ZOLTÁN ANDRÁS - "Sarmalele Reci" - "Nu sunt bogat, dar am exact ce îmi trebuie"

- Vegetarian și ecologist, adept convins al antroposofiei, Zoltán András are o poftă de viață molipsitoare, pe care o împărtășește oricui stă să-i asculte poveștile, la fel de speciale precum e și el. Cu siguranță, un om fericit -

Lecțiile stării de bine

- Dragă Zoltán, cum te găsește această iarnă ati­pică, care parcă ar ține timpul pe loc într-o ne­sfârșită toamnă?

- Chiar mă uitam zilele acestea la niște fo­to­gra­fii de anul trecut, pe vremea asta, când zăpada era atât de mare, încât din mașinile de pe stradă se ve­deau doar acoperișele, iar copiii își făceau iglu-uri în "munții" de nea. Nu trebuie să ne îngrijorăm. Va veni și iarna, doar s-a lăsat puțin aș­teptată, ori­cine mai întârzie din când în când. Cât despre mine, eu sunt în­tr-o foarte bună și odihnitoare pe­rioa­­dă, care a început odată cu săr­bă­toa­rea Cră­ciu­nului. Pe 23 de­cembrie, am avut ulti­mul con­cert de anul tre­cut, iar până la în­cepu­tul lui ianuarie, când am avut primul concert de anul acesta, am petrecut clipe liniștite cu familia. M-am bucurat să am pauză de săr­bă­tori, pentru că-mi place de Cră­ciun să merg la slujba de la biserică, îmi pla­ce să citesc câte ceva despre istoria creș­tinismului, chiar am participat la niște con­ferințe despre creștinismul timpuriu. Dar îmi place și ornarea bradului, descoperirea cadou­ri­lor de sub el, bucuria lui Áaron, fiul nostru, cu oca­zia venirii lui Moș Crăciun. Am fost și la țară câ­­­te­va zile, m-am întâlnit și cu puțină zăpadă. Mă simt foarte bine.

- De fiecare dată când stăm de vorbă, mă im­presionează atitudinea ta relaxată, zâmbești, dar ești, totuși, plin de efervescență și entuziasm. Care este secretul acestei permanente stări de bine pe care o emani?

- Nu e niciun secret. Încerc permanent să acu­mulez înțelepciune, să transform răul în bine, iar acest demers constant îmi dă o stare de bine. Pe mi­ne nu mă mai supără eșecurile, loviturile, le con­si­der niște provocări din care omul încearcă, prin pro­pria sa strădanie, să iasă victorios. Ba mai mult, în­cearcă să iasă mai bun decât era înainte de a se în­tâl­ni cu acele greutăți. Chiar cred că odată ce reu­șesc acest lucru, oamenii devin superiori, devin al­truiști și, implicit, mulțumiți. Important este să stă­pânești tu lucrurile, nu să te lași stăpânit de ele. Și-apoi, preocupările mele de bază sunt artistice, iar arta face parte din etapele cultivării sufletului uman. Există mereu oameni care au aceleași preocupări cu ale tale, care poate că au scris cărți despre ele pe care probabil ar trebui să le citești. Să vezi filme bune, să citești poezie de calitate, să asculți muzici superioare, toate acestea îți fasonează sufletul, te rafinează, îți oferă mai multe nuanțe. Această primenire culturală, această căutare a noului și a ra­fi­namentului ne va face pe toți mai buni, mai dar­nici, mai înțelepți și mai relaxați.

Concert în sufragerie

- Muzica face și ea parte din stilul tău bucuros de viață? Mereu apar zvonuri că trupa Sarmalele Reci e desființată, pentru ca apoi să vă vedem pe afișul unui nou concert...

- Că tot mă lăudai pentru efervescența mea, îți spun, iată, că am reluat repetițiile cu Sarmalele Reci chiar din primele zile ale acestui an, cu foarte multă voie bună. Chiar am avut și primul concert. Su­fra­geria mea este iar plină de oameni, pentru că acela este locul întâlnirilor noastre muzicale. Cât despre zvonurile legate de desființarea trupei, ele ne-au urmărit dintotdeauna. Nu înțeleg de ce există mereu oameni care sunt atât de deranjați de noi, încât aleg să dezinformeze constant. Nu de­mult, am citit un așa-zis articol despre mine care, deși avea în titlu un anunț despre concertele un­plugged Sarmalele Reci, se încheia cu o frază prin care respectivul anunța că trupa s-a desființat. Ce fel de om de presă e acela?! Nici măcar nu s-a întâlnit cu mine, nu a încercat să mă cunoască. Cred că de prin anul 2000, Sarmalele Reci se tot desființează. Și iată că nu este așa. Dacă îți amintești, albumul de debut al for­ma­ției noastre se numește "Țara te vrea prost", un slo­gan prin care în­cer­cam și încercăm în continuare să atra­gem atenția asupra unor rea­li­tăți, să înțelegem de ce sunt lu­crurile așa cum sunt și dacă există un sens în spatele lor. Tră­im în vre­mu­rile dez­in­formării cronice. Toa­tă lu­mea încearcă să ma­nipu­le­ze pe toată lumea. De la vac­ci­nări la guvern, de la manifestații, la sim­ple bârfe. Eu sunt puțin de­zamăgit de oamenii in­teligenți pe care-i cu­nosc și care nu-și dau sea­­ma de asta. La fel cum mi se pare incredibil ca oamenii să vo­teze așa cum au făcut, ori să fie convinși că manifestațiile la care iau parte sunt spontane și nemanipulate. Îmi pare rău dacă acei care vor citi aceste rânduri se vor supăra. Sper să nu o facă sau măcar să folosească supărarea ca un mijloc de introspecție, și în felul acesta, să reușească să găsească calea și ideile proprii.

