Numele lui Cătălin Pavel îmi era cunoscut din revista "Dilema" unde are o rubrică erudit-simpatică, mereu cu informații inedite legate de arheologie. Căci publicistul dilematic e arheolog practicant, cu săpături în situri celebre din Europa dar și din Israel, Turcia, Maroc, ale căror rezultate le-a publicat în cărți și articole academice. Aflu abia acum din succinta prezentare că, începând din 2010, a semnat și patru volume de poezie și trei romane, că are și activitate didactică. Face deci parte dintre puținii tineri care se împart din pasiune între mai multe meserii, ceea ce dovedește nu doar capacități intelectuale ieșite din comun, ci și hărnicie. Romanul pe care vi-l recomand a fost o surpriză și o bucurie de lectură fiindcă, deși apărut în colecția "Ego-proză", e altceva decât valul autenticist al autoficționalilor. Spre deosebire de congenerii lui literari, Cătălin Pavel (n. 1976) s-a încumetat pe cu totul altă cale, afină cu aceea - singulară - deschisă de Ștefan Agopian în anii '80, și anume construirea cu deplină libertate a imaginației a unei lumi de fantasme livrești hălăduind prin realități istorico-geografice mișcătoare ca nisipul. Plus o vibrație aparte a textului, o încredere în puterea cuvintelor, a ritmului și muzicalității lor, de a ține pasul cu ființa gânditoare și simțitoare care le rost(u)ește chiar și atunci când simte mai mult decât poate gândi. Îndrăgostit de literatură în aceeași măsură în care e pasionat de trecut, iubitor de istorie și istorioare, Cătălin Pavel are, ca și Agopian, pe lângă rafinament livresc, și spirit ludic, și umor. Prin crăpături ale frescei istorice, pătrunde imaginația cu chef de vorbă și fabulație, cu lirism și deriziune, cu melancolii și ironii, creând o Lume Doi, a jocului secund, în care straturile temporale se amestecă, de la Roma secolului XV a Papei Alexandru VI Borgia, trecând prin diferite perioade ale țărilor europene și până în Dobrogea. Romancierul e un funambul peste hăuri de spațiu și timp, ținându-și echilibrul între epic și liric, între feeric și grotesc, între melancolie și cruzime cu o virtuozitate stilistică admirabilă. "Chihlimbar" e compus din poveștile imbricate - de aventuri, de dragoste, de arme - ale unor "personaje de cuvinte" ce reiau în cheie parodică teme și procedee livrești. Eroul-liant între prezent-trecut-viitor, trăite simultan, e trubadurul Josquin de Prez, care descoperă doar ceea ce copiilor le e dat să vadă: tunelurile de comunicare dintre realitatea concretă și realitatea artelor. Nu degeaba e muzicant, filosof, povestitor ambulant cu puterea de a revela ascultătorilor frumusețea nevăzută a vieții. Tovarășii lui de drumuri, isprăvi și băutură au fiecare propria poveste ciudată, ruptă și reînnodată pe parcurs. Există la un moment dat și un turnir de snoave și alegorii despre existența lui Dumnezeu, la care participă mai toate personajele și se termină cu o bătaie comică între tabere, ca în filmele de capă și spadă. Cu un stil cizelat bijuterește, plin de sugestii poetice și sclipiri diamantine, "Chihlimbar" te amețește și te binedispune ca o tărie dublu rafinată.