THEODOR PALEOLOGU - "Visez la o școală ultraclasică și hipermodernă!"

Ghid pentru o Românie normală

Când se lasă seara și luminile se aprind pes­te oraș, bătrâna Casă Paleologu din Bucu­rești își deschide porțile către cei dornici să se întoarcă la învățătură. Filosofie, re­torică, literatură, entuziasm, prietenie și bucuria de a fi împreună - iată doar câteva din disciplinele și virtuțile unei altfel de școli. O școală pentru oa­meni mari, întemeiată acum cinci ani, din pura plă­cere de a descoperi lucruri noi, și care a numărat deja peste 3000 de participanți. Pe scurt, un colț de Românie bună și normală, care continuă să pul­seze viață intelectuală, în ciuda frământărilor lumii din jur. De vorbă cu sufletul și inițiatorul ei.

- După ani de zile de implicare politică, iată-vă retras din arenă, pentru a vă dedica pedagogiei. Cum v-ați descoperit vocația de profesor?

- Cred că tatăl meu a fost primul om care mi-a spus tranșant că trebuie să predau. În 1994, a venit la o conferință despre filosoful rus Vladimir Solo­viov, pe care o țineam în curte la biserica Sta­vro­poleos. A fost așa de încântat de cum s-a desfășurat, încât mi-a zis: "Puiul tatii, ești așa de bun, lasă vi­sele tale politice, tu trebuie să predai!". Ei bine, con­trar sfaturilor paterne, am avut o paranteză politică importantă. 

- Până să vă implicați în politică, ați fost însă elev al Ecole Normale Supérieure, cea mai im­portantă "uzină" de produs profesori din Franța. A contat și asta, bănuiesc.

- Da, pentru că e o școală al cărei scop e să te facă să gândești ca un viitor profesor. Acolo am și avut ocazia să țin prima oară un seminar, pe care l-am dedicat istoriei culturale în Estul Europei. Mai târziu, am avut ocazia să predau și la Boston College, și mi-am dat seama cât de mult îmi place. Americanii au obi­ce­iul să-și spună pă­re­rea la final de curs. Unul chiar afirma că sunt cel mai amuzant profesor din campus. Feed-back-ul lor m-a ajutat să-mi înțeleg vocația de profesor și să nu uit că umorul contează enorm, ca mijloc pedagogic.

- Iată-vă acum în postura unui pro­fe­sor mai puțin obiș­nuit, care nu-și ține orele la catedră...

- Și le ține într-o at­mosferă cât se poa­te de destinsă, chiar! În cazul "Ca­sei Pa­leo­logu", vor­bim de o instituție de plă­ce­re, unde oame­nii vin seara sau în weekend, pur și sim­plu, de dra­gul de a învăța lucruri noi.

- Ce fel de oa­meni vă calcă pra­gul ?

- Cei mai mulți sunt oameni activi din punct de vedere pro­fesional, din ab­so­lut toate domeniile: avocați, IT-iști, doctori, antre­pre­nori, procurori. Avem și cursuri dedicate ele­vilor, cum e cel despre co­munism, pe care îl ținem în vacanța interse­mes­trială, din februarie. Dar mai avem și cursuri dedi­cate unor companii sau unor nevoi specifice, pe care le țin pentru înalții func­ționari din ministere sau din ambasade. Sunt oa­meni diverși, de toate vârs­tele.

- Nu e mai greu să te întorci la școală, după ce ai depășit prima tinerețe?

- Există aici, în România, un soi de reticență din partea vârstnicilor. Mulți oameni care și-ar dori să vină se autocenzurează. Noi suntem bucuroși să-i primim și chiar să oferim burse pensionarilor. În Danemarca, la Copenhaga, am întâlnit o doamnă, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, care la peste 80 de ani, se apucase să facă o licență în filosofie. M-a umplut de admirație.

- Cursurile Casei Paleologu gravitează în jurul retoricii, o disciplină aproape uitată astăzi. Nu mă pot abține să vă întreb: mai avem nevoie de învățăturile anticilor, când ritmul vieții s-a schimbat așa de mult?

