Printre cele douăsprezece semne zodiacale, cele mai multe sunt simbolizate de animale, și numai trei apar sub formă umană. Cele trei sunt Gemenii, care întruchipează etapa copilăriei și a pubertății, Fecioara, care reprezintă etapa următoare în evoluția omului, - adultul tânăr - care începe să înțeleagă cam cum se leagă cauzele cu efectele și teoria cu practica și, în fine, Vărsătorul. Imaginea-simbol pentru Vărsător este cea a unui bărbat matur, care poartă pe umăr o amforă înclinată din care curge cunoaștere, pe care acesta dorește să o împărtășească întregii umanități. Sau măcar unui grup. Vărsătorul nu se descurcă bine la singular, îi place să spună "noi", nu se simte un individ singur, ci se percepe ca fiind o celulă a societății. Iată o ființă cu totul diferită de Capricorn, zodia precedentă, guvernată însă de aceeași planetă, Saturn.
Iată descrierea generală a zodiei Vărsătorului, în astrologia cabalistică:
Vărsătorul - semn diurn de aer, masculin, asociat cu direcția est.
Caracteristici generale: Vărsătorul este de regulă scund, cu capul mare și picioarele de mărimi diferite; mărinimos, atrăgător, înclinat către lăudăroșenie, Vărsătorul se va strădui încontinuu să-și sporească averea și va avea puțini copii, fie pentru că așa vrea, fie din pricina dificultății de a se reproduce.
Primul decan (20-30 ianuarie): Rafinat, comunicativ, posesorul unui corp și chip frumos.
Al doilea decan (31 ianuarie - 8 februarie): Acești Vărsători vor fi înalți și roșcați și vor avea o viață plină de suferințe.
Al treilea decan (9-19 februarie): Înzestrați cu un corp scund și atrăgător, Vărsătorii aceștia vor avea tenul congestionat și vor fi atrași în măsură exagerată de reprezentanții sexului opus.
Controlează: picioarele.
Boli: Cele legate de picioare, în plus depresiile, leptospiroza și herniile. (După Kabbalistic Astrology, autor Rabbi Joel C. Dobin D.D.)
Vărsătorul în astrologia modernă
Astăzi, asemenea catalogări ne pot părea simpliste și ne pot aduce chiar un zâmbet pe buze, însă ele se bazau pe cunoștințele existente în acele vremuri, aplicabile într-o zonă geografică anume, în cazul astrologiei cabalistice în Orientul Mijlociu. Dar ele nu erau greșite și le regăsim, într-o formă mai nuanțată, în descrierile pe care le fac și astrologi moderni de prestigiu. Prin zodie înțelegem, în cazul Vărsătorului, cele circa 30 de zile pe parcursul cărora Soarele traversează cerul, având drept fundal constelația Vărsătorului. Acest interval este cuprins de regulă între 20 ianuarie și 18 februarie.
Tipul de vitalitate și morfologia
În ciuda faptului că numele de "Vărsător" ne sugerează o zodie de apă, avem aici ultima dintre zodiile de aer și ultima dintre zodiile înfățișate sub chip uman. Ca atare, cei născuți sub acest semn sunt de multe ori înzestrați cu frumusețe fizică. Dar, de cele mai multe ori, această frumusețe este una subtilă, eterică - de aer - nu senzuală, cum e, de exemplu, tipul dominant de frumusețe la zodiile de pământ. Unii autori au mers atât de departe, încât să spună că "tipul pur" al Vărsătorului are trăsături angelice. Îngerii sunt prezențe imateriale, și asta este o caracteristică ce-i definește pe Vărsătorii tipici. Parcă sunt aici, dar nu sunt aici. Li se observă mult mai mult prezența mentală, prin felul în care-și manifestă ideile, decât cea fizică, prin corporalitate. Mai există o trăsătură aparte a Vărsătorului, în sensul faptului că are de multe ori o prezență discretă. Nu putem spune că evită să fie remarcat, ba chiar este lipsit de timiditate atunci când iese în față, dar atâta timp cât se mărginește la rolul de observator, este neutru, urmărind ceea ce se întâmplă cu o seninătate detașată. Mimica Vărsătorului nu este una foarte mobilă. Putem spune că are expresii "puține și bune", atunci când arborează o expresie anume, toată lumea înțelege despre ce este vorba. Mersul este puțin rigid la Vărsătorii care nu practică sport. Diferența este surprinzătoare, dacă comparăm felul grațios