- Până nu demult, Beriu era un sat oarecare de la poalele Munților Orăștiei. Astăzi, vechea așezare din Țara Hațegului este capitala afinelor din România. Un chilian împământenit în Ardeal, puțin noroc și multă muncă, par să fie rețeta fericirii în acest sat. Plantațiile de afin au schimbat fața locului, transformându-l într-o așezare modernă și prosperă. Aflați mai jos cum poate să fie traiul la țară decent, împlinit și plin de optimism -
Totul a început într-o dimineață de primăvară, când câțiva țărani din satul Beriu, aflat la o palmă de Hațeg, se opriseră pe marginea drumului, nevenindu-le să creadă ce văd: cât cuprindeai cu ochii, hectare întregi de pământ erau înflorite și străluceau ca o mare de lumină, sub primele raze ale zilei. Un câmp cum nu mai văzuseră niciodată se întindea înaintea lor, ivit acolo ca prin minune. "Ce Doamne iartă erau plantele alea, cu flori așa de mirositoare. Trăznească-n ele! Că doară n-or fi minuni!", a zis unul dintre țărani și, după ce și-a dat pălăriuța pe frunte și s-a scărpinat la ceafă, s-a urcat pe bicicletă și a pornit înapoi către sat, să anunțe ce se întâmplă la plantația "străinului". Până seara aproape tot satul fusese în pelerinaj la câmpul cu "flori de lumină" și părerile, care mai de care mai fanteziste, au început să curgă la cârciuma de la magazinul sătesc. Mulți și-au adus aminte că "străinul", care venise în urmă cu câțiva ani în Beriu, anunțase că va planta afine, ceva care nu avea cum să fie adevărat, toată lumea știa că afinele cresc pe costișe de munte, în tufișuri sălbăticite și foarte greu de cules. Or, "străinul" plantase pe câmp ceva ce semăna la bază cu cartofii, la mijloc cu vița-de-vie (plantele erau puse pe rânduri întinse, iar sus, înfloreau "cam ca măceșul". În zilele acelea nu s-a putut trage nicio concluzie clară. Oamenii au fost constrânși să aștepte, ca să vădă ce o să iasă din flori. Lucrurile s-au lămurit abia câteva luni mai târziu, când în locul florilor au apărut niște fructe mari cam cât cireșele, albăstrui și foarte gustoase. Deși nu semănau cu afinele de munte, boabele acelea mici și negre aveau același gust, ba încă mai dulce și parfumat. "Afine de cultură" a lămurit misterul proprietarul ogorului. Vara, locul mirării l-a luat bucuria: întregul sat a avut de lucru la culesul acestor afine. Nu au mai făcut naveta la câte un serviciu, departe, ci au lucrat pe bani foarte buni, chiar lângă casa lor, la plantația "străinului". Pe măsură ce oamenii din Beriu se lămureau cu rostul și valoarea acestor fructe, începeau să își explice și investițiile uriașe în plantație, nebunia "străinului" de a construi hale frigorifice și de sortare imense, chiar la intrarea în sat. Dar și așa, mulți încă îi plângeau de milă că și-a îngropat aproape un milion de dolari într-o afacere fără niciun viitor. Era anul 2007 și nimeni nu bănuia revoluția ce urma să se întâmple în satul Beriu.
