O stradă cu renume
O plimbare de la un capăt la altul al străzii Dionisie Lupu, pornind din Piața Lahovari, până în strada Maria Rosetti, e un adevărat tur prin istoria arhitecturii bucureștene: case construite înainte de 1900, blocuri ridicate în stil Art Deco, în perioada interbelică, imobile în stil neoromânesc, blocuri de birouri de dată recentă. Clădirile vechi par că stau de vorbă și-și povestesc una alteia despre cutremure și războaie, despre viața celor care au locuit sub acoperișul lor sau despre vremurile când nu existau mașini, ci numai trăsuri și șarete, iar pe lângă ziduri treceau, strigând în gura mare, zarzavagii olteni. Odinioară, strada era umbrită de arbori viguroși, al căror frunziș atenua vipia zilelor de vară, iar în spatele caselor se întindeau grădini cu pomi și flori, care parfumau văzduhul până toamna, târziu. Casa de la nr. 80 ( odinioară era nr. 82 ) a fost, cu siguranță, construită înainte de anul 1911, fiindcă o regăsim deja pe planul cadastral din acel an. Imobilul nu a fost ridicat de Gheorghe Țițeica, fiindcă pe plan apare numele unui alt proprietar. Pe la începutul secolului, matematicianul a locuit la diverse adrese. În 1904, de pildă, a locuit pe strada Isvor, nr. 43, și era deja profesor la Facultatea de Științe. Doi ani mai târziu, a locuit pe str. Scaune, nr. 33, și activa ca membru în Consiliul permanent al Instrucțiunii Publice, fiind coleg, printre alții, cu Sabba Ștefănescu, despre a cărui casă, situată în Piața Romană, am scris în numărul 1273 al revistei "Formula AS".
Copilul Dunării
Matematicianul s-a născut în 4 octombrie 1873, la Drobeta Tr. Severin, unde abia se așezaseră părinții săi, sosiți de prin părțile Buzăului, mai exact din satul Cilibia, situat în marginea Bărăganului. Tatăl, Radu Țiței, lucra ca mecanic pe vapoare fluviale, meserie pe care o învățase de pe la 15 ani, în porturile Brăila și Galați. Satul Cilibia și alte sate din împrejurimi au fost întemeiate în jurul anului 1800, de oieri veniți de peste munte, din Ardeal, din satul Voievodeni, de lângă Făgăraș, și din Daneș, de lângă Sighișoara, după cum relevă profesorul Marian Rizea, în revista "Art-Emis". Atrași de avântul economic cunoscut de România după unirea din 1859, tinerii ciobani au aruncat cojoacele și bâtele și s-au dus în porturi, să învețe meserii noi. Radu Țiței a ajuns mecanic pe vapoare. Într-o seară, stând la umbra unui salcâm, împreună cu soția lui, Stanca, au decis să se stabilească la Drobeta Tr. Severin, un port înfloritor în acea vreme și situat la intersecția mai multor lumi: balcanică, românească și austro-ungară. Gheorghe a fost primul lor copil. I-au mai urmat trei fiice. Micuțul i-a uimit pe toți, cu inteligența lui precoce. A primit în fiecare an premiul I. Ca să-i dea aripi, părinții l-au înscris la cel mai bun liceu din Craiova, "Carol I", unde învățau copiii oltenilor avuți. Rezultatele strălucite la învățătură i-au asigurat băiatului și o bursă și cazare gratuită la internat. Din nefericire, tatăl său a trecut chiar atunci la cele veșnice. Gheorghe și-a întreținut mama și surorile din banii câștigați din meditații la matematică. Din Craiova, tânărul Țițeica a luat drumul Bucureștiului. S-a înscris la Facultatea de Științe, secția de Matematică, a Universității, unde l-a avut profesor, printre alții, pe Spiru Haret. După absolvire, le-a predat matematica, timp de doi ani, elevilor de la seminarul teologic "Nifon". Într-o zi de toamnă a anului 1895, mergând pe o stradă din centrul vechi, a văzut într-o vitrină revista "Gazeta de matematică". A cumpărat-o, le-a scris redactorilor, i-a convins de geniul lui matematic și, în scurt timp, a ajuns membru al redacției, pe care nu a părăsit-o cât a trăit. Revista fusese înființată în 15 septembrie 1895, la numai o zi după inaugurarea podului de la Cernavodă, inginerii care au fondat publicația fiind chiar subordonați ai lui Anghel Saligny. De la București, Țițeica s-a dus la Paris, unde s-a înscris la Școala Normală Superioară și unde a devenit al cincilea român doctor în matematici al universității pariziene. Întors în patrie, a fost numit profesor la universitate, ales președinte al Societății de Științe Matematice, membru titular al Academiei Române, vicepreședinte și secretar general, timp de zece ani, al aceleiași instituții. A fost ales membru corespondent sau membru al mai multor academii din țări europene și a condus secțiunea de geometrie a mai multor congrese internaționale (Canada, Elveția, Norvegia). Un veritabil savant de anvergură internațională!