și precis în care pășește Vărsătorul care își exersează corpul. Din păcate, mulți Vărsători sunt atât de adânciți în chestiuni mentale, încât tind să-și neglijeze corpul. Ce mai putem remarca la Vărsători este oscilația gradului de vitalitate. Fiind un semn fix, Vărsătorul are o fire organizată, ceea ce-i permite să cheltuiască relativ puțină energie pentru a-și menține viața în ordine. Are însă momente în care intră într-o adevărată stare de frenezie, când este pasionat de un proiect sau o idee și atunci devine asemenea profesorului distrat, care uită să mănânce și să doarmă, pentru că trăiește exclusiv în cap. În funcție de cât de bine merge respectivul proiect, energia cheltuită de Vărsător în încercarea de a-l finaliza se poate reînnoi, și atunci pare că a întinerit cu câțiva ani sau, dacă se dovedește un eșec, Vărsătorul va fi sleit. În acest din urmă caz, energia se recuperează greu. Încă un lucru pe care ar trebui să-l precizăm este că energia Vărsătorului este mai mult nervoasă decât fizică, și succesul îl datorează eficienței și perseverenței cu care lucrează, și nu unei forțe fizice deosebite. Strângerea de mână a Vărsătorului transmite sinceritate și o energie deschisă, dar nu este câtuși de puțin insistentă.
Predispoziții legate de sănătate
Dacă ne uităm la "omul astrologic", o reprezentare umană flancată de semnele zodiacale care indică, fiecare, o parte a corpului, vom găsi Vărsătorul în dreptul gambelor. Iată de ce astrologia cabalistică clasică îi atribuia picioarele. În realitate, lucrurile sunt mai complexe, picioarele fiind împărțite, și anatomic, și astrologic, în mai multe segmente. Coapsa și femurul aparțin Săgetătorului, genunchiul, Capricornului, gamba și glezna, Vărsătorului, iar labele picioarelor cad sub incidența Peștilor. Dar aceasta nu este singura corespondență astrologică pentru Vărsătorul cel guvernat de Uranus. Uranus, zeul Cerului, simbolizează lumea gândurilor și a ideilor, motiv pentru care Vărsătorul este considerat a fi stăpânitorul sistemului nervos central, în general. De asemenea, părul este asociat, la rândul său, cu Uranus. Acesta a fost primul stăpân al Cerului în mitologia greacă, deci primul mânuitor al fulgerelor, însemn al puterii. Fulgerul nu este altceva decât electricitate concentrată. Iar Vărsătorul are un raport aparte cu tot ceea ce este electric. Iar pentru că în corpul uman părul este cel care se electrizează cel mai lesne, iată-l asociat cu Uranus. La fel ca și Vărsătorul cel original și adesea rebel, este și părul său, care nu pare să fie al său. Aparent, are o personalitate proprie, care ignoră cu grație eforturile pieptănului, periei și uneori chiar și al gelului celui mai puternic.
Bolile cele mai frecvente
Mintea Vărsătorului este într-o perpetuă frământare. Noțiunea "eliberați-vă mintea de gânduri" i se pare oricărui uranian care se respectă un nonsens. Oare de ce ni s-au dat un creier și o minte, dacă nu pentru a le folosi? Și cum să le folosim altfel decât gândind? Așa raționează Vărsătorul, motiv pentru care e fericit că se află într-o hiperactivitate mentală toată ziulica. Dar nu aceasta este problema. Ziua, uranianul poate să gândească mult și bine. Noaptea, este altă socoteală. Pentru că ritmul vieții încetinește seara, sunt mai puțini stimuli care să-i abată de la activitatea mentală, foarte mulți Vărsători preferă să lucreze noaptea. Li se pare că își aud mai bine gândurile și că se concentrează mai bine, dar ceea ce se întâmplă, de fapt, este că își uzează bunătate de sistem nervos central. Și nu își dau seama. Părinții Vărsătorilor ar trebui să-i învețe de mici să nu stea până noaptea în fața calculatorului, chiar dacă își fac lecții sau documentări. Vărsătorilor adulți le vine greu să-și impună această disciplină, de a dormi noaptea în loc să muncească, în schimb, vor fi feriți de afecțiuni ale sistemului nervos, care pot să-i ducă până la stări de depresie severă, encefalite, maladia Parkinson sau diverse forme de nevroze.
