La finele anilor '70, Clayderman a adus un suflu nou pe scena pianistică internațională, cochetând deopotrivă cu muzica new age și cea clasică, reușind să readucă popularitatea de altădată acestui instrument atât de iubit. De mai bine de 40 de ani, pianistul francez îi bucură pe melomanii din lumea întreagă cu interpretările sale. A înregistrat sute de discuri, a vândut peste 150 de milioane de albume și a câștigat 267 de discuri de aur și 70 de platină.
Philippe Pagès (cunoscut sub numele de scenă Richard Clayderman) s-a născut la Paris, pe 28 decembrie 1953, și este fiul unui muzician. Tatăl lui a fost un acordeonist puțin cunoscut, nevoit să predea lecții de pian ca să-și întrețină familia, acestea fiind mult mai căutate decât cele de acordeon. De la el a învățat și Philippe, de la o vârstă fragedă, să cânte la pian. La 12 ani, micuțul era acceptat la Conservatorul din Paris, spre marea bucurie a tatălui său. "Toată copilăria mea l-am ascultat pe tata cântând la pian, atunci când dădea lecții. Interpreta bine și avea tehnică, dar abia atunci când lua acordeonul în brațe îl ascultam, pur și simplu vrăjit, căci punea parcă și mai multă pasiune. El a fost inspirația mea", mărturisea Richard într-un interviu.
Chopin, Bach, Schumann, Beethoven și toți marii compozitori i-au fost buni prieteni până pe la vârsta adolescenței. "Aveam 15-16 ani atunci când i-am auzit prima dată la radio pe cei de la The Beatles și The Rolling Stones. M-am trezit peste noapte că mă preocupă mai degrabă muzica lor decât cea clasică pe care o studiam", se confesa el.
Totuși, din dorința de-ași face tatăl fericit, a continuat să studieze cu ardoare clasicii, în ideea că va ajunge, într-o zi, să acompanieze în concert mari muzicieni. Din păcate, tatăl lui n-a apucat să-l vadă cântând alături de Johnny Hallyday, Thierry Le Luron, sau Michel Sardou, și nici atunci când a ajuns să fie chiar el un star, căci s-a stins brusc, la doar 40 de ani, în urma unei boli necruțătoare.
Philippe avea 23 de ani când producătorul francez Olivier Toussaint i-a oferit șansa de a înregistra în premieră o baladă compusă de muzicianul Paul de Senneville pentru fetița lui, Adeline - "Ballade pour Adeline" (1976). La preselecție s-au prezentat 20 de pianiști, dar Toussaint l-a ales pe el. "Era un muzician interesant, cu o abordare blândă și tehnică bună. Și mai avea un atu - arăta bine", declara, la un moment dat, într-un interviu Toussaint. Atât melodia, cât și pianistul, aveau să devină curând legendă. Este și momentul în care Philippe Pagès își alege numele de scenă Richard Clayderman, folosind numele de fată al străbunicii lui, cu origini scandinave. A făcut această schimbare considerând că noul nume va fi mai ușor reținut și pronunțat de către fanii lui de peste hotare.
?n 1977, a lansat primul lui disc, care includea și "Ballade pour Adeline", pe care a transformat-o în titlu. Succesul a fost nebun. Chiar și azi, cea mai cunoscută piesă a lui a rămas "Ballade pour Adeline", o melodie ce a apărut și pe coloana sonoră a multor filme de dragoste. "În anii debutului meu, ideea că cineva se poate lansa într-o carieră pianistică internațională de succes era de domeniul fantasticului. Consider că a fost un adevărat miracol ce mi s-a întâmplat mie. Cred că zeii mi-au zâmbit. Altă explicație nu am pentru succesul nesperat", se confesa el.
A cucerit mai întâi Franța natală și apoi întregul mapamond. Producătorul care-l descoperise avusese dreptate: muzica lui, combinată cu aspectul fizic plăcut, l-au făcut la fel de celebru ca un star rock. "Am primit zeci de mii de scrisori de amor de la fete. Nu mă plâng, însă nu mă așteptam la așa ceva. Nancy Reagan m-a poreclit Prințul Romanțelor, după ce m-a ascultat într-un concert. Și cu porecla asta am rămas", spunea el. Dar, deși a avut mii de admiratoare, pianistul a trăit doar trei povești înfocate de amor, două dintre ele terminându-se în divorț. Azi, Richard este căsătorit cu Typhaine, o violonistă ce a cântat în orchestra care-l acompaniază și care i-a devenit soție în 2010.
În cele patru decenii petrecute în fața clapelor pianului, muzicianul francez a lansat nu mai puțin de 225 de discuri, cel mai recent fiind un dublu album, "The Best Of..." lansat în 2016.
Anul trecut, Clayderman a pornit prin lume ca să aniverseze 40 de ani petrecuți pe scenă. Cele șase concerte programate în luna Martie, la noi, fac și ele parte din turneul lui mondial. Richard Clayderman va cânta pe 6 martie la Brașov (la Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibași"); pe 7, la Cluj-Napoca (la Opera Națională Română); pe 8, la București (la Sala Palatului); pe 9, la Constanța (la Casa de Cultură a Sindicatelor); pe 10, la Bacău (la Teatrul de vară "Radu Beligan") și pe 11 martie, la Pitești (la Casa de Cultură a Sindicatelor).
Concertul din Capitală al pianistului are și o latură caritabilă. Cumpărând un bilet la acest spectacol, puteți aduce o rază de speranță unei mame aflate într-un moment de cumpănă și puteți ajuta la construirea unei școli pentru copiii cu dizabilități. (Bilete pentru spectacolul de la București au prețuri cuprinse între 99 și 357 lei (VIP) și pot fi achiziționate în rețeaua Eventim. ?n aceeași rețea găsiți bilete și pentru concertele de la Brașov, Bacău și Pitești, iar pentru concertele de la Constanța și Cluj-Napoca mai găsiți bilete pe myticket.ro.)