Semnele cardinale:
BERBECII, îndemnați de Marte, se pot urca la tribună, pentru a-și trâmbița părerile. Mulți se vor simți lezați. Așa că s-ar putea să încerce să vă ajute să greșiți, ducându-vă în ispită. Și da, veți fi tentați dar e mai bine să rezistați, altfel ceilalți vă vor avea la mână.
RACII beneficiază de trecerea Lunii prin semnul lor, de duminică și până miercuri. În calea ei, Luna desenează aspecte favorabile către planetele din Pești, deci vă puteți simți inspirați. Atenție însă la serviciu, respectați normele de protecție a muncii.
BALANȚELE au nevoie de răbdare cu prietenii. Mai ales cu cei cu care sunteți și colegi de serviciu e bine să fiți toleranți. În schimb, relațiile de familie devin armonioase.
CAPRICORNII se pregătesc să iasă pe scenă cu un proiect mai amplu și trăiesc emoții. E bine să țineți cont de faptul că partenerul dvs. are nevoie de atenție mai multă, de duminică și până miercuri.
Semnele fixe:
TAURII care-și examinează trăirile își pot da seama că au renunțat la o dragoste, fie pentru că persoana iubită devenise cicălitoare, fie pentru că ei înșiși ajunseseră să-i vadă doar defectele. Acum aveți ocazia să vă decideți dacă situația poate fi remediată.
LEII care se gândesc să obțină o nouă sursă de venit ar putea să reușească, cu condiția să se mobilizeze înaintea Lunii pline. O poveste amoroasă poate fi tulburată de discuții pe marginea unor chestiuni materiale.
SCORPIONII, aflați în siguranță în dosul scutului protector al marelui benefic Jupiter, nu riscă să-și piardă nici direcția, nici selectivitatea în preajma Lunii pline, mulțumită aspectelor liniștitioare pe care le primesc din partea Lunii amicale din Rac.
VĂRSĂTORII care simt că relația în care se află acum nu îi mai exprimă ar putea fi tentați, sub influența Lunii pline, să se arunce cu capul înainte într-o aventură. Cum o fi, cum n-o fi, dacă asta implică și niște cheltuieli, n-ați făcut cea mai bună alegere.
Semnele mutabile:
GEMENII care se bazează pe sentimentele de prietenie care îi leagă de șefii lor stau pe nisipuri mișcătoare. Simpatia șefilor este reală dar nu le convine ca ceilalți să considere că au favoriți. Luni, mai cu seamă, ar fi cazul să evitați discuții sau atitudini prea familiare.
FECIOARELE se pregătesc pentru Luna plină în semnul lor și s-ar putea ca, din acest motiv, să fie mai puțin realiste ca de obicei. Partenerul poate contribui la această atitudine, căci vă poate idealiza.
SĂGETĂTORII cu spada lui Marte în mâna dreaptă critică tot ce li se pare exagerat sau neverosimil. Dacă este însă vorba despre niște încercări întru creație ale membrilor tineri din familia lor, ar fi bine să-și modereze ascuțișul criticii.
PEȘTII nu reușesc să vadă realitatea nici măcar cu cei mai performanți ochelari. Văd însă alte realități, și dacă aparțin numeroasei tagme de Pești-artiști, se pot face remarcați. Un strop de realism este obligatoriu, altfel șefii se pot supăra.