După cum știm cu toții, activitatea mentală este, de obicei, una statică. Spunem "stau să mă gândesc", nu "alerg să mă gândesc". Iată de ce mulți Vărsători au o circulație venoasă deficitară, mai ales la nivelul gambelor, care poate da varice premature sau fragilitate vasculară. Gleznele, adesea elegante, ale femeilor din Vărsător, sunt expuse riscurilor, atunci când se aventurează pe tocuri prea înalte. Dar până și Vărsătorii care practică sport pot fi chinuiți de furnicături în gambe, amorțeli sau o senzație de tensiune, simptome care se regăsesc sub numele "sindromul picioarelor neliniștite". Din cauza acestora, ei se pot trezi chiar din somn, la mijlocul nopții, iar Vărsătorul tipic are de obicei greutăți în a adormi la loc atunci când a fost trezit. Această sensibilitate nervoasă se poate face simțită și la nivelul pielii, care la majoritatea Vărsătorilor este, pe cât de frumoasă, pe atât de sensibilă. Reacțiile alergice pot fi greu atribuite unui stimul exterior, ele sunt, în multe cazuri, de sorginte nervoasă.
Saturn, vechiul guvernator la Vărsătorului, îl înzestrează cu un sistem osos rezistent, dar nu tocmai flexibil, iar de multe ori, calciul se depune în locuri în care nu ar trebui să o facă, generând adesea monturi sau alte procese sclerotice.
Remediile homeopatice în afinitate cu Saturn, care pot fi recomandate Vărsătorilor, sunt Siliceea, Plumbum, Causticum, Baryta Carbonica, Honium, Calcareea Fluorica, Ferrum picricum și acidul benzoic.
Metalul în afinitate cu Saturn este plumbul.
Uranus, guvernatorul modern al Vărsătorului, nu este numit degeaba "marele deșteptător" ("the Great Awakener"), ci din pricina faptului că este maestru în provocarea insomniilor. Pe lângă micul malefic Marte, are și el reputația unei planete care poate provoca accidente, mai ales în legătură cu electricitatea, diverse tipuri de iradiere, accidente de avion sau de cale ferată. Acestea sunt însă posibile doar dacă Uranus este prost aspectat în tema natală. Anumite tipuri de anemie și o slăbiciune a cordului pot fi puse, de asemenea, pe seama sa.
Remediile homeopatice în afinitate cu Uranus, care pot ameliora o seamă de afecțiuni specifice planetei, sunt Uranium, Radium bromatum, Acteea racemosa, Staphysagria, Conduramgo, Rhododendron, Baptisia.
Metalul în afinitate cu Uranus este zincul.
Sănătatea mentală
Am văzut deja cum hiperactivitatea mentală a Vărsătorului, mai ales asociată cu lucrul noaptea, poate să îi provoace o serie de probleme precum insomnia. Dar ele nu se opresc aici. Pot apărea o sumedenie de neplăceri care inițial să pară minore, precum spasme sau crampe musculare, dar care să indice, de fapt, un proces de degradare al sistemului nervos central, care la un moment dat poate ceda brusc. Ni se spune despre Vărsător că furnizează 80% dintre ocupanții sanatoriilor de boli nervoase și 80% dintre membrii academiilor de științe și ai grupurilor formate din creiere de elită, așa-numitele "think-tanks". Diferența o face stilul de viață. Vărsătorii care vor evita sedentarismul, vor face plimbări lungi în aer liber, vor merge la lecții de dans (dată fiind grația despre care am vorbit), vor patina sau schia (alte două sporturi recomandabile zodiei), vor putea beneficia de un intelect strălucit, chiar și ajunși la vârsta senectuții. Unii dintre ei de abia atunci își dau adevărata măsură a capacităților, cum ar fi, de pildă, Jules Verne... Cei care se lasă pradă sedentarismului au șanse mult mai puține să se bucure de o bătrânețe înțeleaptă.
