- La cinci ani de la câștigarea Vocii României, când numele tău începuse să intre, cumva, în umbră, ai revenit în prim-plan, cu o piesă muzicală pe măsura vocii tale deosebite...
- Da, așa e, în sfârșit... Sunt foarte, foarte încrezătoare, mulțumită și fericită de noua mea piesă. Dar mai importantă decât ea este întâlnirea cu niște băieți extrem de talentați din Brașov, în frunte cu Vlad Isac, cel care-mi va fi producător de acum înainte. În urma acestei întâlniri fericite a apărut și această piesă, care se numește "Want You To..." și poate fi ascultată pe YouTube. Avem mai multe melodii în lucru, în sfârșit, am găsit pe cineva cu care să colaborez bine și repede. Ne potrivim muzical extraordinar și, dacă ne ajută bunul Dumnezeu, anul acesta scoatem și un album. Va fi unul eclectic - un mix de stiluri, de la blues la acid jazz, de la pop la afro. Abia aștept. Sunt plină de energie, speranță și chef de muncă.
- Era și timpul. De la câștigătorii "Vocii României" se așteaptă cariere muzicale fulminante, ceea ce nu se prea întâmplă. De ce, oare?
- Știu că lumea are astfel de așteptări, doar că publicul trebuie să înțeleagă un lucru: câștigătorii acestui concurs sunt votați de public. Ei bine, radiourile, casele de discuri și alții din industria muzicală nu fac parte dintre românii care votează, ci reprezintă o mână de oameni cu alte gusturi și interese. Aici lucrurile se împotmolesc: publicul votant te consideră cea mai bună voce, dar industria muzicală, deși nu-ți contestă calitățile, nu te consideră cea mai potrivită... vedetă. Mie nu-mi place să cânt ceea ce radiourile cred că este muzica pe care o caută publicul. Gusturile noastre muzicale sunt mult mai evoluate decât cred ei, sunt educate și diversificate. Iar dacă oamenii de radio nu înțeleg asta, e treaba lor. Am încercat și eu să merg pe linia comercială, ascultând de "sfaturile" unora. Eșec total! Nu-mi place, nu mi se potrivește deloc, așadar, am hotărât să nu mă mai iau după gura lumii. Vin unii și-mi spun că blues-ul sau funk-ul nu sunt potrivite pentru România... Părerile acestea te înfrânează, iar cântăreții care ascultă de aceste opinii ajung să nu mai facă nimic. Am înțeles asta mai bine ca oricând în acești cinci ani, așadar, eu am hotărât să cânt doar muzica care-mi place, care mă face fericită, și observ că oamenii sunt fericiți și ei alături de mine. Eu sunt făcută pentru scenă, mai degrabă decât pentru studio, microfonul acela între patru pereți de burete mă inhibă. Pe scenă sunt liberă, la fel este și vocea mea. Pur și simplu, am nevoie de public, ca să dau ce am eu mai bun...
- Sincer, nu mi se pare că vocea ta fenomenală ar putea fi inhibată de ceva...
- Ba este, pentru că am minusul unei școli de muzică. Eu am terminat facultatea de matematică- informatică. Resimt lipsa școlii de muzică ca pe un mic handicap, am rețineri în studio, tocmai pentru că nu am studii muzicale. Sunt sinceră și recunosc acest lucru. Dacă aș fi studiat teorie muzicală, dacă aș fi stăpânit un instrument, ar fi cu mult mai bine, aș fi mai relaxată. Chiar mă gândesc serios ca poate de la anul să mă apuc de studiu, eventual să mă înscriu la Conservator. Mă descurajează puțin faptul că am trecut de treizeci de ani, dar cred că greșesc punând vârsta în față drept scuză. Simt că ar trebui să mă ambiționez și să dărâm această barieră. În prezent, am noroc cu oamenii aceștia cu care lucrez. Există între noi o chimie extraordinară și este pentru prima dată când parcă și studioul a devenit prietenul meu.
- Încheiem capitolul muzical cu o ultimă întrebare: sfătuiești tinerii să participe la concursuri gen "Vocea României"? Sunt ele experiențe necesare?
