TIA ȘERBĂNESCU - "E greu să privești în urmă fără nostalgie, dar e și mai greu să privești înainte cu speranță"

Analiza politică a lunii MARTIE

"Tot înainte, din minciună în minciună"

- Pe 27 Martie s-au împlinit o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România. Acest act a des­chis șirul de evenimente care au culminat cu reîn­tregirea țării la 1 Decembrie 1918. Din pers­pec­tiva scurgerii unui veac de atunci, cum se găsește România astăzi? În afara pierderii Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, am mai pierdut sau am mai câștigat ceva din punct de ve­dere material și spiritual? Clasa politică de azi es­te comparabilă cu cea de atunci? Suntem un stat mai bine așezat, mai promițător, sau dimpotrivă?

- Această sută de ani a însemnat pentru noi, ca și pentru restul omenirii, în primul rând un progres tehnologic de neimaginat pentru cei de la începutul veacului al XX-lea. Putem călători oriunde pe glob, în numai câteva ore, comunicăm instantaneu cu oameni aflați la mii de kilometri depărtare, avem mașinării care ne ușurează viața în mod incredibil și așa mai departe. Problema este că, pe măsură ce am obținut aceste avantaje ale tehnologiei, pare că ni s-a diminuat capacitatea de a uza de progresele tehnice în folosul umanității. Pe scurt și mai direct spus: aceste cuceriri nu ne-au făcut mai buni. De aceea, e greu să privești în urmă fără nostalgie, dar e și mai greu să privești înainte cu spe­ran­ță. Pentru clasa politică românească de azi este reprezentativ Liviu Drag­nea, liderul PSD, care la congresul ex­traordinar al partidului său, des­fă­șurat tot în martie a.c., spunea că în anul 2040, România va fi a opta putere în Uniunea Europeană, lider regional, nod de infra­struc­tu­ră internațională, că vom exporta energie tuturor țărilor din jur, că prin portul Constanța vor trece mărfuri din toată lumea spre toate zările... Îl ascultai și te întrebai dacă e cu­prins de friguri și deli­rează, ori a con­sumat etnobo­ta­nice. Noi n-am fă­cut nimic în 28 de ani, totul e de-o pre­caritate îngrozitoare, iar el pretinde că în următorii 22 de ani vom face tot ce n-am fost în stare până acum. Și mai deprimant este că lumea votează ma­siv cu astfel de inși și mergem îna­inte, din minciună în minciună, și din da­torie în datorie.
Cum întâmpinăm noi Centenarul? Cu o datorie publică uriașă, mereu în creștere, cu un deficit bugetar record pe primele două luni ale anului, de 5,5 miliarde de lei. Adică, statul român a cheltuit în Ianuarie și Februarie cu 5,5 miliarde de lei mai mult decât avea în conturi, asta reprezentând 0,59% din PIB. Întâm­pinăm Centenarul cu o inflație în ascensiune, care topește și bruma de creștere a pensiilor și sa­lariilor făcută de această guvernare. Cu un sistem de educație care scoate, în majoritate, analfabeți func­ționali. Cu un sistem juridic atacat și pervertit, care a început să elibereze mai mulți infractori de­cât închide și care mai urmează să-i și răsplătească, regește, pe cei care au avut condiții "improprii" în pușcării. Nimeni nu plânge de mila copiilor care se culcă seară de seară flămânzi (30%, după ultimele statistici). Este o performanță unică în istorie, cred: să cheltui tot mai mult, pentru ca lu­mea să o ducă tot mai rău.

"Pentru Unire ar trebui să facem mai mult și să vorbim mai puțin"

- Cum vi se par primele manifestări care mar­chează Centenarul Marii Uniri?

- Constat că nu știm nici să sărbătorim și nici ce vrem când evocăm realizarea acestui ideal al uni­rii. Am început să facem din Centenar un fel de Festival Cântarea României. Pe vremea comu­niș­tilor, ca să bifezi activitățile legate de Cântarea Ro­mâniei (care erau obligatorii), puneai eticheta asta, "Cântarea României", pe orice spectacol de cămin cultural. La fel și acum, punem eticheta de "Cen­tenarul Marii Uniri" pe orice șușă. Am rămas la nivel superficial, de amatori și impostori. A rezultat un festivism subțirel, artificial și neinspirat. Comu­nis­mul ne-a dezvățat de sărbătorirea sinceră, crea­tivă și veselă. Și nici nu are cine ne reînvăța, că la guvern au fost puși responsabili peste Centenar cu pregătire de fotbaliști amatori la juniori. E secetă mare de competență și de viziune. Dar ce viziune să-i ceri premierului Viorica Dăncilă, care, săraca, nu poate spune nici măcar imunoglobulină, face dezacorduri și când citește (și citește orice spune), indiferent cât de simple sunt propozițiile.

- Cu toate acestea, sentimentele unioniste par tot mai puternice în ultima vreme. Dincoace și dincolo de Prut există tot felul de manifestări publice în favoarea reunificării cu Basarabia. La Chișinău a început în aceste zile o uriașă consultare pu­blică, în ur­ma căreia se va ști exact câți dintre cetățeni vor unirea cu Ro­mânia. Crește numărul loca­li­tăților care adoptă declarații so­lem­ne pri­vind opțiunea lor de a re­veni la țara-mamă. Nu arată aceste gesturi că România este încă atrac­tivă, în pofi­da tuturor lipsurilor ei?