Ecuații și partituri
În casa din strada Dionisie Lupu s-a mutat după 1911, poate în 1913, când a devenit academician. În Anuarul Socec al României Mari, vol I, din 1925, profesorul universitar de geometrie analitică Gheorghe Țițeica figurează deja ca locatar în imobilul de la nr. 82, actualmente 80. În cartea de telefoane a anului 1937, nu-i regăsim numele printre abonați, fiindcă liniile telefonice nu ajunseseră pe această stradă, decât la foarte puține adrese. Matematicianul a fost căsătorit cu Florence Thierin, fiica directorului renumitului institut "Schewitz-Thierin" din București, situat pe strada Scaune (astăzi Nicolae Filipescu), la nr. 33, unde au și locuit un timp, cel mai probabil, înainte să cumpere casa din str. Dionisie Lupu. Cei doi soți au fost pasionați de excursiile pe munte. Gheorghe a parcurs aproape toate traseele din Munții Bucegi. Matematicianul a fost și un bun violonist, cântând la acest instrument încă din copilăria petrecută la Drobeta Tr. Severin. Soții Țițeica au avut trei copii: o fată, Gabriela, și doi băieți, Radu și Șerban, ajunși toți trei profesori universitari. Gheorghe Țițeica a murit în 1939, iar soția i-a supraviețuit până în 1966. În cartea de telefoane a anului 1965, figurează ca abonați la adresa din str. Dionisie Lupu toți cei trei copii ai matematicianului. Familia întreagă a trăit sub același acoperiș. În 1970, îi regăsim ca locatari pe Gabriela și pe Radu, în timp ce fratele lor, Șerban, locuia la o adresă nouă, pe Bd. Magheru. Casa lui Țițeica e locuită și în prezent, dar nu mi-am propus să investighez cine sunt actualii locatari. Știu, însă, că în balcon stă, deseori, un câine care urlă sinistru. Să fie oare urletul acela un fel de neagră prevestire? La asta mă gândesc, privind cum arată acum clădirea. Jumătate din streașină a căzut. O gaură cât să bagi mâna se cască într-un perete, aproape de colțul de la stradă. O crăpătură coboară în zig-zag spre temelie. Sub placa de marmură, cu portretul în medalion al omului de știință, mâna unui tânăr ireverențios a înșirat niște mâzgăleli colorate. Deși figurează pe "Lista monumentelor istorice din București", având codul B-II-m-B-19111, imobilului nu i s-au adus în ultimii ani îmbunătățiri de structură și aspect. Ar avea mare nevoie, deși nu se regăsește pe lista clădirilor expertizate tehnic. Oricum, Gheorghe Țițeica și-a construit din teoremele lui ("Problema piesei de cinci lei", "Suprafața lui Țițeica" și "Curba lui Țițeica") o casă a lui, indestructibilă, în orașul universal al științei, casă pe care toți marii matematicieni ai lumii o cunosc. Ar fi bine, totuși, dacă municipalitatea ar salva și bătrâna casă din strada Dionisie Lupu, nr. 80.