Divanul lui Freud

Ciprian Rus
Când tânărului Mark Zuckerberg i-a venit, în 2004, ideea Facebook-ului, ambițiile acestei mini-rețele în care studenții puteau împărtăși între ei fotografii, idei sau re­co­mandări, nu depășeau granițele campusului de la Uni­ver­sitatea americană Harvard.

Rețeaua era doar un prilej să vezi ce "boboace" au intrat în anul în­tâi sau ce preocupări are tânărul chipeș din anul III, pentru care ai făcut o pasiune la cursul de Is­torie. Nimeni nu-și imagina că rețeaua aceasta va avea miliarde de utilizatori, că va da jos dictaturi ori că va schimba mersul alegerilor în democrații consa­crate ale lumii. Dar Facebook a devenit atât de puternic încât, fără a înceta să fie o simplă afacere privată, a ajuns să se confrunte cu tot mai complexe probleme de etică și de responsabilitate socială. Ca și cum, în numai 10 ani de zile, lumea întreagă, cu visurile și cu coșmarurile sale, s-ar fi mutat cu totul din realitatea fizică în cea virtuală și nu ar mai ști să se descurce în afara vechii platforme de impresionat "boboace" de la Harvard...
La începutul acestui an, sătul să i se spargă în cap toate pro­blemele lumii, Zuckerberg a anunțat că Facebook va re­deveni o rețea de socializare, în care să poți vedea ce fac prietenii tăi, să le admiri pozele cu animalele de com­panie, abdicând de la rolul său de platformă de presă sau de dezbatere a unor idei politice. Decizia lui Zuckerberg i-a contrariat pe mulți. Facebook-ul devenise epicentrul co­mu­nicărilor de tot felul, ale oamenilor conectați la teh­nologie. Pe Facebook îți verși năduful pe "gherțoiul" care nu ți-a dat prioritate în trafic, pe Facebook te rățoiești la fir­ma de curierat care întârzie cu coletul, aici povestești, iro­nic, despre traumele de la fostul loc de muncă și, mai ales, pe Facebook te iei de politicienii care fac numai ne­făcute în ultimul an. "Dacă nu e pe Facebook, nu există!". Slo­ganul acesta, tot mai periculos, trebuie reanalizat cât mai repede, nu doar pentru că Zuckerberg a decis să schim­be principiile afacerii sale, ci pentru consecințele lui în plan social. Nu trebuie decât să privim în jur ca să ob­servăm limitele și, mai ales, capcanele "lumii Facebook". Libertatea comunicării totale dezangajează. Te "descarci" pe Facebook, ca pe divanul lui Freud. Te simți eliberat, liniștit, "păsul" tău a fost făcut cunoscut universului, este ok. Ți-ai făcut datoria, mai ales dacă e vorba de probleme politice. Obișnuiți că totul se petrece online, mulți au uitat că, de fapt, lucrurile adevărate se petrec în lumea reală. Că nu ajunge să faci o glumă subțire despre Dăncilă și gru­pul ei de trupeți care conduc România din gard în șanț, și să-ți hrănești orgoliul rănit, cu 300 de "like"-uri, ca să dai jos un guvern. De unde erau văzute ca un loc de or­ganizare a manifestațiilor anti-guvernamentale, rețelele so­ciale devin, pe zi ce trece, cei mai mari inamici ai aces­tora. În loc să se acumuleze precum aburii sub capacul unei oale puse la fiert, frustrările se descarcă încet, încet, zi de zi, pe Facebook, creând doar iluzia unei lupte. Iar descărcate de frustrările aruncate de-a valma pe Facebook, protestele devin mai palide pe zi ce trece. "Pâine și circ" era deviza împăraților romani, când era vorba să liniș­teas­că mulțimile. Dacă ar fi avut prin preajmă vreun învățăcel evreu, pe nume Marcus, împărații romani ar fi fost în­cântați de ideea lui cu Facebook-ul. E și mai mult circ, și e și mult mai ieftin!