- Absolut că da. "Vocea României" este un concurs pe bune, iar oricine vrea să știe cam unde se plasează printre vocile extraordinare ale acestei țări trebuie să participe la el. În rest, nu sunt prea multe avantaje. Uite, viața mea nu s-a schimbat atât de mult pe cât s-ar crede, în acești cinci ani. Sigur, mă mai recunoaște lumea pe stradă, ceea ce, accept, este extrem de plăcut. Dar altfel, nu am cu mult mai multă notorietate, nu câștig mai mulți bani. Or fi onorariile mai mari, dar după ce las procentele cuvenite casei de discuri, după ce se împarte tot, eu acasă tot cu aceiași bani ajung. În concluzie, e bine ca tinerii să participe la concursuri, doar că trebuie să fie realiști în ceea ce privește așteptările, să nu creadă că succesul și banii vor veni buluc peste ei. Nicidecum! Un concurs e o experiență, înveți enorm de pe urma lui, lucrezi o bună bucată de timp într-un mod profesionist, cunoști oameni care altfel ți-ar fi inaccesibili, oameni cu care se pot lega prietenii și colaborări în viitor. Uite, și azi, Horia Brenciu este prietenul și managerul meu. Acesta cred că trebuie să fie gândul cu care un tânăr talentat ar trebui să se înscrie într-un concurs: ca și în viață, experiența drumului este mult mai importantă decât destinația.
"Sunt îndrăgostită lulea"
- Julie, cu toate hopurile de pe drumul tău muzical, tu personal arăți senzațional: o siluetă de invidiat, și ți se citește dragostea în privire. Ai primit mărțișorul iubirii?
- Ha! Ha! chiar l-am primit. Iubesc și sunt iubită. Da, am slăbit peste treizeci de kilograme, sunt iar la silueta din liceu, dar nu vreau să vorbesc mai multe despre asta. Știu că nu e nicidecum cazul "Formulei AS", dar în alt fel de presă, când vreo vedetă slăbește, acest fapt devine subiectul numărul unu. Nimic nu mai interesează decât "cum ai slăbit?", ceea ce e deranjant. Recunosc că este un aspect important pentru mine, dar mai important în ecuația acestei stări de bine este faptul că sunt îndrăgostită lulea. Pe iubitul meu îl cheamă Mihai și, deși suntem de puțin timp împreună, parcă am fi dintotdeauna. De curând, am primit și cel mai frumos cadou de la el, o cățelușă, pe Sasha. Mi-am dorit dintotdeauna un câine și acum sunt topită după ea. La fel mi-am dorit dintotdeauna și liniștea minunată de acasă, pe care acuma o am. Mai important decât orice pentru mine este să iubesc, să simt că abia aștept să mă întorc acasă la cineva. Eu nu pot funcționa altfel, pe mine doar iubirea de-acasă mă relaxează și mă pregătește pentru "jungla" de afară. Sunt felul de om care acordă mult timp dragostei, deoarece cred, sincer, că îl merită. Mi se pare trist când mă uit în jur și observ că în viteza zilelor moderne, oamenii grăbesc chiar și iubirea. Sar etape, e o goană de neînțeles pentru mine. Oamenii preferă să-și folosească timpul scriind mesaje reci, pe telefon, decât să stea la o cafea, să vorbească, să meargă de mână. Sunt cupluri care și la masă stau cu telefoanele în mână. Eu nu pot așa. Eu sunt de modă veche. Mie îmi place să se întâmple lucrurile ca-n filme: cu flori, cu scrisori, cu plimbări... Le-aș spune grăbiților de azi că lucrurile în viață au o rânduială, că fiecare are timpul lui, că iubirea nu trebuie dată deoparte pentru carieră, câștiguri, orgolii sau alte nimicuri. Dați timp iubirii, oferiți-i răbdare! Și ce perioadă mai bună pentru asta, decât acum, primăvara?!... Sunt sigură că sunt atât de mulțumită profesional și pentru că sunt atât de fericită acasă.
- În afară de București, pentru tine mai există un "acasă", Iașiul natal și Congo, țara tatălui tău. Reușești să mai ajungi acolo?
- De obicei, fug iarna în Congo. Scap de zăpadă pentru vreo două luni, că nu-mi place frigul deloc. Îmi place să merg în Africa, îmi place că ne adunăm toată familia, bunici, unchi, verișori. Dar cu adevărat acasă pentru mine este România, aici mă simt cel mai bine, nu aș pleca pentru nimic în lume.
La mulți ani, Julie!
- Julie, n-aș vrea să încheiem fără să-ți urez "La mulți ani!". Pe 17 februarie a fost ziua ta. Ce-ți dorești?
- Ce mi-aș dori este ca lumea să realizeze că totul este muzică în jurul nostru. Dacă s-ar desprinde puțin de cotidian și de ei înșiși, oamenii ar auzi muzica păsărilor, a apei, a vântului, a orașului. Armonia aceasta merită timp, precum iubirea. Dacă i-am oferi un minim de răgaz, am fi mult mai uniți, mult mai empatici, și cred că și mult "iubitele noastre cariere" ar merge mai bine. Da, îmi doresc ca muzica universului să ne aducă împreună.