Rochia de bal
- Dragă doamnă Neli Pfeiffer, mă bucur să vorbim pe larg despre pasiunea dumneavoastră de o viață, cosmetica. Când v-ați dat seama că asta vă doriți să faceți ca meserie? Puteți să-mi spuneți povestea începutului?
- Știi, Delia, mi-a zis o doamnă, odată: "Neli, când vin la tine parcă intru în copilărie. Toate mirosurile astea mă duc cu gândul la turta dulce din bucătăria bunicii". Eu nu am amintiri olfactive legate de miere, deși o mâncam cu mare plăcere, dar ce mi-a plăcut mie întotdeauna pe lumea asta a fost frumosul. O floare frumoasă, un om frumos, o rochie care să pună în valoare trupul unei femei... Și am avut o mamă care acum este icoana sufletului meu, o femeie simplă, de la țară, dar care, și ea, iubea frumosul mai presus de orice. E minunat cum lumina din noi ne ajută să depășim modestia vieții! O prietenă de-a mea, din copilărie, mi-a spus odată: "Măi, Neli, cum ești tu întotdeauna atât de frumos îmbrăcată? Ai niște rochițe de prințesă...". Remarca ei m-a făcut conștientă că sunt îmbrăcată deosebit, că draga de mama voia să mă facă, neapărat, frumoasă. Mergea cu mine la magazin, cumpăra materiale ieftine dar deosebite, pe care ni le lucra o croitoreasă. Și eu, și sora mea, aveam rochii la comandă. Pantofi, la fel, ni-i făcea de comandă ori ni-i lua din oraș, de la magazine pe care le găsea, cutreierând Bucureștiul, în lung și-n lat. Țin minte, că la banchetul de bacalaureat am avut o rochie superbă. Mi-a luat mama un voal în nuanțe de roz-fané și m-a dus la o doamnă care lucra la Casa de mode de pe Calea Victoriei. Toate astea, în timp ce mama era o simplă muncitoare. Lucra într-o pivniță, la Vinalcool, numai între bărbați, încălțată în cizme de cauciuc și îmbrăcată în niște halate din alea groase... De unde auzea și știa ea să mă ducă la casa de mode, nu știu?! Tot atunci, la banchet , mi-a spus: "Neli, mergem la magazinul Eva, că acolo mi-a spus cineva că găsim pantofi pentru rochia ta de bal." Atunci am avut primii mei pantofi de lux, Salamander, tot așa, un roz prăfuit, care s-au potrivit de minune cu rochia de voal. Nu am poze de atunci, și îmi pare rău, mi-ar fi plăcut să vezi gustul mamei, oricum, e sigur că simțul estetic și atracția către frumos le-am moștenit de la femeia asta simplă, dar care avea o istețime și un simț al esteticului extraordinar!
O colegă de drum
- Ce poveste frumoasă... Parcă am fost de față și eu, acolo, la proba rochiei roz, din voal. Totuși, nu v-ați dedicat croitoriei de artă, ci cosmeticii. Cum s-a întâmplat?
- Păi, s-a întâmplat că eu, la 21 de ani, m-am măritat, ca să nu rămân nemăritată (râde). Era bine și mă simțeam fericită, dar, la un moment dat, a sunat clopoțelul și m-am gândit că trebuie să fac și eu ceva pe lumea asta. Mă simțeam, și isteață, și dornică să acționez. Și-atunci, bărbatul meu m-a trimis la facultate. Dădusem la drept, picasem cu brio, și mă tot gândeam eu ce mi-ar plăcea. Îmi plăcea istoria, dar după facultate, m-ar fi trimis obligatoriu trei ani la țară, treabă care nu mă încânta deloc. Așa că am renunțat și la istorie și m-am gândit la o variantă de școală tehnică. Bărbatul meu mi-a spus, "Neli, sunt două școli tehnice potrivite pentru tine, la arhitectură și la farmacie". Arhitectura nu m-a atras, dar farmacia, da. Mă și vedeam în halat alb, în laborator. Zic: "Da, aici cred că este de mine". Drept pentru care m-am apucat să învăț chimie și anatomie. Examenul se dădea în toamnă. Ducându-mă să mă înscriu, pe drum mi-a scos Dumnezeu în cale o fostă colegă de liceu, care tocmai termina școala de cosmetică. Și ea mi-a zis: "Ce să cauți, dragă, la farmacie? Să stai trei ani la școală și pe urmă să vinzi la tejghea?! Vino la școala de cosmetică, durează numai doi ani și e mult mai frumos.". "Bine", zic. "Du-mă să mă înscriu!". În ziua aceea am