Potrivit revistei franceze "La Tribune", volumul intitulat "Mai are capitalismul un viitor?", apărut recent în Franța și semnat de cei trei vizionari, demonstrează că neîncetata acumulare de capital - esența sistemului capitalist - a ajuns la sfârșit. Cu alte cuvinte, oprirea înmulțirii capitalului, automatizarea și informatizarea, precum și schimbările climatice ar putea pune punct capitalismului și economiei de piață. Cei trei analiști, Immanuel Wallerstein, Randall Collins și Craig Calhoun, sunt siguri că fondurile imense nu se mai acumulează. Immanuel Wallerstein, profesor la Yale University, a fost cât se poate de direct: "Este imposibil să ne imaginăm cum capitalismul își va putea continua drumul. Dispariția sa va avea loc peste patru decenii". Potrivit celebrului cercetător, niciun sistem istoric nu este fără sfârșit. Căutarea febrilă a acumulării de capital, esența sistemului în care trăim, este deja fără viață. "Ciclul de creștere s-a încheiat, acum mergem către regresie", spune Wallerstein. Practic, la început se creează condiții mai favorabile angajaților, în același timp, costul mâinii de lucru crește, iar profiturile capitaliste se reduc. Intervine o concurență acerbă care distruge monopolurile, după care urmează un război al prețurilor (în beneficiul consumatorului), dar care, în cele din urmă, face ca producătorul să intre în faliment. Unii speră că automatizarea și informatizarea vor salva sistemul. În realitate, acestea distrug locurile de muncă. Și Randall Collins, profesor de sociologie la Pennsylvania University, crede în teoria "robotului distrugător". El crede că mașinile și automatizarea vor provoca dispariția economiei de piață. Informatizarea va elimina clasa de mijloc, deoarece îi distruge locurile de muncă. Fenomenul va dura patru decenii! Cu alte cuvinte, "capitalismul se va prăbuși prin anul 2045", spunea Collins. Informatizarea și globalizarea au început de pe acum să decimeze locurile de muncă ale clasei de mijloc. Potrivit sociologului Craig Calhoun, director al London School of Economics, lovitura de grație va fi dată de catastrofele climatice. Poluarea și distrugerea mediului vor avea un preț enorm pentru generațiile viitoare, acumularea de capital fiind amenințată de distrugerea "mediului său natural" (materiile prime, mijloacele de subzistență ale populației și capacitatea acesteia de a suporta costurile degradării mediului). Resursele sunt limitate, în timp ce capitalismul se sprijină pe principiul unei extinderi permanente. Mediul ajunge monedă de schimb (comerțul cu permisele de poluare), în timp ce tehnologiile verzi nu vor face față cererii. Pentru Craig Calhoun, nici "locurile de muncă verzi" nu vor fi suficiente, pentru că riscă ele însele să cadă pradă informatizării și automatizării. În plus, catastrofele naturale și deplasările masive de populație vor da, la rândul lor, o lovitură la fel de mortală capitalismului. Va apărea un flux de refugiați care vor diminua șansele majorității angajaților și nu vor face decât să agraveze criza economică. În acest caz, ce urmează după capitalism? Cercetătorii nu pot spune. Ei fac, totuși, o vagă trimitere la un comunism-capitalist de tip chinez. Să sperăm că teoriile rămân în pagina cărților, în timp ce viața își găsește singură calea viitorului. În stil european și american.