Pr. prof. univ. dr. STELIAN TOFANĂ - Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca - "Fiecare Paști ar trebui să însemne un început"

- Părintele profesor universitar doctor Stelian Tofană slujește la Cate­drala Orto­doxă din Cluj-Napoca și este director adjunct al Centrului de Studii Biblice al Universității „Babeș-Bolyai". De câțiva ani, susține, în co­munități ortodoxe din țară și din străinătate, con­ferințe pe teme duhov­nicești dintre cele mai diverse. Sărbătoarea sfin­telor Paști se află în frun­tea lor -

"Paștile n-au legătură cu iepurașul"

- Părinte-profesor, în ultimul timp, marile săr­bători creștine, cum sunt Crăciunul sau Sfintele Paști, sunt trăite mai degrabă comercial decât sufletește.

- Din păcate, există pericolul acesta, să înlo­cuim sărbătorile mari, în mesajul lor pentru dez­vol­tarea spirituală a omului, cu la­tura lor prag­ma­tică, comercială, cu ceea ce este la îndemâna omu­lui mai ușor și care-i adu­ce nu neapă­rat mai multe sa­tisfacții su­fletești, ci mai mult sens ma­terial, efemer. Trebuie să fim foarte a­tenți, cei care ne consi­derăm creș­tini, la pe­ri­colul mo­dernismului, care dă nă­vală peste om, peste sufletul lui, pes­te credința lui, globali­zân­du-l, secularizându-l.

- Se întâmplă la fel și cu săr­bătoarea Învierii Mântui­toru­lui?

- Aici e un paradox, în sensul că omului îi place să că­lătorească mai bine cu Hristos triumfătorul, decât cu Hristos răstignitul. E mai greu să urmezi un Hristos al crucii, decât un Hristos al slavei. Din păcate, și sfintele Paști încep să devină sărbători comerciale. Suntem foarte aproape de acest lucru, chiar și cu Învierea. La Crăciun avem crăciunițe, colindele sunt bagatelizate, le ascultăm peste tot, nu le mai simțim mesajul, în timp ce vom ajunge cât de cu­rând să identificăm Paștile cu iepurașul, care nu are nimic de-a face cu Învierea, cu momen­tele de glo­rie și de slavă ale Mântuitorului Hristos. Mân­tui­torul a marcat nu numai timpul Lui, ci între­gul timp, întregul univers, iar consecințele Învierii se răsfrâng asupra materiei. De aceea, noi suntem contemporani cu Învierea. În ziua de Paști, trupul lui Hristos a înviat, un trup al slavei, un trup glorifi­cat, trup ce va fi îmbrăcat de fiecare dintre noi la a doua venire a Mântuitorului, la Învierea cea de ob­ște. Atunci materia, străbătută de energiile Duhului Sfânt, va fi spiritualizată. Acestea nu sunt povești, sunt realități.

- Începe viața noastră cu Învierea?

- Putem spune că fiecare Paști ar trebui să în­semne un început, un an nou al vieții spirituale. Pen­tru că Paști înseamnă trecere. Pentru evrei, Paș­tile au însemnat trecerea din țara robiei în țara fă­gă­duinței, pentru creștini, din țara robiei, a păcatu­lui, în țara făgăduinței, a unei alte vieți, din­colo de moarte. Paștile ar trebui să fie un punct de reflecție mult mai important pentru viața spirituală. Crăciu­nul are alte semnificații, atunci am devenit copiii lui Dumnezeu. Când vin Paștile, dacă nu ești un co­pil bun al lui Dumnezeu, trebuie să treci de la un copil rău la un copil bun. Paștile sunt o cotitură, sau ar trebui să fie, pentru viața fiecăruia dintre noi.

"Schimbarea începe cu noi"

- Oare biserica și preoții ortodocși se stră­duiesc destul pentru a ne aduce credința în suflet, în vremurile acestea atât de reci?