ajuns acasă, înscrisă la școala de cosmetică. În toamnă am dat examenul. Când am aflat că am fost 15 pe loc și că erau numai 10 locuri, mi s-a făcut rău. Și toată lumea mi-a zis: "Ești o nebună, nu ai cum să intri, la cosmetică vin numai fete de securiști și de secretari de partid". Și m-am tuflit. Nu am vrut nici să merg să văd rezultatul. Dar până la urmă, împinsă de la spate, am mers, și când m-am uitat pe listă, mi-a crescut inima: eram a treia intrată. Și a început școala. La început teorie și, în paralel cu teoria erau și ore în sălile de practică. Astea pe mine mă înspăimântau. Mi-era frică, pur și simplu, să intru în ele. Eram două clase paralele, câte 30 de fete în fiecare clasă, iar eu eram singura care se fofila și nu intra în sălile de practică. Mâncam anatomie pe pâine, eram cea mai bună, dar când am intrat forțată în salonul de practică, mi-a venit să vomit și să leșin. Pusă în fața faptului împlinit, mi-am dat seama că subconștientul mă avertizase corect: draga mea Delia, eu nu aveam nici un fel de manualitate, așa de importantă în cosmetică. În loc de degete, aveam niște crenwurști, și când asistentele au zis: uite, trebuie să faceți așa și așa..., mie nu mi-a ieșit nimic. Am fugit acasă și m-am pus pe bocit de-am umflat perna. Bărbatul meu m-a sprijinit extraordinar de mult. El s-a oferit să fie cobaiul meu și să învăț cu el. Făceam cu el gimnastica mâinilor, masaje, tot. După primul an de studiu, a trebuit să facem practică. Eu am avut șansa să ajung la IRIS, care era un fel de SPA, la vremea respectivă, situat pe lângă ambasada Franței. Erau acolo niște doamne de-adevăratelea, doamnele cosmeticii românești. Toată perioada de practică am petrecut-o cu ochii "ieșiți din orbite", voiam să rețin tot ce vedeam și auzeam. Într-o zi, cum stăteam cumințică într-un colț, mi-am zis: "Eu trebuie să fac asta la superlativ". Realizasem că m-am îndrăgostit la nebunie de meseria asta!
Albinarul cu ochi albaștri
- Dar, la cosmetică apicolă, triumful dvs. de astăzi, cum ați ajuns?
- După ce am terminat școala, am primit repartiție la cooperativa "Igiena". Nu știu de ce, dar nu mi-a plăcut. Nu mă simțeam deloc în largul meu. Cosmeticienele mai în vârstă îmi ziceau: "Haide, măi, aici se fac bănuții rapid, mai vine un epilat, mai un pensat...", dar mie nu-mi plăcea, nu mă regăseam deloc în atmosfera de-acolo.
- Lipseau frumosul, rochia roz și sandalele Salamander...
- Da, eu visam altceva. Și-atunci, iarăși mi-a fost trimis de sus îngerașul care mi-a șoptit un cuvânt: Apimondia! Tocmai se înființase o clinică în buricul Bucureștiului, cu specialități medicale, cu punct farmaceutic în care vindeau produse apicole, și urma să se înființeze și un cabinet de cosmetică. Am mers, și secretara a zis: "Trebuie să vă vadă dom' profesor, că dânsul vrea să angajeze". Am intrat la el, la profesorul Harnaj, președintele Apimondiei. Doamne!, Paul Newman era o nimica toată pe lângă el, ce ochi albaștri avea. Mi-a zâmbit, m-a poftit să mă așez, m-a întrebat ce știu să fac, cum fac, dacă am experiență. Atunci el era președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, iar mai târziu, a devenit președintele Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultură - Apimondia. Era genial! Crease un Institut de Cercetare și de Producție Apicolă, un Liceu și acum, această clinică. Am plecat acasă vrăjită, și după o săptămână, m-a sunat secretara și mi-a spus că profesorul mă cheamă din nou să vorbim. M-am dus. Fusesem acceptată la Apimondia. Așa m-am împrietenit cu albinele și cu produsele stupului, le-am folosit în cosmetică, și, ușor, ușor, am crescut și sunt ce sunt acum. În primul rând, îi mulțumesc acestui om, Veceslav Harnaj (anul ăsta s-au celebrat 100 de ani de la nașterea lui). El mi-a schimbat viața, el m-a ajutat să fac carieră.