- Până să se unească Republica Moldova cu România, ar fi bine să ne întrebăm ce-a făcut România pentru Moldova de dincoace de Prut - care e zona cea mai săracă a țării, cu ex­cep­ția Teleormanului, care a fost pârjolit de Liviu Dragnea. Sigur că România poate fi atractivă din punct de vedere al condițiilor de viață, pentru ro­mânii de peste Prut, dar asta nu e de ajuns pentru ca unirea să se înfăptuiască. Nici acum o sută de ani nu ne-am unit doar pentru că am vrut noi. Tre­buie să vrea și ma­rile puteri. Cred că soluția mai rea­listă este să spriji­nim Republica Moldova să atingă standarde de viață cât de cât omenești, să adere la Uniunea Euro­peană și să pregătim terenul pentru un eventual mo­ment în care contextul inter­național ne-ar permite reunificarea. Și atunci când vom avea undă verde, să fim și în stare să facem unirea. Pentru că proce­sul va fi costisitor. Avem, în acest sens, exemplul reu­nificării Germa­niei, care a costat imens. Cu alte cuvinte, ar trebui să lucrăm mai mult pentru unire și să vorbim mai puțin despre ea. Căci, în ultima vreme, unii și-au făcut un cal de bătaie electoral din această temă. De pildă, Traian Băsescu, care nu mai avea nici un proiect cu care să iasă pe piață pentru a câștiga voturi. Proiectul Sta­telor Unite ale Euro­pei, pe care îl susținea pe când era președinte, nu-i mai place, de când a plecat de la Cotroceni; tema anti­corupției nu-i mai priește, de când mulți dintre apropiații săi au intrat pe mâna Justiției... Avea nevoie de altceva. Dar Băsescu pu­tea să facă mai mult pentru unire când era preșe­din­te, nu să promită acum ce nu poate. Sigur, a fă­cut în­tr-adevăr și lu­cruri bune pentru basarabeni: a dat bur­se de studiu, a înmulțit consulatele, a ușurat acor­­darea cetățeniei române... Însă, până la unire, e ce­va mai greu. În plus, Băsescu riscă să com­pro­mită și tema unirii, prin exces de vorbe și prin atitu­dinile sale politice, care au frizat mereu săritul peste cal.

"Nu există o mai mare defăimare a țării decât aceea de a pune la conducerea ei oameni incapabili să guverneze"

- Liderul PSD, Liviu Dragnea, a mai făcut un Congres. Unul "extraordinar". Ce rost a avut el? În ce a constat urgența organizării lui?

- Rațiunea minimă a unui congres de partid este alegerea liderului. Tocmai asta n-a făcut Congresul PSD. Mai înainte, însă, Dragnea s-a asigurat că are sus­ținerea filialelor și a cerut adrese oficiale, prin care acestea îi transmiteau că nu este nevoie să-și su­pună mandatul de președinte la vot. Scopul Con­gresului a fost acela ca Dragnea să o instaleze drept mâna sa dreaptă pe Viorica Dăncilă, noul premier, ca să-i dea forță și în partid, unde era până atunci un simplu membru. Totodată, i-a îndepărtat pe fos­tul președinte executiv, Niculae Bădălău, și pe vice­președinții care nu erau chiar trup și suflet cu el. A pus 16 vicepreședinți pe regiuni, ca la dans: un băr­bat și o femeie. Vorba cântecului: "Jocul nostru e for­­mat, dintr-o fată și-un băiat". Această solida­rizare întru ticăloșii a PSD cu liderul său la interior este în perfectă simetrie cu solidarizarea la exterior. Iar rezultatul este un dispreț suveran pentru oameni și norme și, finalmente, denigrarea țării - că tot vrea Dragnea o lege împotriva celor care defăi­mea­ză țara. Nu există o mai mare defăimare a țării de­cât aceea de a pune la conducerea ei oameni inca­pa­bili să lege două vorbe, darămite să guverneze. Astfel de oameni fac țara de râs când merg prin lume, dar și când stau acasă.

- Un alt eveniment politic de răsunet a fost vizita la București a lui Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene.

- Șefii PSD și ALDE se plângeau că la Comisia Europeană (CE) ajung numai dezinformări și ca­lom­nii și că pe baza acestora primește guvernul aver­tis­mente. Iată că a venit la București Frans Timmermans și a vorbit cu toți, de la stânga la dreapta, și a con­clu­zionat: nu am aflat nimic nou, ci ni s-a confirmat că sun­tem foarte bine informați. Și a transmis un nou avertisment: faceți legi pentru țară, nu pentru voi; aveți grijă să nu compromiteți ce ați câștigat deja și preo­cupați-vă mai puțin de cum sunt anchetați co­rupții la nivel înalt și mai mult de ce îi interesează pe oameni - sănătate, în­vățământ, cali­tatea vieții. Intere­sant este că spusele lui Timmermans au fost imediat "traduse" de Liviu Dragnea și Florin Iordache (cel care răspunde de schimbarea legilor Justiției): "A spus că avem foarte multe progrese. A spus că lu­cru­rile merg bine". E ca în bancul ăla: "Tu crezi ce vezi sau ce-ți spun eu?".