La Cluj, în capitala Ardealului, se organizează anul acesta prima ediție a Festivalului DOR. Pe lângă semnificația lui sufletească, el este acum și-o prescurtare a trei cuvinte: Dragobete, Obiceiuri și Românism. Festivalul DOR își dorește să reafirme o tradiție veche, dar printr-o abordare nouă. Prim-planul acestui eveniment va fi deținut de muzica românească. Pe scenă vor urca: Corina Chiriac, Vunk și Emanuel Mirea (Stigma), dar și interpreți mai puțin cunoscuți care încearcă să se afirme: "David & The Six Martini Band", "Satellites", Vlăduța Lupău, "Anatholis", "Young Famous Orchestra", Aldo Blaga, Arpy, "Poliglot" (DJ Set) și "Osmia" (DJ Set).
"Este nerăbdare mare zilele astea în trupa noastră. Urmează să cântăm la Polivalenta din Cluj, pe 23 februarie, la Festivalul DOR! We'll rock the city!", scriau artiștii de la Vunk, pe pagina lor de Facebook. Și pentru ca sărbătoarea să fie celebrată cum se cuvine, concertele vor fi urmate de o petrecere în stil retro-românesc în clubul NOA.
(Biletele pentru Festivalul DOR de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca costă 30 de lei și pot fi procurate online pe blt.ro sau direct la sala de spectacole.)
Andra
"Abia aștept să ne vedem de Dragobete la Sala Palatului"
De mai bine de 17 ani, Andra s-a impus în muzica românească prin vocea ei de excepție. Frumoasă și dulce la vorbă, este una dintre cele mai îndrăgite soliste de muzică pop și R&B de la noi, ca să nu mai vorbim de popularitatea ei, datorată prezenței în juriul apreciatei emisiuni TV, "Românii au talent". Alexandra Irina Mihai (cu numele de scenă Andra) a debutat la 14 ani, în 2001, cu melodia "În noapte mă trezesc". În același an și-a lansat și primul disc, intitulat chiar "Andra". De atunci a mai lansat încă opt albume ce s-au bucurat de succes, mulțumită vocii sale, în primul rând, dar și combinației de genuri muzicale pe care le-a abordat și versurilor sensibile ce-i însoțesc melodiile. A câștigat o mulțime de premii naționale, dovadă clară a calităților ei vocale.
Cel mai nou album al Andrei - "Iubirea schimbă tot" - a fost lansat anul trecut și a marcat o premieră: realizarea primului super-show al artistei. "Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și m-au inspirat să pun în scenă concertul meu. Am primit enorm de multe mesaje despre spectacolul «Iubirea Schimbă Tot». A fost o experiență uluitoare din care am învățat multe, iar în 2018, sunt pregătită să ofer și mai mult. Imediat ce am coborât de pe scena Sălii Palatului, am început să mă gândesc la AIEVEA, următorul spectacol, la piesele pe care o să le interpretez și o să le reorchestrez, la invitații pe care îi voi avea alături. Abia aștept să ne revedem de Dragobete, la Sala Palatului! Vreau să vă devină o tradiție! Vă iubesc!", spunea ea.
Spectacolul AIEVEA va depăși toate așteptările admiratorilor ei. Programat inițial doar pe 23 și 24 februarie, el se va ține și pe 25, la insistența fanilor, care au "topit" biletele puse în vânzare. Prețurile acestora variază între 69 și 249 lei și au fost distribuite în rețeaua Eventim.
Phoenix - turneu național
Trupa Phoenix a scris un capitol important din istoria rock-ului românesc. Înființată în 1962, la Timișoara, formația a lansat 10 discuri, numeroase compilații și EP-uri. Cel mai nou album se numește "Vino, Țepeș!" și a apărut în 2014.
În cei peste 50 de ani de existență, trupa a suferit numeroase schimbări, singurul membru constant rămânând renumitul chitarist și vocalist Nicu Covaci (70 de ani). Alături de el, astăzi cântă Costin Adam (voce), Flavius Hosu (tobe), Cristi Gram (chitară, voce), Vlady Săteanu (chitară bas, voce), Lavinia Săteanu (vioară) și Dzidek Marcinkiewicz, din Polonia (clape, voce).
După ce anul trecut formația a serbat 55 de ani de existență pe scenă, anul acesta, Phoenix se întoarce cu un proiect inedit: o sinteză între sonurile prezente pe albumul lor de debut, "Cei ce ne-au dat nume", din 1972 (muzică arhaică, cu trimiteri profunde, dar trăită prin forța instrumentelor moderne) și capodopera lui George Enescu, "Rapsodia Română".
Turneul "Sinteza - Rapsodia" a debutat pe 10 februarie la Iași și i-a purtat pe phoenicși până acum prin alte șase orașe. Formația urmează să ajungă la Râmnicu-Vâlcea, pe 23 februarie, și la Drobeta-Turnu Severin, pe 24. ?n curând vor mai anunța și alte concerte.
(Bilete pentru cele două reprezentații de săptămâna aceasta pot fi găsite pe bilete.ro și au preț de pornire 70 de lei.)