- În anii aceia, Apimondia părea o poveste cu Alice în Țara Minunilor. Mari medici români se lăsaseră seduși de albine. Roiau tot felul de zvonuri despre ce se întâmplă acolo.
- Oh, da, la Apimondia erau o mulțime de medici alopați care lucrau în spitale și în clinici de renume din București, dar aveau ca specializare complementară apiterapia. Fiecăruia în parte îi puneam întrebări, ei îmi dădeau cărți... Erau simpozioane, conferințe, mă duceam, trăgeam cu urechea, încercam, puneam pe față creme cu produsele stupului. A fost o mare școală, faptul că am trăit și am respirat apiterapie în anii aceia. Apimondia era o clinică unică în Europa! Începutul terapiei naturiste în România. Și cu toate că în București nu erau foarte mulți pacienți încrezători în produsele apicole, veneau o mulțime de străini, ne felicitau și spuneau că ce facem noi e ceva unic.
- Îmi spuneați că ați fost plecată în toamna aceasta la o conferință internațională pe teme de apiterapie în Turcia. Să înțeleg că interesul pentru acest domeniu este în creștere?
- "Apiestetic" este unicul cabinet cosmetic din societatea de apiterapie din România și folosim toate produsele apicole, atât în stare brută, cât și în diverse formule de creme, soluții, loțiuni etc. Și tot mergând pe la congrese internaționale, am primit invitația să facem un Apiestetic și în Germania, în zona Passau, o zonă meliferă foarte bogată. Acest proiect îi revine Taminei, fiica mea, tovarășa mea dragă de drum. Și da, în toamna trecută am fost și la turci. Turcia este al doilea furnizor de miere la nivel mondial, dar abia acum încep să studieze zona de apiterapie. Am fost la sărbătoarea mierii, într-un sat în care, de când există el, de sute de ani, oamenii nu trăiesc decât din producția apicolă. Miere, polen, propolis. Dar abia anul acesta s-a luat hotărârea, la nivel oficial, să se înceapă și la ei cercetarea apicolă și să facă și ei, la fel ca în România, un fel de "Apiterapia". De vreun an de zile, tot vin delegații turcești, și au fost și la mine în cabinet, la recomandarea d-lui dr. Ștefan Stângaciu, care conduce astăzi "Societatea Română de Apiterapie". Și văzând turcii ce și cum pun pe fața femeilor, m-au invitat la un congres, să prezint cosmetica apicolă la oficialități. Am mers cu Tamina, am făcut demonstrații și urmează să vedem modalitatea cea mai bună de colaborare.
Cucoane de cucoane
- Eleva care leșina în laborator a devenit formator, profesor...
- Nu de acum! Am deschis școala de cosmetologie în 2013. Tamina, fiica mea, după ce a făcut o facultate politehnică îngrozitoare, de inginerie economică, în limba germană, și după ce a lucrat în câteva locuri, la corporații din astea mari, a spus: "Nu îmi place să fiu ingineră. N-o să fiu niciodată o ingineră de rang înalt, așa că prefer să vin la tine, să reorganizăm și să dezvoltăm Apiesteticul." Am pus școala pe picioare împreună. Ea a fost prima înscrisă la școală, a venit zi de zi, timp de șase luni să învețe (ea știind cu ce se mănâncă cosmetica, că doar pe aici a crescut...), și sunt foarte mulțumită de ea. Chiar mă ajută la noțiunile de chimie, de anatomie, se bagă, le predă fetelor și, din primăvara asta, a început să și lucreze concret și lucrează bine. Sunt deja câteva generații care au ieșit din mâna noastră și sunt mulțumită. Nu toate care au venit la curs s-au apucat de treabă, dar sunt câteva care profesează și în țară, și în străinătate și care au un succes extraordinar. Ce am învățat eu de la doamnele cosmeticii românești și de la medicii dermatologi din Apimondia nu se învață astăzi în nicio școală de cosmetică. Eu știu că tratament cosmetic nu înseamnă numai să dai cu seruri și cu creme pe față și în jurul ochilor. Nu. Pe fața omului se reflectă tot ce se întâmplă în organism. Frumusețea are legătură cu sănătatea. Și tot de la ei am învățat că eu trebuie să-mi fac meseria privind organismul ca un tot. Bineînțeles, eu nu sunt medic, nu pot face recomandări medicale, dar tot timpul am avut colaborări cu medici, în special pe medicină alternativă, cum am și acum: homeopatie, iridologie, terapie florală Bach, acupunctură, psihoterapie.