- Foarte mulți dintre cei care pun această între­bare se gândesc la ierarhie, biserica e confun­dată cu ierarhia, cu preoții. Nu! Biserica suntem noi toți. Noi toți trebuie să facem mai mult pentru lumea în care trăim. De altfel, Apostolul Pavel, în Epistola către Efeseni, când dă definiția bisericii, spune că e trupul lui Hristos și că Hristos este capul bisericii, al trupului. Mergând mai departe cu reflecția, noi suntem trupul lui Hristos, noi suntem biserica. Așa că în loc să spunem că trebuie ca bise­rica să facă ceva pentru societatea de azi, să spunem, mai drept și mai adevărat, că noi trebuie să facem ceva, noi, fiecare în parte. Schimbarea nu trebuie să vină din afară, schimbarea trebuie să înceapă cu mine, cu tine, cu noi, cu fiecare om din institu­ția respectivă, nu cu instituția. Fieca­re trebuie să fie un misionar pentru ceilalți. Dar nu strig în gura mare "Haideți la Hristos!", ci misionând prin propria viață, prin exemplul vie­ții noastre. Adică, cei din jur să vadă în modul meu de-a fi un exem­plu, un model pe care să-l urmeze, care să lase semne de întrebare, punc­te de re­flecție pentru viață.
Vorbim de o societate globalizată, secularizată, dar cine o formează? Noi. Înstrăinată de Dumnezeu, co­ple­șită de o acțiune agresivă împotriva lui Dumnezeu, cine o formează? Eu și cu tine. Și-atunci, s-ar putea ca pro­pria persoană să vorbească de la sine, prin puterea exemplului. Eu le spun oamenilor: mergeți la ser­vi­ciu, e post, dar nu începeți să vă dojeniți colegii că mănâncă de dulce și scot din pachete ouă, brân­ză, carne, în timp ce tu mănânci zacuscă sau câteva fructe. Așa nu faceți nimic, asta nu-i misiune! Tu scoate-ți mâncarea ta și, dacă te întreabă de ce mă­nânci așa de modest, spune-le că e o zi aparte, că e vineri, e post și că postul e o jertfă pe care o dedici mamei, tatălui, copilului, dar și pentru ei, spune că o faci pentru ei, o jertfă pentru ei, ca să le ajute Dum­­nezeu. Cu siguranță, acest mod de a aborda lucrurile va fi o lecție și s-ar putea să reflecteze, și mâine să facă și ei la fel.

- Se poate vorbi des­pre o credință mai pu­ter­nică a credincioșilor ca­re veneau la biserică în anii comunismului, com­­pa­rativ cu cei de acum?

- Este în firea omu­lui să facă invers decât ceea ce i se poruncește. Interdicțiile din vremea aceea au deter­minat în interiorul româ­nilor o revoltă față de ceea ce-l constrângea și față de fac­torii externi care se manifestau și-i constrân­geau. Într-adevăr, venea multă lume la biserică a­tunci și aș putea să spun că, din acest punct de ve­­dere, mă alătur aces­tei idei: viața celor care ve­neau la biserică, chiar și pe ascuns, era, calitativ, superioară celei de azi. Cine venea atunci pe ascuns venea din conștiință, prezența lui în biserică era o manifestare și o expre­sie a conștiinței lui. Nu putea trăi altfel. Asta da, am constatat. Acum, când suntem liberi, mergem mai puțin la biserică. Acum intervine factorul unei libertăți greșit înțelese, a unei democrații care nu este democrație. În clipa când omul a fost lăsat liber, a încetat frica de pedeapsă și fiecare a făcut ce-a crezut.

"Ducem o lipsă gravă de modele"

- Într-un cuvânt de învățătură rostit printre credincioșii din Mediaș, vă exprimați respectul pentru oamenii care veniseră îmbrăcați în costum popular, și chiar îi îndemnați pe tineri să-l poarte cu mândrie, indiferent de situație. Am intrat deja în anul 100 al Marii Uniri. Ce credeți că ne lip­sește celor de acum, față de cei care au făurit Ro­mânia Mare?

- Ne lipsește conștiința națională, tradusă în res­pectul față de valorile culturale, tradiționale, reli­gioase ale acestui neam. În momentul în care vom avea o mai evidentă conștiință națională, sigur că va veni de la sine respectul față de toate aceste valori ale acestui pământ, ale acestui neam. Și când mă gândesc la aceste valori, tradiționale, culturale, mă gândesc și la ceea ce a particularizat acest po­por, adică chiar costumul național, tradițiile, obi­ceiu­rile de sărbători, pe care suntem îndemnați să le părăsim pentru tradiții din afară, păgâne, dintr-o lume globalizată, secularizată, o lume fără Dumne­zeu, tradiții împrumutate în special din vest. Acesta este motivul pentru care eu mă adresez mereu tine­rilor, pentru că ei sunt cei care duc mâine mai de­par­te steagul nostru, pe care noi trebuie să li-l pre­dăm cândva. Și atunci, trebuie să știe că e nevoie să se identifice plenar cu istoria acestui popor, cu trupul, tradiția, religia și credința acestui popor, cu valorile pe care le-au apărat cu sânge moșii și stră­moșii noștri. Oamenii care au o viață creștină de ca­litate ar putea schimba, în mod automat, și cu certitudine, și societatea. Pentru că influența ce-ar veni din interior spre ex­terior nu se poate să nu se constituie într-un e­xem­plu pentru cei din jur. Ducem o lipsă gravă de modele, și asta, și din cauza lipsei de calitate creștină a vieții noastre, a tuturor.

- Un gând în prag de sărbătoare, părinte-profe­sor...

- Să rănim mai puțin istoria acestui popor, prin îndepărtarea de ea, prin fal­­sa ei interpretare, prin as­cunderea veritabilelor fap­te ale istoriei și adu­cerea în prim-plan a fal­selor istorii. Prin străda­nia de a avea o conștiință națională auten­tică și mai mult respect fa­ță de pământul acesta stră­bun, față de tradițiile stră­mo­șești pentru care și-au dat viața moșii și stră­moșii noștri.