Răspuns pentru ALEX - Hunedoara, F. AS nr. 1307 - "Ce pot face pentru bunicul meu, care are cancer la vezica urinară?"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Înainte de a lua o decizie definitivă asupra mo­dului de abordare terapeutică, cred că v-ar fi de fo­los să cunoașteți câteva aspecte esen­țiale despre cancerul de vezică urinară. În pri­mul rând, este foarte important să se înțeleagă că trata­mentul acestui tip de cancer variază în funcție de extinderea lui. Astfel, în formele superficiale, nu este ne­cesară, de obicei, o intervenție chi­rurgicală majoră, fiind su­ficientă ex­tirparea tumorii cu ajutorul unui cisto­scop de re­zecție, introdus în vezică sub anestezie. După extirparea unei tumori super­ficiale, este necesară evalua­rea cistoscopică la fiecare 3-6 luni, timp îndelungat, pentru a verifica posibi­lele recidive, știut fiind faptul că pot apărea tumori noi, la aproximativ 60% dintre per­soanele care dezvoltă un cancer de vezică urinară. Dacă tumorile reapar doar superfi­cial, acestea pot fi extirpate tot prin cisto­sco­pie, cu precizarea că, în asemenea cazuri, vezica trebuie spă­lată cu medica­men­te antineo­plazice, în scopul de a scădea șansa unei noi reci­dive. În cazul cancerului localizat, atunci când boala a progresat invadând musculatura și țesu­tul grăsos al vezicii, cea mai comună formă de trata­ment este scoaterea chi­rurgicală a vezicii, pro­tocol terapeutic care înțeleg că vi s-a propus spre efectuare. Într-una dintre cele mai de succes tehnici chi­rur­gicale, urete­rele sunt conectate la o vezică artificială, confecționată din intestin (ileon) și fixată în exterior, în proximitatea ombilicului. O altă meto­dă, utilizată din ce în ce mai des, presu­pune confec­ționarea unei vezici urinare din intes­tinul subțire sau gros (neovezică), conectată apoi la uretră. O vezică urinară confec­ționată în acest fel se pretează la persoanele la care cancerul nu este localizat în apropierea colului vezicii sau uretrei. În sfârșit, în cazurile de cancer vezical invaziv și me­tastazat în alte organe, chi­mioterapia poate fi utilă pentru oprirea sau înce­tinirea evoluției și ameliorarea durerii, chiar dacă beneficiul acestei terapii nu este, de obicei, per­manent.
Tratamentele naturiste destinate cancerului de vezică urinară utilizează remedii redutabile, capa­bile să stopeze procesul evolutiv și proliferativ al tumorilor maligne localizate la nivelul vezicii uri­nare. Alături de produsele naturale mai sofisticate, care se găsesc în farmaciile și magazinele naturiste (Cordyceps, Sofran de India, Canticer, Oncology stem, Năpraznic, Citonat etc.), se pot folosi și re­medii empirice, cum sunt Spânzul, maceratul de Vâsc, florile de Salcie, Pufulița cu flori mici, Brus­turele, Răchitanul, Urzica vie sau Urzica moartă albă. La acestea se asociază întotdeauna suplimente care au la bază principii puternic imunostimu­la­toare și antineoplazice, cum sunt Seleniul organic, Resveratrolul, Clorofila, Uleiul de sâmburi de caise (amigdalină) sau Indolii (principii anticancerigene regăsite în special în crucifere).
Să auzim numai de bine!


Dr. ZSUZSANNA GIURGIUMAN - medic primar medicină de familie - Cluj-Napoca, tel. 0723/907.030

"Am sinusurile inflamate și țiuituri în urechi"
(Răspuns pentru FLORIN DIACONESCU, F. AS nr. 1305)


În cazul sinuzitelor, atât acute, cât și cronice, s-au obținut rezultate foarte bune cu produsul ge­mo­terapic numit Poly­gemma 4 Sinusuri, care prin com­poziția sa acționează pe mai multe direcții, vi­zând inflamația, refa­cerea mucoasei, infecția la de­but, scăderea și eliminarea secre­țiilor patologice, creșterea imunită­ții. Ast­fel, vă recomand o cură de 2 luni cu acest produs, asociat sau nu cu inhalații cu diferiți inhalanți naturali (eventual produsul Inha­lant).
Doza zilnică pentru Polygemma 4 - sinusuri este de minimum 2 ml, constând în două adminis­trări a 1 ml, dimineața și seara, cu posibilitatea creșterii numărului de adminis­trări, până la 5, în fazele de acutizare. Cura de două luni se poate repeta după 2-3 săptămâni, chiar de 2-3 ori. Acest produs poate rezolva și țiuiturile în urechi, dacă ele sunt cauzate de in­flamația de la nivelul sinu­su­rilor, extinsă și la ni­velul urechi­lor.

