină înțelepciune se așează la masa de joc. Este ca și când ar spune: "M-am săturat să încerc să controlez totul cu ajutorul minții, nu mai pot, acum las hazardul să-și facă de cap". Ei bine, această atitudine, această expunere fără discriminare la riscuri îi fac jucători pasionați, capabili să se lanseze în speculații uneori dezastruoase. Pentru că rar există un Geamăn lipsit de resurse creative, depinde doar de el să găsească o activitate alternativă, de exemplu, să-și dreseze singur câinele sau să prefere jocurile de societate și de inteligență, cum ar fi bridge-ul, care în loc să-l falimenteze, îl vor ajuta să se destindă și să se bucure de ascuțimea minții.
Lipsa remarcabilă de prejudecăți a Gemenilor, care știu și vor să interacționeze cu oameni de toate felurile, de la prinț și până la boschetar, îi ajută să dobândească și să păstreze o deosebită maleabilitate mentală și socială, care-i va ajuta să se orienteze în lume și să comunice bine cu anturajul, până la adânci bătrâneți. Sigur că, pentru a-și dezvolta cât mai mult intelectul cel suplu, Geamănul trebuie să se ferească de capcana superficialității și a soluțiilor facile. Astfel, va ajunge să devină un excelent sfătuitor al celor tineri când va fi atins vârsta senectuții.
Remediile din fitoterapie
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis), condimentul atât de popular și de aromat, era folosit încă de la începuturile creștinătății ca remediu în cazul diverselor afecțiuni respiratorii, sub formă de infuzii făcute din vârfurile înflorite ale plantei. Bolnavilor de plămâni li se punea în cameră o crenguță de rozmarin căreia i se dădea foc, pentru a curăța aerul și a le permite să respire mai ușor. Stările de astenie și surmenajul cedează la tratamentul cu infuzie de rozmarin.
Coada-șoricelului (Achillea millefolium), acest remediu care se bucură de reputația de a fi bun la (mai) toate, poate fi folosit de Gemeni în special pentru proprietățile sale antitusive, antiastmatice, bronșice, bronhodilatatoare, expectorante și decongestive. Inhalațiile pe bază de infuzie din flori de coada-șoricelului pot fi de asemenea utile.
Cum Gemenii se rănesc destul de des la mâini și pe brațe, pot dezinfecta plaga cu decoct de coada-șoricelului, care are și un pronunțat efect cicatrizant.
Cinci-degete (Potentella reptans) are proprietăți antibacteriene cunoscute din vechime, face să cedeze stările febrile și tratează diverse tipuri de inflamații. Ceaiul se folosește și ca tratament împotriva anemiei.
Valeriana (Valeriana officinalis) ajută mult la liniștirea sistemului nervos al Gemenilor, combate astenia, stările anxioase, neurastenia, și poate corecta dezechilibre ale sistemului neurovegetativ. Atenție, nu se asociază cu alcool sau barbiturice.
Regimul alimentar
Temperamentul nervos al Gemenilor îi împiedică pe cei mai mulți dintre ei să se îngrașe, de aceea au voie să ronțăie. Asta le liniștește și nervii. Nucile, alunele, arahidele și migdalele ar trebui integrate în dietă. Trei migdale puse în apă de cu seară și ronțăite dimineața pe stomacul gol pot să-l ferească pe Geamăn de stări depresive sau le pot corecta, dacă depresia s-a instalat deja. Majoritatea legumelor care cresc deasupra solului priesc Geamănului, cu o excepție: varza și legumele ce fac parte din familia verzei. Deosebit de bine se înțeleg cu mazărea și fasolea lată (cu cea uscată mai puțin). Morcovii, de preferință cruzi, mențin acuitatea vederii, simțul asociat în mod special cu zodia. Pentru ca glandele endocrine să nu-i dea bătăi de cap, Geamănul are nevoie de vitamina B1, care se găsește din belșug în drojdia de bere proaspătă, în cereale, lapte și ouă. Vitamina B2, care îndeplinește același rol, se află în spanac și salata verde, dar și în crustacee, creier și splină. Condimentele recomandate zodiei sunt chimenul, anasonul și majoranul.
Pietre prețioase și semiprețioase
Pietrele care fac ape, de culoare deschisă, schimbătoare, sunt potrivite temperamentului Gemenilor. Pe parcursul istoriei, în diferite epoci, anumite pietre au fost selectate pentru a le fi de folos. Egiptenii și grecii, de exemplu, considerau că heliotropul ar fi piatra definitorie pentru Gemeni. Bizantinii s-au pronunțat pentru la fel de multicolorul jasp. Evreii cred și astăzi că smaraldul este piatra ce li se cuvine Gemenilor, dar în Evul Mediu li s-au atribuit perla și agatul. În astrologia modernă, cei mai mulți autori au ales acvamarinul și agata.