- La prima vedere a ieșit întărit, de vreme ce a reușit să-și impună echipa de conducere (cu posibila excepție a lui Adrian Țuțuianu), să-și marginalizeze criticii și să înăbușe orice dezbatere în PSD, reducând partidul la o masă amorfă și supusă, care răspunde exclusiv la stimulul reprezentat de accesul la banii publici. Dacă a fi liderul unui astfel de partid poate fi considerat un succes, atunci Liviu Dragnea se poate considera victorios. Curios este însă faptul că nu a cerut, totuși, un vot de încredere la congres, deși îl anunțase. Să se fi temut că astfel le-ar fi oferit criticilor săi un cadru de dezbatere? Nu este exclus, de vreme ce candidaților pentru funcțiile de vicepreședinți care nu aveau binecuvântarea sa, nici nu li s-a permis să ia cuvântul. Astfel de măsuri extreme sugerează că el lider maximo, ca și Stalin, Mao, Hitler și Ceaușescu la vremea lor, se teme de critici. Este, de altfel, o atitudine tipică pentru PSD și aliații săi, care în ultimii aproape 30 de ani, au fost principalii dușmani ai presei neînregimentate, ai societății civile și ai intelectualilor angajați civic. Acum, dizidenții din partid, nemulțumiți că au fost marginalizați, se manifestă pe Facebook, clamând libertăți civice pe care ei înșiși le-au refuzat altădată criticilor PSD. Măsurile extreme de cenzură aplicate la congres de Liviu Dragnea demonstrează însă că și el, ca orice dictator, se teme de dizidență, chiar dacă s-a asigurat de o echipă de conducere submediocră și fidelă, în frunte cu agramata Dăncilă. Să sperăm că nu ajunge la paranoia. Să lărgim însă cadrul pentru a evalua mai bine forța liderului PSD. Vom afla că el stăpânește un partid care se prăbușește în sondaje, fiind depășit de un PNL mediocru și lipsit de idei, dar beneficiar al dezastrului guvernărilor patronate de Liviu Dragnea. Dintr-odată parcă victoria lui Daddy nu mai este chiar atât de spectaculoasă. Și apoi, să nu uităm istoria recentă: înainte de Revoluția din decembrie 1989, și Ceaușescu a avut parte de un congres triumfal.
- După achitarea în Justiție, Ludovic Orban pare să prindă puteri: vizează postul de prim-ministru și îl susține pe Klaus Iohannis la Președinție. Sondajele arată și ele că PNL este în creștere. Să ne așteptăm la o revigorare a Opoziției?
- Cum arătam mai sus, creșterea în sondaje a PNL se datorează aproape exclusiv dezastrului guvernării PSD-ALDE. Totodată, nu știu cum poate revigora Opoziția un personaj politic epuizat, ca Ludovic Orban, lipsit de viziune și de idei, reticent față orice deschidere către societate și preocupat doar să-și mulțumească propriul aparat de partid, care numără destule personaje controversate. Fără îndoială, Ludovic Orban este oricând preferabil dezastruoasei Viorica Dăncilă, dar electoratul anti-PSD își dorește astăzi ceva mai mult decât Ludovic Orban, care nu a realizat nimic memorabil în funcțiile publice pe care le-a ocupat, inclusiv în cea de ministru al transporturilor. Dacă Dacian Cioloș ar fi mai hotărât și mai îndrăzneț, l-ar depăși oricând la capitolul "realizări". De altfel, problema PNL este că, pentru a oferi o alternativă reală la PSD, ar trebui să realizeze o alianță cu USR și cu România 100. Or, liberalii nu sunt aliați comozi și loiali, tinzând să domine fără menajamente orice combinație de partide. Anunțul - prematur - al susținerii tandemului Iohannis-Orban poate fi citit și ca un avertisment pentru potențialii aliați, chemați să accepte că premierul va trebui să aparțină PNL, ceea ce ar putea să nu convină USR și Platformei România 100. De fapt, putem chiar specula că PNL nu-și dorește, de fapt, o alianță electorală, ci speră să realizeze o coaliție de guvernare după alegeri. Este un mod consacrat, dar deja depășit, de a face politică. Iar PNL, cedând ambițiilor liderului său, refuză să vadă că opinia publică își dorește un suflu proaspăt, oameni noi, cu idei și curaj. Ca să nu încheiem pe un ton pesimist, ne vom bucura, totuși, de căderea PSD în sondaje, semn al trezirii electoratului, sperând că, în următorii doi ani, întreaga Opoziție va reuși să răspundă la provocările actualului moment istoric. Pentru că se poate.