OZN-ul "jazzapella"

- Un alt proiect muzical în care ești implicat de ceva vreme se numește "Jazzapella": o for­ma­ție a capella, o armonie de voci școlite, extraor­di­nară. Își găsește o astfel de muzică locul pe scenele din România?

- "Jazzapella" este un proiect frumos, dar extrem de greu. Și, ai dreptate, nu prea își găsește locul în România, fiind puțin înaintea vremurilor, la noi. Muzica a capella este una de nișă peste tot în lume, dar la noi e a­proape inexistentă. Este un OZN, cum îi spun eu. Dar dacă organizatorii de spectacole sunt cir­cums­pecți în ceea ce privește suc­cesul unui astfel de proiect, publicul, în schimb, îi cam contra­zi­ce. Atitu­di­nea lui este una de foarte ma­re apre­cie­re. Oamenii sunt în­cân­tați, chiar dacă e ceva nou pentru ei, iar asta mă motivează să nu re­nunț. Proiectul e foarte greu de ținut. Componența grupului Jazzapella se schim­bă me­reu, deoarece unii nu re­zis­tă, alții pleacă cu burse. În perioada Cră­ciu­nului sun­tem cel mai so­li­citați, pentru că mu­zi­ca noastră se pre­tea­ză săr­bă­torilor, fiind una co­rală. În plus, avem și niște co­lin­de speciale, care plac foar­te mult. Mi-aș dori ne­spus să existe interes pen­tru noi, pe toată perioada anu­lui, și sper ca în viitor să re­u­șesc să promovez mai bine acest proiect, iar el să depășească sferele Bucu­­reștiului. Cert este că în ambele formații, Sar­ma­­lele Reci și Jazzapella, eu cred foarte mult. Am știut de la început, în a­mândouă cazu­rile, că fac ce­va bun, iar faptul că pu­bli­cul încă ne caută și ne apreciază este o con­fir­ma­re a credinței mele. Sunt recunos­cător și mulțumit.

O idee, două minți, patru mâini

- Zoltán, tu nu ești un artist care să rupă topu­rile, să aibă mii de difuzări la radio și televiziune. Din ce-ți câștigi existența?

- Cred că te referi la "din ce bani îmi plătesc facturile", căci altfel eu îmi câștig existența din soare, din aer și din modul în care aleg să recunosc belșugul care există în univers. Dacă realizezi că universul este un preaplin de bogăție, și nu un loc al crizelor, atunci vei găsi toate resursele spirituale, sufletești și fizice, ca viața ta să fie plină de energie, creativitate, inventivitate, poftă de muncă, lucruri care îți vor aduce și satisfacții pe plan fizic. Cât des­pre facturi, le plătesc din munca mea de interpret la conferințe. Traduc în direct, nu în scris, pentru că traducerea cărților am încercat-o și am constatat că cere mult prea mult efort pentru o remunerație infimă. Mai plătesc facturi și din munca de MC, adi­că maestru de ceremonii la diferite evenimente, dar și din muzică. Concluzia ar fi că banii îi obțin numai din lucruri care-mi plac, nu am făcut nicio­dată în viața mea ceva ce nu mi-a plăcut sau în care nu am crezut. Nu sunt bogat, dar am exact ceea ce-mi trebuie.

- Apropo de bogăție, ai mai adăugat vreo lim­bă străină la cele unsprezece pe care le cunoști?

- Nu am mai avut vreme. Timpul devine limitat când ești părinte, trebuie să fii realist, să accepți asta și să-ți modifici prioritățile. Și mai există un aspect: este greu să-mi exersez suedeza, de pildă, când nu am cu cine. În Suedia am fost doar de două ori, iar singura conversație în această limbă este una online, cu un amic suedez, care are un grup a capella foarte bun. Să nu mai vorbesc de chineză sau japoneză. Foarte rar am ocazia să le exersez, dincolo de lecțiile pe care le învăț singur. Limba străină o exersezi cel mai bine acolo, în mediul ei natural, asta e clar. Așadar, pe cele europene îmi este ușor să le vorbesc fluent, pentru că sunt locuri în care călătoresc mereu, citesc în aceste limbi sau traduc la conferințe. Poate și turca, pentru că acolo ne petrecem majoritatea vacanțelor... Iar în prezent, ceea ce știu deja, încerc să dau mai departe urmașilor, adică fiului meu și prietenilor lui, care vin la joacă, la noi aca­să. Dacă tot se joacă îm­preună, m-am gân­dit ca tot așa, precum un joc, să-i mai învăț și pe ei limbi străine. O lecție de germană, una de engleză... Și apro­po de joc, chiar acum, du­pă ce terminăm in­ter­viul, trebuie să fug, pentru că i-am promis lui Áaron că mergem să achiziționăm mate­ria­le pentru unul nou. Decât să le luăm pe toate gata făcute, mai bine ne punem inven­ti­vitatea la treabă, muș­­chii, uneltele, și cre­ăm noi ceva. Re­zul­tatul va avea cu sigu­ranță mai multă valoa­re pe toate planurile. O idee, două minți, patru mâini, viitorul e asi­gu­rat.