Doresc să împărtășesc o experiență care merită a fi adusă la cunoștință cititorilor revistei "Formula AS", deoarece poate prezenta interes pentru o categorie importantă a acestora. În anul 2007, în urma unui accident stupid, am fost operat la Clinica de Ortopedie și Traumatologie din Târgu Mureș de către d-l conf. dr. Tudor Sorin Pop, care mi-a montat o proteză de șold stâng, datorită căreia reușesc să desfășor o activitate normală din toate punctele de vedere, lucru pentru care îi rămân dator toată viața. În cursul acestor zece ani, am căzut de câteva ori pe piciorul stâng, iar proteza a rezistat cu brio, de fiecare dată. Anul acesta, în ajunul Rusaliilor, în timp ce tundeam iarba din grădina casei, pe un teren în pantă, am alunecat și am căzut din nou pe piciorul stâng, suferind leziuni puternice ale genunchiului și ale coloanei vertebrale în regiunea lombară, ocazie cu care mi s-a reactivat o suferință mai veche în zona respectivă. Deoarece într-o perioadă imediat următoare accidentului aveam rezervate, eu și soția mea, bilete de tratament în stațiunea Băile Herculane, am hotărât să nu renunțăm la acestea, în speranța că tratamentul ar putea avea un efect benefic în evoluția stării mele de sănătate. Așteptările ni s-au confirmat când, în urma primei ședințe cu d-l terapeut Gheorghe Marțuică, nu am mai avut nevoie de bastonul fără de care nu mă puteam deplasa până atunci. Mai mult decât atât, după patru ședințe, am mers pe jos circa zece kilometri, cu prilejul unei excursii. Când, la următoarea ședință de fizioterapie, i-am relatat acest lucru d-lui Marțuică, a zâmbit și mi-a arătat un volum cu dedicație, prin care o somitate din domeniul cardiologiei din București îi aduce mulțumiri pentru rezultatele deosebite ale tratamentului de care a beneficiat.
După întoarcerea acasă, în Cugir, mi-am reluat activitatea normală, fără să evit activitățile fizice, care solicitau un efort semnificativ, nerecomandat persoanelor aflate în situația mea, mai ales ținând cont că mă aflu în ajunul împlinirii vârstei de șaptezeci de ani.
Pentru persoanele interesate, d-l Gheorghe Marțuică răspunde la telefonul 0742/07.29.11.
Cu deosebită stimă,
MARIUS IVANCU - Cugir, jud. Alba