"Străinul"
Pe străin îl cheamă Gonzalo Jarra Claissac, e din Chile și provine dintr-o familie în care tatăl era pasionat de rodeo. Când a sosit în Beriu, avea 28 de ani și știa despre țara noastră cam cât știau și sătenii din Beriu despre Chile: mai nimic. Este motivul pentru care, din precauție, bagajele lui erau burdușite cu pastă de dinți, săpunuri, șampoane și alte nimicuri necesare. Gonzalo venea la Beriu ca reprezentant al celei mai mari firme de fructe de pădure din Chile - "Vital Berry". Alegerea locului avea la bază o întâmplare norocoasă: patronul firmei chiliene trecuse prin Beriu, îi plăcuse locul, fusese impresionat de prețul mic al terenurilor și al mâinii de lucru. Când analizele de sol și de precipitații i-au confirmat condiții excelente pentru cultura de afin, a luat decizia de a trimite un reprezentant pentru a se extinde în România. Așa a apărut Gonzalo în Beriu, cu valizele pline de pastă de dinți, tânăr și gata de aventură. Primele opt hectare de plantație, pe care berienii le priveau cu uimire și neliniște, au fost un lot experimental. A fost primul pas și cel mai greu. În primul rând, că nu știa limba română și tot timpul trebuia să aibă după el un traducător de spaniolă. Apoi au început alte greutăți, la care nu se gândise în Chile, unde cultura de afine era deja o tradiție. De exemplu, i-a fost imposibil să găsească utilajele potrivite pentru plantație: a trebuit să le inventeze singur, modificând utilajele agricole găsite la fața locului. Altă dată, a chemat o firmă care să îi facă un sistem de irigații și a constatat că nimeni nu știa cum se face. Pe baza schițelor lui și a numeroase discuții, până la urmă s-a făcut și irigarea corectă. Și nu în ultimul rând, a fost problema mentalității oamenilor. De multe ori găsea tractoarele oprite în mijlocul câmpului, cu tractoriștii fumând liniștiți: "Nu s-a întâmplat nimic, șefu'. S-a terminat motorina din rezervor...". Cu banii trimiși de firma-mamă, Gonzalo s-a apucat să construiască imense hale frigorifice, pentru sortare, pentru depozitare. Sute de mii de dolari au fost investiți la marginea satului Beriu, și singura încurajare a venit abia la prima recoltă de afine: era o recoltă-record, peste ceea ce se obținuse în cei mai buni ani în Chile. A fost momentul în care Gonzalo a început extinderea plantațiilor, cumpărând terenuri în Beriu și plantând în fiecare an cel puțin câteva noi hectare.
D-l Gonzalo, un om fericit
În biroul modern și elegant, cu ferestre mari, ca să se vadă întreaga panoramă a plantației, "domnul Gonzalo" îmi vorbește acum într-o perfectă limbă română: "A fost greu la început, mai ales cu infrastructura din România acelor ani. Acum suntem bine, avem peste 40 de hectare plantate și vrem să ne mai extindem cu încă 30. Facem cam 400 de tone de afine în fiecare an și le vindem în special în supermarket-urile din România, Lidl și Kaufland, iar restul la export. Tirurile pleacă de aici de obicei către Germania, Italia sau Austria". Gonzalo e încă tânăr, are un pic peste 40 de ani și e îmbrăcat "de teren" pentru că toată ziua umblă pe câmpuri să verifice plantele și lucrările. Filiala firmei "Vital Berry" pe care o conduce are acum peste 40 de angajați permanenți, aproape toți din satul Beriu, iar pe timpul verii, angajează peste 400 de zilieri. Își dă seama că fără un capital important e dificil să pornești o afacere, dar chiar și așa, consideră România una dintre țările europene cu cele mai mari oportunități pentru agricultură: "Sunt niște posibilități imense aici pentru țărani și fermieri. Este foarte mult pământ de foarte bună calitate și perspectiva dezvoltării în România este extraordinară! Românii pleacă din țară pentru un câștig chinuit și imediat, dar viitorul este chiar aici. E adevărat că este birocrație, dar unde nu este? E adevărat că sunt impozite, dar în unele țări sunt și mai mari. Noi ne adaptăm la legislație și mergem înainte. Finanțările europene sunt o mare șansă și ar trebui profitat de ele. Ce mi se pare ciudat este că statul nu descurajează lăsatul pământului nelucrat. În Ungaria, dacă nu îți lucrezi pământul timp de trei ani, statul ți-l ia și îl dă cui vrea să îl muncească. Eu, de exemplu, aș planta mai multe afine și aș da și mai multor oameni de lucru, dar unii nu vor să-și vândă terenurile, le țin așa, să se sălbăticească, sau cer niște prețuri de speculă. Nu mi se pare corect față de cei ce vor să facă ceva".
Aflu că în România, Gonzalo nu și-a făcut doar o afacere, ci și o familie: "Sunt fericit aici. Am cunoscut-o pe soția mea, Miruna, care este româncă, și avem împreună trei fetițe. Ele vorbesc și română, și spaniolă, și merg la școală aici, la Deva. Ne-am luat o cabană nu departe, la Costești, și timpul liber ni-l petrecem acolo, împreună cu mulți prieteni români. Nu mă gândeam că lucrurile vor lua această direcție, dar uite că mi-am găsit familia și fericirea peste Ocean, la 15 mii de kilometri distanță de casa mea natală. Acum casa mea este și aici, în Transilvania, care îmi place foarte mult".