"Am acidul uric peste valorile normale"
(Răspuns pentru IOAN POPESCU - Mediaș, F. AS nr. 1309)


Creșterea valorilor acidului uric se poate datora unui consum mai ridicat de carne (în special vis­cere), de băuturi alcoolice, dar și ca efect al tra­ta­mentului cronic cu anumite medicamente, cum ar fi unele diuretice. Vă pro­­pun un tratament ge­mo­terapic, alternat cu unul fitoterapic, și anu­me: * Extract din sevă de mesteacăn (2 ml, dimi­neața cu puțină apă). * Extract din muguri de fra­sin (2 ml seara, cu pu­țină apă). Ambele gemo­terapice se consumă îna­inte de mese, cu aproxi­mativ 20 de mi­nute. Cura ține 2-3 luni, fiind ur­mată de trata­mentul fito­terapic cu Tinctură de ceai de Jawa, din care se iau 2-3 lingurițe, dizol­vate în apă, timp de 2 luni, după care verificați la un laborator nivelul aci­dului uric. După o pauză de 1-2 luni, se poate re­peta întreg tratamentul, dacă mai este nevoie.


Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și medicină complementară, Clinica Armonia Center București, tel. 0723/51.07.37

"Am nevoie de sfaturi și tratamente pentru atrofie musculară!"
(Răspuns pentru MARIA - Piatra Neamț, F. AS nr. 1309)


Dragă doamnă Maria, această boală a dvs. se datorează unei disfuncții neuronale ce ține de toni­citatea mus­culară. Mai exact, nervul nu transmite impulsuri nervoase pentru a menține tonusul mus­cular. Este foarte important să faceți mișcare și exer­ciții cu extensorul sau cu greutăți de jumătate de kilogram. În boala dvs., ajută foarte mult și susți­nerea nutrițio­nală pentru refacerea și regenerarea sistemului ner­vos cu nu­trienți esențiali, cum sunt: aci­zii grași nesaturați, vita­mine din com­ple­­xul B, coenzima Q10, fitosteroli (Tre-en-en), aminoacizi (l-ornitina, l-thy­rozina, izoleucina, colină și inositol). Sunt utile și surse de nutrienți precum: lăptișorul de matcă, mierea de mană, propolis fără alcool (pe care le puteți găsi la apicultori).
Ca dietă alimentară se recomandă: borș din tă­râțe de grâu, drojdie de bere (ca atare sau în pâi­ne), proteine vegetale (fasole, linte, soia etc.). Re­du­­ceți proteina de sursă animală (carne, produse lac­tate, ouă).
Dacă există alimente la care aveți intoleranță, este bine să știți care sunt (ex.: intoleranță la lactate, intoleranță la gluten etc.) și să le evitați. Aceleași in­dicații, cu rezultate foarte bune, se pot folosi și în fibromialgie.
Pentru detalii privind dieta sau suplimentele alimentare recomandate în cazul dvs., mă puteți suna la tel. 0723/51.07.37.


Farm. Liliana Samson - Expert Good Days Therapy, tel: 0752/269.237

"Există vreun leac pentru extrasistole ventriculare?"
(Răspuns pentru DORIN - Oradea, F. AS nr. 1310)


Extrasistolele ventriculare intră în categoria afecțiunilor cardiovasculare ce implică stabilirea unui ritm corect de funcționare a mușchiului inimii. Acest tip de afecțiune poate fi asociat sau nu cu alte afecțiuni cardiovasculare, poate fi asimptomatic sau se poate manifesta mai pronunțat, evoluția fiind dependentă de o multitudine de factori, atât interni (alte boli), cât și externi. Pentru a evita o serie de com­plicații sau agravarea unei afecțiuni cardiovas­culare, este recomandat să vă adresați medicului cardiolog, atunci când constatați că apar bătăi nere­gulate ale inimii, palpitații, senzația că inima bate prea tare sau prea încet, sau că "sare peste o bătaie", senzații de înțepături, dacă sunteți obosiți chiar și atunci când urmați activități simple, și să efectuați controale medicale la intervale regulate de timp, chiar dacă simptomele se estompează. Ca măsuri igieno-alimentare este indicat să evitați alimentele sau lichidele cu efect excitant, cum sunt cafeaua, ceaiul verde, alcoolul, să evitați efortul fizic și stre­sul, aceste simptome putând constitui rezultatul unei suprasolicitări, chiar și în plan nervos său emo­­țional. Încercați să respectați orele de odihnă, som­nul, consumați legume și fructe proaspete, bo­gate în vitamine și minerale, nece­sare orga­nismului mai ales în perioa­dele de tran­ziție între anotimpuri. Su­plimen­tele alimentare pot fi de ajutor atunci când ne confruntăm cu un anu­mit de­ficit, astfel că puteți încerca ad­mi­nis­trarea unei formule brevetate, Coen­zima Q10 DUAL, ce conține mi­cro­par­ticule de coenzima Q10, for­mulă ce se absoarbe rapid și prezintă efect de durată, asigu­rând protecție la nivel cardiovascular. Atacu­rile de panică, tulburările de somn, starea de agitație sau tensiune nervoasă pot fi diminuate, odată cu ad­mi­nistrarea zilnică a produsului Stress Manager.
Multă sănătate!