De ce moare dragostea?

Redactia
- Patru întrebări pentru psihologul VALERIU ȘTEȚ -

- Recent, la rubrica "Asul de inimă" s-au publicat scrisorile unor bărbați înșelați de soții, nehotărâți pe ce drum să o ia în viitor. Există oare remedii care pot salva naufragiul?

- Dacă iubire există - da! Dacă iubire nu există, nu se poate folosi nici un fel de remediu. Nici un remediu nu poate să re­­pare o căsnicie în care nu există iubire. Poți, în schimb, să apelezi la o altă șansă lăsată de la Dum­ne­zeu, nu­mi­tă iertare. Atunci căsnicia poate fi salvată. Dar din experiența mea de 30 de ani de psi­hologie, oamenii nu iartă, se enervează și țipă. Spun: "Dacă eu fac pentru tine lucrul ăsta, tu de ce nu faci pen­tru mine la fel?". Ca și cum ar exista între ei un târg, o po­sibilitate de toc­mi­re, ori așa ceva nu se poate.

- Credeți că drepturile egale câștigate de femei cu bărbații și activarea lor socială le face vinovate de eșecul marital? Au devenit prea in­dependente?

- În pri­mul rând eu cred că egalitatea dintre femei și bărbați este o aberație, este ceva fals. Este ireală ideea că fe­meia poate fi vreodată egală cu bărbatul sau că băr­­batul ar putea fi egal cu femeia, pentru că bărbatul este de la-nceput născut să joace un rol, și femeia hă­răzită să joace alt rol. Mai ales în ultimul timp, de când femeia s-a eman­cipat și a preluat funcții de-ale băr­ba­tului (de ma­nager, de exemplu), nu fac - și ea, și băr­batul - decât să se frustreze unul de prezența celuilat, să nu mai aibă timp de ei înșiși - unul pentru altul. Se plea­că din start de la ideea greșită că femeia poate să fie vreo­dată în viața ei egală bărbatului. Aici s-a făcut o confuzie uriașă: întotdeauna ma­ma era cea care su­pli­nea locul tatălui care, să zicem, alerga după bani, adică el era mai mult plecat și ea - mai mult prezentă. Amân­doi, și mama și tatăl, sunt ființe de la Dum­ne­zeu, și cea mai importantă pro­blemă e dacă sunt pu­ter­nici în iubirea lor și, mai ales, să nu înlocuiască iubirea cu simulacre.

- Studii occidentale recente afirmă că ma­rele foc al iu­birii se stinge după 4-5 ani, din mo­tive științifice, le­gate de chimia orga­nis­mului nostru. Este adevărat?

- Iubirea nu poate fi explicată științific. Iubirea este ca vântul, ca ploaia, vine-plea­că... Iubire înseamnă libertate, iu­bi­re înseamnă să-ți iubești bărbatul oriunde-ar fi, nu nu­mai cu corpul fizic. A iubi cu corpul fizic este o ma­ni­­festare pe care o au și animalele. Îl iubești cu iu­bi­rea, îl iubești cu exis­tența ta; sen­ti­mentul meu este același, chiar dacă băr­ba­tul meu este în Papua Noua Guinee sau este lângă mine. Iubirea e un sentiment uriaș și nu poate fi redusă la o relație fizică trecătoare, măsurată în ani.

- Ce putem face pentru ca focul iubirii să nu coboare la flacără mică? Să nu fim tot mai singuri în... doi...

- Să nu ne înșelăm pe noi înșine! Să nu schimbăm valorile, să nu punem banii pe primul plan. Să visăm mai întâi copii și apoi carieră. Mai bine cu bani mai puțini, dar să ne ținem de mână strâns unul pe altul și să ne încurajăm când unul are un eșec. Acolo unde există po­si­bilități ma­te­ria­le mai mari, apare și riscul de a înșela mai tare, de a con­­sidera că banii pot să răs­cumpere o căsnicie pierdută. Iubirea nu poa­te fi cumpărată cu bani.