Truman Capote (1924-1984) e prezent în secolul 21 nu doar fiindcă cel puțin trei dintre cărțile lui au fost din anii 1950-60 și până azi fenomene editoriale în lume: Alte glasuri, alte încăperi (1948), Mic dejun la Tiffany (1958) și Cu sânge rece (1966). Cel de al doilea volum a fost ecranizat de Blake Edwards sub titlul Sendviciuri cu diamante în 1961 și a făcut-o celebră pe Audrey Hepburn (deși Capote ar fi vrut-o în rolul Holly pe Marilyn Monroe, cea care îi și inspirase personajul). Iar cel de al treilea a inițiat un gen - romanul non-ficțional sau romanul reportaj - care a făcut și face o lungă carieră. Cu sânge rece a devenit și el film în 1967, în regia lui Richard Brooks. Ajutate și de filme, cărțile i-au adus și ele celebritate iar omul Truman Capote, devenit datorită presei și televiziunii o legendă americană, ocultează opera. Continuă să apară biografii din care se inspiră scenariști pentru filme de Oscar ("Capote" de Bennet Miller, cu Seymour Hoffman, sau "Infamous" de Douglas McGarth), amintiri ale celor care l-au cunoscut, se descoperă scrieri inedite. Și cum moda romanelor axate pe artiști cu existență reală și-a dovedit potențialul comercial, era de așteptat ca personajul Truman Capote să aibă și el parte de tratament romanesc, cu atât mai mult cu cât există enorm material documentar, de la biografii complete, articole, interviuri și fotografii, la emisiuni de televiziune. Melanie Benjamin le-a folosit pentru cartea pe care vi-o propun azi, recomandată pe copertă ca bestseller. Nu mă mir, fiindcă turnúrile de melodramă, explicațiile psihanalitice banalizate, reproducerea de bârfe scandaloase, descrierea cu lux de amănunte a caselor, hainelor, petrecerilor unor VIP-uri sunt ingrediente pe gustul publicului larg, în special feminin. Omulețul efeminat, cameleonic, infantil emoțional dar strălucitor, răutăcios și excentric provenea din afara centrului de bogăție și putere. A ajuns acolo datorită unor femei din jet-set-ul american care-l apreciau pentru limba lui ascuțită și-l găseau amuzant iar faptul că era gay îl ferea de gelozia soților bogați. Epica romanului are în centru scandalul publicării în 1975, în revista "Esquire", a unui capitol din volumul cu cheie "Rugi împlinite" (rămas neterminat). Truman povestea acolo secrete sordide despre prietenii lui din înalta societate, spăla în public rufele murdare ale cuplurilor pe care le frecventa, lucruri degradante, aflate din confesiunile femeilor ce îl primiseră și promovaseră în cercul lor exclusivist, "lebedele" lui colecționare de soți bogați. Melanie Benjamin descrie cu delicatețe relația de iubire platonică, prietenia strânsă dintre Capote și nefericita Babe Paley, trădată din dorința lui de a demonstra că e un scriitor și nu doar bufonul femeilor de lume. Dacă mi-a displăcut ceva în felul cum autoarea își anvelopează romanesc documentarea, e superficialitatea cu care trece în plan secund seriozitatea și calitățile de scriitor ale lui Truman, pentru a apăsa feminist pe ideea că el își înțelegea prietenele ca oameni și nu ca obiecte de plăcere sau de vitrină, cum se întâmpla în lumea lor, unde, sub aparențe cuviincioase, toți înșelau și mințeau. "Lebedele" se simt trădate, defăimate și îl exclud din mediul lor. Din acel moment începe declinul alcoolic al lui Capote și neputința de a mai scrie. Roman plăcut pentru amatorii de glamour și bârfe despre celebrități, "Lebedele de pe Fifth Avenue" este - cum altfel? - în curs de ecranizare.