Adică este făcut din vin ori este "fabricat"? Ca să cunoaștem adevărul, punem din oțetul "bănuit" câteva linguri într-o farfurie de lut smălțuită. Înmuiem în el câteva bucăți de hârtie albă sugativă. Punem farfuria pe cuptor cald și-o lăsăm până se usucă hârtia. Dacă oțetul este făcut din falsuri, hârtia se va înnegri, altfel ea rămâne albă.
* Oțet bine mirositor (cu aromă) se face dacă într-un vas smălțuit pe dinăuntru se pun patru litri de vin, în care turnăm câte un pumn de tarhon, de soc, o ramură de cimbru, două căpățâni de usturoi, o ceapă, o lămâie uscată, cuișoare și câteva foi de cicoare. Vasul apoi îl astupăm și-l punem să stea vreme de două luni la soare. După aceasta, la câteva zile, turnăm oțet dacă lichidul a scăzut. Înainte de a-l folosi, îl strecurăm.
* Cum se face oțet din miere. Doritorii de a avea oțet bun de masă pot să-și facă oțet din miere, foarte ușor. Mai întâi se iau 2 linguri de miere și se dizolvă (se topesc) într-un litru de apă. Apa aceasta se așează în mai multe vase de diferite mărimi, acoperite la gură cu pânză rară. Vasele sunt scoase vara la soare, iar iarna se pun lângă sobă. Ca oțetirea să se facă mai repede, băgați în vas o bucățică de pâine înmuiată în vin sau o bucățică de drojdie.
* Vreți să faceți oțet din fructe? Puteți să vi-l faceți din orice soi. Fructele le pisați bine, le puneți într-un butoi și le opăriți cu apă în clocot. La 5 litri de fructe se pun 4 litri și un sfert de apă. Butoiul îl așezați într-un loc căldicel, până ce amestecul începe să fiarbă, lucru ce se întâmplă după 7-8 zile. După acest timp, zeama se strecoară printr-o pânză de in, în alt butoi, adăugându-se o jumătate de litru de drojdie de bere și o bucată de pâine neagră, iar vasul bine acoperit este legat cu o pânză de lână și apoi este pus într-un loc cald, unde nu este atins vreme de 4 săptămâni. După trecerea acestui timp, aveți un oțet mai bun ca cel din comerț.