Mihai Constantinescu
?n cei peste 50 de ani de activitate artistică, fostul absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport din București a lansat nu mai puțin de 18 discuri și 2 EP-uri. A făcut parte din "Corul de copii radio", din trupa Mondial (căreia i s-a alăturat în 1964), dar și din formația lui Petre Magdin - "Modern Group" sau din formidabilul trio lansat de Titus Munteanu, cu Olimpia Panciu, Marius Țeicu și Mihai Constantinescu. Deși primul disc a fost un EP lansat de Electrecord în 1974 care conținea doar patru melodii, primul succes era mai vechi, căci una dintre primele lui compoziții, melodia "Păpușa", lansată pe când făcea parte încă din Mondial, se bucurase deja de un succes nebun. Acesteia i s-au alăturat, în timp, multe alte șlagăre, precum: "Maria Mirabela"; "Sus în deal"; "O dimineață în culori"; "Haideți la joacă"; "O lume minunată"; "Iubiți și câinii vagabonzi" și multe altele. ?n anul 2002, editura muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România i-a scos un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate.
?n 2010, Mihai Constantinescu a lansat un CD Box cu 4 CD-uri compilație, intitulat "Parte din viața mea", pe care a selectat unele dintre cele mai bune melodii ale sale. Anul trecut a fost greu pentru îndrăgitul artist care, la 71 de ani, s-a confruntat pentru a doua oară cu o intervenție complicată pe inimă. Dar momentul greu a fost depășit și, cu o inimă recondiționată la cel mai înalt nivel, Mihai Constantinescu ne încântă iarăși cu muzica lui la fiecare apariție pe scenă.
Foarte îndrăgitul mesager al muzicii ușoare românești își așteaptă admiratorii sâmbătă, 17 februarie, în Berăria H, de la ora 19, unde va cânta cele mai iubite melodii ale lui. Prețul unui bilet la concert este de 25 lei. Copiii cu vârsta sub 10 ani (inclusiv) au intrarea liberă, dar nu au loc rezervat la masă. Bilete mai puteți găsi doar în rețeaua Iabilet sau la Berăria H, din Herăstrău.
Canaf & band: Endless Blues
Pe Iulian Canaf l-a descoperit o țară întreagă în 2011, cu prilejul primei ediții a concursului "Vocea României" de la Pro TV, când a făcut parte din echipa Loredanei. Deși nu a ajuns în finală, a impresionat multă lume cu talentul și vocea sa, reușind să-și construiască repede un destin muzical. Pentru Iulian, "Vocea României" nu a fost o experiență în premieră. Simpaticul și talentatul solist cântase blues prin cluburile ieșene, iar în 2009 a fost marele câștigător al Festivalului de Jazz de la Sibiu. "Vocea României" l-a propulsat direct în... liga mare. Primul concert susținut în Capitală, pe 1 martie 2012, în clubul "Jukebox Venue", a adunat sub același acoperiș aproape 1.000 de spectatori, un lucru demn de luat în seamă, mai ales că până în acel moment, Iulian nu lansase nici măcar un disc.
Iulian Canaf s-a născut la Iași, în 1973. Deși iubea de mic muzica și avea talent, nu s-a gândit de la început să facă o carieră muzicală. A debutat mai mult în joacă, pe scena clubului Escape, de pe istorica stradă Lăpușneanu din Iași, unde a fost "împins" să urce pe scenă într-o noapte de prietenul său, John Munteanu. Clubul era frecventat de studenți, iar Canaf i-a cucerit pe toți cu doar câteva melodii blues bine alese. Aplauzele care nu mai conteneau au fost declanșatorul dorinței de a se dedica exclusiv muzicii. ?n 1999, înființează trupa Excentric Blues, alături de care pornește să colinde țara în lung și-n lat, cântând la tot felul de evenimente muzicale - mici sau mari, dar și prin cluburi - locul unde simți cel mai bine publicul. Trupa a suferit de-a lungul timpului o serie de schimbări, astăzi fiind compusă din: Codrin Vieriu - bas, Andrei Hancu - tobe, Sorin Petrila - chitară și Canaf - solo voce.
?n 2016, adică la 17 ani de la debutul pe scenă, Canaf și-a lansat primul album, "The virgin soul of the Blues", care s-a bucurat de mare succes printre fanii solistului. Numele lui Canaf a ajuns și în playlist-ul "BBC Music".
Anul acesta, în 2018, muzicianul ieșean își lansează cel de-al doilea disc. "Vă aștept pe 16 februarie 2018, la Clubul Țăranului din București, la ora 21. Oferta - blues și un cadou pentru toți ce prezenți: noul meu album "Endless Blues". Va fi blues, chiar dacă se întrerupe curentul. PS: pe bune!" - astfel suna invitația de pe pagina lui de Facebook.
Deci, vineri, 16 februarie, la Clubul Țăranului din Capitală, îl puteți asculta din nou pe Canaf în concert, cântând blues. Puteți face rezervări la tel. 021.310.80.48, iar prețul unui bilet este de 50 lei.