- Ce fac acum marile doamne ale cosmeticii românești?
- Doamnele care m-au învățat pe mine cosmetică au plecat din țară, una în Franța, una în Germania. Și când au plecat, mi-au recomandat din clientele lor, tot așa, niște doamne de peste 45 de ani. Cucoane de cucoane, cu care nu știam cum o să mă descurc... Dar am depășit pragul psihologic și emoțional și au devenit clientele mele. Și astăzi mai am din clientele vechi de la Apimondia. Sunt doamne care locuiesc prin străinătate, dar de câte ori au ocazia, vin la mine să le fac tratament cosmetic apicol și-mi zic: "Vreau să vin să-mi faci tu dichis de matcă și cremă la lingură."
- Și chiar le faceți dichis la lingură?
- Sunt la zi cu inovațiile cosmetice, nu rămân în negură. Chiar acum au plecat niște fete care mi-au făcut o prezentare foarte convingătoare a unor acizi din fructe, din grâne, din trestie de zahăr, care se folosesc în terapii cosmetice și dau rezultate foarte bune. O să le combin și eu cu terapia apicolă. Cosmetica apicolă este unică și nici nu pot să o compar cu industria dermato-cosmetică. De peste 35 de ani, sunt fidelă produselor apicole. De ce? Pentru că m-am convins că fiecare produs apicol are exact bagajul de nutriție, de stimulare, de combatere a radicalilor liberi, pe scurt, găsești în miere, în polen, în lăptișorul de matcă tot necesarul de care are nevoie organismul uman, pielea umană, ca să funcționeze în parametri optimi. Au antioxidanți, au vitamine și minerale, au oligoelemente și efecte clare anti-aging. Mă uit la clientele mele rămase fidele din tinerețe. Acele doamne au îmbătrânit frumos, cu o piele frumoasă, îngrijită, cu niște riduri care le vin bine și, ceea ce este extraordinar de important pentru mine, toate au un psihic frumos. Produsele astea nu numai că cedează pielii tot ce au mai bun în ele, dar au o influență extraordinară asupra sufletului.
- Mireasma de turtă dulce din casa bunicii?
- Cred că da. Recent a fost la mine o doamnă care lucrează cu soțul ei la Strassbourg, pe științe politice. Ea făcuse aceeași școală cu mine, dar pe urmă a plecat și s-a reprofilat. După tratament, s-a uitat la mine cu ochii mari, umezi și recunoscători și mi-a spus: "În viața mea nu am primit un tratament cosmetic mai bun!". Și mi-a mai spus și a doua zi și a treia zi... m-a tot sunat, "Vai, ce moale mi-e fața, știi cât strălucesc?". Sigur, asta nu durează o veșnicie, tratamentul se face lunar.
- Cum arată clientele dvs.? S-au schimbat față de cele din urmă cu 30 de ani?
- Astăzi, lumea e foarte alergată, mentalul femeilor e puțin schimbat, dar, cu toate astea, mi-am format, în ultimul timp, cliente noi, care vin cu periodicitate. Patul ăsta de cosmetică este un pat magic, el joacă un dublu rol. Unul de relaxare și răsfăț, și un alt rol, de confesionar. Clienta, ce nu spune la doctor, la preot sau la psiholog, vine și spune la cosmetică. Între mine și cliente se creează o relație specială, care nu e prietenie, dar este o relație cu totul aparte. E important pentru femei să-și planifice acțiunile și să-și aloce timp pentru bunăstarea lor proprie. Să vină, de pildă, lunar, la Neli, la cosmetică. (Râde cu poftă).
(Neli Pfeiffer - 0722/82.42.12, http://apiestetic.ro/)
ERATĂ
Dintr-o eroare, în nr. 1304 (7/2018) al revistei, în cadrul interviului cu dna Camelia Văcaru, a fost scris că emisiunea "Cult@rt" se difuzează pe TVR Cultural, în realitate emisiunea fiind difuzată pe TVR3. Ne cerem scuze!