Primarul unui sat norocos
Emil Bîc a fost unul dintre primii oameni din Beriu care a crezut în tânărul Gonzalo. Nu văzuse în viața lui o plantație de afine, nici măcar nu știa exact ce înseamnă și ce implică așa ceva. Însă a fost impresionat de curajul chilianului: "Nici nu auzisem de afine de cultură, până când a venit domnul Gonzalo la noi. Dar eu m-am gândit așa: dacă omul ăsta a venit de la mii de kilometri depărtare la noi, dacă investește sumele astea imense în plantații și hale, nu are cum să fie o afacere pierzătoare! Am mers cu ochii închiși înainte: am pus și eu două hectare de afine, și ce vedeam că face el la plantație, făceam și eu. Am riscat, pentru că investiția nu e mică, dar cu ajutorul și sfaturile domnului Gonzalo, m-am ținut de treabă. Acum, nu pot decât să fiu foarte bucuros și să mă felicit pentru decizia de atunci, pentru că este o afacere care merge foarte bine".
Astăzi, Emil Bîc este primarul comunei Beriu, din județul Hunedoara. Dacă vreți să vedeți cum putea să arate România condusă de oameni responsabili, dacă vreți să vedeți cum ar fi putut sau cum ar putea să arate satele românești, într-o lume civilizată, atunci mergeți până la Beriu. Cam așa cred că arată România la care visăm cu toții. Aici șomajul este zero, toată lumea are serviciu, străzile sunt asfaltate, toate satele comunei au canalizare, toate au apă curentă, toate clădirile publice, de la școală la primărie, sunt renovate. Domnul Emil îmi explică: "Marele nostru noroc este că firma Vital cumpără tot ce se produce la noi. Să ai desfacerea asigurată este mare lucru. De când avem plantațiile de afine, toată lumea are de lucru. Ba, mai este nevoie să aducem muncitori și din satele învecinate, că altfel nu ne descurcăm. Într-un an, am apelat la deținuți, ca să reușim să adunăm tot. Vara, sunt peste o mie de zilieri la noi în sat, unii aduși cu autobuzele de la Cugir sau de la Geoagiu. Și asta, pentru că după ce oamenii au văzut că afinele sunt o afacere foarte rentabilă, s-au apucat să își facă și ei propriile plantații. Domnul Gonzalo i-a ajutat pe toți cu sfaturi și le cumpără toată producția, la prețuri corecte. Acum, în Beriu sunt zece noi plantații de afine, ale sătenilor, pe o suprafață de peste 80 de hectare. Le-am adus oamenilor la primărie un consultant pe fonduri europene, care să îi învețe cum să își facă dosarul pentru înființarea unor astfel de culturi. Numai anul ăsta avem șase noi dosare ale unor țărani ce vor planta fiecare între 2 și 5 hectare de afine, pe bani europeni. Ei vin cu 10% din suma necesară și restul sunt bani de la Uniune!".
Afacerea afinelor a adus mai mulți bani la bugetul primăriei, și asta a însemnat bunăstarea întregului sat. Într-o altă margine a Beriului există și o fabrică de mobilă, de foarte bună calitate. Dacă înainte gaterele care pregăteau lemnul aveau o problemă cu depozitarea rumegușului, acum oamenii din sat îl cumpără și îl folosesc pentru creșterea acidității solului la afine. Explozia acestor plantații a mai adus încă un investitor: cea mai mare firmă de butași de afini. Și-au făcut pepinieră, au angajat oameni din sat și asigură toți puieții necesari noilor culturi. Foarte puțini oameni din Beriu sunt plecați la muncă, în străinătate, iar cei plecați au planuri să se întoarcă și să pornească și ei afacerea zonei. Treptat-treptat, Beriu pare să se transforme în capitala afinelor din România. Și când oamenii văd că pământul poate produce și are valoare, asta se reflectă în preț: chiar și in extravilan, nu există hectar de pământ agricol mai ieftin de 15 mii de euro, dar poate ajunge și până la 40 de mii, Beriu devenind probabil cea mai scumpă zonă din județul Hunedoara.
