Semnele cardinale:
BERBECII își păstrează nivelul energiei ridicat, doar că sunt mai axați pe activități fizice. Unii dintre dvs. pot deveni pasionați de un domeniu de cunoaștere. Eclipsa de miercuri vă poate ridica întrebări cu privire la iubire, copii sau propria creativitate.
RACII devin preocupați de sănătate, poate ca urmare a unor dureri de cap sâcâitoare sau presiunii intraoculare mărite. E probabil rezultatul unor obiceiuri nu tocmai sănătoase. Eclipsa vă poate determina să schimbați un partener de afaceri.
BALANȚELE devin temperamentale în discuții, ceea ce-i poate surprinde pe cei care le cunosc ca fiind împăciuitoare și diplomatice. Dar nu și atunci când sunteți sub influența lui Marte. Fiți atenți la relațiile cu femeile din anturaj.
CAPRICORNII care au cam scăpat de dușmanii ascunși pot să treacă printr-o ultimă încercare din partea acestora. De data aceasta, nu mai sunteți vulnerabili decât dacă reacționați la provocări. Eclipsa vă poate determina să vă asociați cu o femeie în privința unei investiții.
Semnele fixe:
TAURII preferă să schimbe lucrurile treptat sau deloc, dar această eclipsă începe să exercite presiuni asupra lor, să-și regândească timpul și eforturile depuse pentru casă și familie, versus viața profesională. O afacere mai veche sau o aventură pot reveni în actualitate.
LEII sunt gazdele acestei eclipse care afectează mai mult Leoaicele. Veți începe să vă gândiți la o schimbare de imagine. Dar, de data asta, nu va fi garderoba pe primul plan, ci părul. O poveste de dragoste pasională stă să înceapă pentru Leii deocamdată solitari.
SCORPIONII nu sunt prea bucuroși că Marte le părăsește sâmbătă zodia, pentru că mai pierd din energie și aplomb. Nu fiți triști, încep să vă iasă inițiativele bănești. Aveți grijă să nu vă certați cu femeile care se numără printre șefi, în preajma eclipsei.
VĂRSĂTORII vor primi în weekend invitații de la prieteni, probabil bărbați, de a se alătura unor activități de grup mai energice, de exemplu, să practice sport. Se poate să nu vă intereseze prea mult ce zice perechea dvs. pe tema asta în preajma eclipsei, dar nu e corect.
Semnele mutabile:
GEMENII au parte de un partener focos, weekend-ul acesta, sau certăreț. Depinde cât de priceput e în gestionarea puternicelor energii ale lui Marte. Important e să fiți avertizați. Discuțiile în contradictoriu sunt de evitat și în preajma eclipsei, mai ales cu femeile.
FECIOARELE au avut parte de niște eșecuri inexplicabile, cam din mai anul trecut încoace. În urma eclipsei de Lună s-ar putea să vi se dezvăluie cine v-a ponegrit, mai ales din rândul femeilor. În casă e bine să nu vă apucați singuri de reparații.
SĂGETĂTORII se simt energizați de sâmbătă, odată cu intrarea lui Marte în semnul lor. Dar încercați să cheltuiți această energie cu folos, și în niciun caz sub formă de vehemență în conversații. Eclipsa vă poate face mai realiști în legătură cu studiile ori călătoriile planificate.
PEȘTII pe care șeful îi cheamă la muncă în weekend n-ar trebui să facă urât, ci doar să îl avertizeze să nu-și facă un obicei din asta. Dacă vă manifestați nervii față de colegi în privința acestui abuz, s-ar putea ca unii dintre ei, mai ales femeile, să nu vă ia partea.