- Trăim într-o țară în care politicienii vorbesc prost, preoții predică prost, profesorii predau plicticos, și am numit doar trei meserii în care vorbirea e fundamentală. Or, retorica ne ajută să ne facem înțeleși. O să vă mire, poate, dar cursurile de retorică de la Casa Paleologu sunt printre cele mai căutate. Avem o ofertă foarte bogată, de la intro­du­cere în retorică, până la retorica imaginilor, sau la cursuri despre exprimarea emoțiilor. Ideile trebuie susținute emoțional, iar emoția trebuie adaptată la mesaj. Tocmai acum, când concurența e mare, e ne­cesar să deții și calități pe care alții nu le au: gân­dire critică, capacitatea de a construi un discurs, fără a mai vorbi de a scrie. Am făcut un curs pentru înalți funcționari din mi­nis­tere, oameni foar­te in­teligenți, cu ca­re mi-a făcut mare plăcere să lucrez. Într-una din zile, le-am dat un exer­cițiu de redactare de text scurt, într-un lim­baj cât mai sim­plu. Rezul­tatul a con­­firmat ceea ce ști­am deja ca am­basador și ministru, și anume, că oa­me­nii nu știu să scrie la obiect, concis, și într-o limbă nor­ma­lă, pe înțelesul tu­tu­ror. Sunt foarte mulți oameni de afaceri care vin la cursurile mele de retorică. Asta îmi arată că le e ne­ce­sară.

- Am aruncat un ochi pe site-ul "Ca­sei Pa­leologu" și am descoperit cu bucu­rie că faceți și că­lătorii de studiu. Bu­năoară, la Ate­na.

- Călătoriile noas­tre nu sunt tu­rism, ci adevărate ex­pediții spartane. De altfel, pe cei cu sănătate șubredă, îi rog să se abțină. Vizităm foarte mult în ce­le șase zile. La Atena, e esențial să vezi locurile pe un­de trecea Socrate, să vezi unde țineau dis­cursuri Pericle și De­mostene, sau un­de se jucau pie­sele lui Eschil, Sofocle și Euripide. Pentru a în­țe­lege mentalitatea grecilor vechi, o ase­menea ex­cursie este de neînlocuit. Apoi, pe lângă uriașa can­ti­tate de informație cu care vine această expediție, atmosfera e minunată. Stăm împreună timp de o săptămână, seara rămâ­nem până târziu la tac­lale. Am avut și norocul să dăm peste niște pro­prietari de hotel de-o cumsecă­denie extraordinară, care ne fac sejurul plăcut, de fiecare dată.

- Iar când nu sunteți peste granițe, puteți fi găsit și ceva mai aproape, de pildă, în casele de oaspeți din Transilvania. Cum e la Cincșor, când începe să ningă?

- E frig și e bine că e așa, fiindcă lumea nu vrea să iasă afară. Sejurul de la Cincșor e opusul că­lătoriilor în străinătate. Când l-am pus la cale, am gândit un soi de retraite. O retragere într-un loc de meditație, unde e liniște și poți sta de vorbă în tihnă despre lucrurile importante. E asceză și epicu­ria­nism în același timp, fiindcă locul e splendid, rața gătită de ei e minunată, clătitele delicioase, singurul lucru care te poate întrista e că porțiile nu sunt triple. (râde) În tot cazul, e locul perfect să stai de vorbă despre înțelepciunea în viață, la antici.

- Cursurile dumneavoastră par, totuși, de­di­cate oamenilor cu un anumit bagaj cultural.

- Oamenii nu trebuie să uite că vin aici din plăcere, să-și împrospăteze cunoștințele și să apro­fundeze, nu vin să treacă un examen cu mine. Azi încep un curs despre Soljenițîn, dar nu plec de la pre­misa că vreunul dintre participanți a citit tot. Mă aștept ca unii să nu fi citit nimic, ca alții să fi citit poate "O zi din viața lui Ivan Denisovici", iar câțiva "Arhipelagul Gulag". Voi discuta, poate, mai mult cu cei care au citit, iar cei care n-au citit vor prinde gust să o facă mai târziu. Asta nu trebuie să fie un impediment.

- Cândva, Constantin Noica visa să creeze o școală "în care să nu se predea conținuturi, ci stări de spirit". Dumneavoastră ce fel de școală visați?

- Am crescut cu Noica în casă, am o mare ad­mirație pentru figura lui, dar pentru mine, filosofia nu e speculație aridă, ci mod de viață. De aceea îmi și place să spun că visez la o școală ultraclasică și hipermodernă. Aș înlocui "stările de spirit" cu rețete de trai mai bun. Fiindcă anticii ne pot ajuta să ne punem întrebările fundamentale despre sensul vieții și să facem față concret unor situații dure, cu care mai devreme sau mai târziu ne confruntăm cu toții. Apoi, să nu uităm că pentru Aristotel, prietenia era un adjuvant al vieții morale și intelectuale. Acest tip de prietenie, prietenia pentru virtute, este una din căile demersului nostru. Asta îmi doresc aici, la Casa Paleologu: o comunitate de prieteni! Și fac tot posibilul să creez condițiile.