Cu optimism de la zero
Tatiana Nistoresc și soțul ei erau simpli salariați, când s-au hotărât să pornească și ei o afacere cu afine. Nu aveau niciun fel de capital, doar o bucată de pământ de un hectar și ceva, primită moștenire. În 2014, și-au făcut curaj și au luat decizia: "Noi am pornit de la zero. Pur și simplu, pe baza salariilor noastre, am făcut un credit pentru a avea banii necesari înființării unei plantații de afin. E un urcuș, că îți trebuie o bază, și pentru noi, care nu am avut nimic, a fost destul de greu. Primii trei ani cu întreținerea e greu: până au intrat pe rod plantele am plătit întreținerea lor și ratele la bancă doar din salarii. Cel mai greu a fost cu înființarea propriu-zisă, cu plantarea, împrejmuirea și irigarea. Am mai greșit și ne-a costat... La plantare nu știam... că unii zic să le desfaci rădăcina, alții zic că nu, și astea le mai înveți din experiență. Domnul Gonzalo ne-a ajutat foarte mult cu sfaturi și informații utile. Contează foarte mult să ai pe cineva care să te susțină când greșești. Cu tăiatul, de exemplu, nici acum nu îmi este clar, că anul trecut le-am tăiat mai puțin și fructele s-au făcut mai mici. Trebuie să înveți din experiență...". Pentru această afacere, s-a mobilizat întreaga familie, alături de ea și soțul ei, au fost și fiica, împreună cu ginerele. Cu multă muncă, s-a dovedit că patru persoane pot ține în mână plantația de aproape un hectar și jumătate. În 2017, familia Nistoresc a avut prima recoltă: peste 5 tone de afine. Au avut nevoie de zilieri ca să culeagă tot, dar efortul a meritat, profitul fiind de peste 20 de mii de euro, acoperind, practic, încă de la primul cules, investiția inițială. Cel mai probabil, în perioada maximă de productivitate, peste doi-trei ani, vor ajunge la un profit de peste 50 de mii de euro.
"Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ideea asta! Sunt foarte mulțumită și nu regret nimic! Acum le recomand tuturor să cultive afine, și am reușit chiar să conving o prietenă să planteze și ea. Putem să lucrăm împreună, și la anumite operațiuni, e mai ușor. Aici, în Beriu, nu am făcut nicio asociație, că nu a fost nevoie, oamenii oricum se ajută reciproc. Încercăm să obținem fonduri europene pentru niște utilaje, că totuși e greu numai manual. Norocul nostru mare a fost și cu cei de la Vital, că pe măsură ce culegi, nu mai stai să vinzi, duci producția direct la ei. Să le dea Dumnezeu sănătate!". Tatiana are obrajii arși de soare, dar optimismul și energia ei sunt incredibile. De fapt, incredibil este să vezi câtă încredere în sine îi dă unui om satisfacția că poate trăi cinstit din munca lui. Că poate duce o viață decentă alături de familie, oricât de greu este ceea ce face. Pare puțin, dar mulți români au plecat din țară tocmai pentru că nu și-au permis aceste lucruri minime. O întreb pe Tatiana ce părere are despre cei care pleacă în străinătate: "Oamenii sunt tentați să plece din țară, că se câștigă un pic mai bine, dar e greu pentru ei, că sunt departe de familie. Eu sper că oamenii vor vedea că se poate face ceva și în România, și nu vor mai pleca. Nu ai nevoie de mult ca să pornești. Îți trebuie un pic de curaj și un serviciu bun, ca să faci un credit. Nu poți să pornești cu o suprafață mare, că e dificil, dar încetul cu încetul, se poate. Cine are o palmă de pământ moștenită de la părinți sau bunici ar trebui să se gândească să încerce".
Sărbătoarea afinelor
Pentru că în zonă sunt tot mai mulți producători de afine și pentru că țăranii din Beriu, dar și din satele din împrejurimi, sunt tot mai interesați de această afacere, primarul Emil a stabilit, o dată pe an, o Sărbătoare a afinelor. Pentru oamenii obișnuiți, este o bună ocazie să cumpere afine mai ieftine și să guste din producția de la Beriu. Pentru țăranii care au o palmă de pământ, e un bun prilej de a se întâlni cu cei ce au deja experiență și pot afla de la ei informații și secrete. La astfel de întâlniri îi recunoști pe berieni de la o poștă: îmbrăcați frumos, pășesc mândru și relaxat, ca omul care se știe cu gospodăria rânduită. Au un aer ușor occidental, de fermieri, și în privirea lor nu o să găsești disperarea țăranilor care merg la târg să își vândă ultima vită din bătătură. Este o altă față a satului românesc, o altă față, mai luminoasă, a agriculturii românești.
Prin mulțime, îl poți zări câteodată, înconjurat de familie și de prieteni, și pe domnul Gonzalo, chilianul ajuns în fosta țară a dacilor. Astăzi, el este un fiu al satului, omul care a deschis peștera cu comori.