Remediile potrivite din fitoterapie
Bubericul este o plantă perenă, care ajută la reducerea inflamațiilor din corp, însă nu este indicată persoanelor suferinde de diabet sau tahicardie, și nici femeilor însărcinate sau care alăptează.
Euphorbia de pădure este altă plantă care îi poate ajuta pe Vărsători (și nu numai) să îndepărteze pistruii, verucile sau petele de vârstă, în cazul celor trecuți de prima tinerețe. Tinctura poate fi utilă în tratarea diferitelor forme de micoze ale picioarelor.
Ceaiul de soc și chiar socata sunt indicate pentru Vărsător, deoarece au o acțiune antireumatică, diuretică și antinevralgică.
Iedera este folositoare în primul rând, ca ingredient în cremele de masaj care stimulează circulația venoasă. Cremele de masaj anticelulitice pe bază de iederă au efect cât se poate de binevenit în cazul Vărsătorilor sedentari. În medicina tradițională, iedera era un remediu comun împotriva umflăturilor, scrântiturilor, ba chiar și a fracturilor. Cefaleele erau tratate cu comprese înmuiate în zeamă de iederă și varză sărată. Legătura dintre iederă și Vărsător reiese și din faptul că, la țară, fetele își spălau capul cu decoct de iederă, care le stimula creșterea părului.
Unguentul pe bază de tătăneasă îl poate ajuta pe Vărsător să scape de efectele nedorite ale alergiilor sale nervoase.
Regimul alimentar al Vărsătorului
De regulă, Vărsătorii mănâncă cu măsură și sunt atenți la calitatea alimentelor pe care le consumă. Cel mai bine se înțeleg cu alimentele care se pot păstra multă vreme, cum ar fi merele, curmalele, smochinele, stafidele, napii, varza și conopida. Pentru că pomii fructiferi sunt asociați cu zodia Vărsătorului, cam toate fructele le fac bine. Pătrunjelul, de preferință crud, adăugat cu generozitate în salate sau supe conține elemente care le îngrijesc Vărsătorilor deopotrivă pielea și le asigură calitatea părului. O altă proprietate a pătrunjelului este cea de stimulent digestiv, diuretic și circulator. Sucul de pătrunjel pare să fie unul dintre cele mai potrivite remedii pentru afecțiunile oculare, mai ales cele ale nervului ocular. Și cuișoarele sunt un condiment asociat îndeobște zodiei Vărsătorului.
Aromoterapia
Și la capitolul aromoterapiei Vărsătorul cel excentric vizitează extremele. Pe de o parte, îi convine mirosul amplu și pătrunzător de cuișoare, pe de altă parte, îi face bine parfumul extrem de subtil al orhideelor. Uleiul esențial de cuișoare îl ajută să se concentreze, cel al orhideelor îl calmează. Altă notă distinctă de parfum floral indicată în aromoterapie pentru Vărsători este cea de busuioc.
Pietre prețioase și semiprețioase
Pentru că fulgerul și electricitatea sunt elemente definitorii pentru Vărsător, culorile zodiei sunt cele deosebit de intense. În modă există chiar noțiunea de "albastru electric" sau "verde electric", deci, este vorba despre culorile intense, care au o strălucire aparte. Vărsătorii sunt liberi să aleagă pietre de acest fel, dar dacă doresc să respecte pietrele care le-au fost alocate în diferite epoci istorice, ele sunt următoarele: crisoprazul și acvamarinul, la egipteni și greci. Bizantinii le-au atribuit în schimb topazul și safirul, în timp ce evreii erau de părere că piatra semiprețioasă potrivită zodiei ar fi ametistul. Astrologii medievali au fost de acord cu ametistul, însă i-au adăugat și onixul. În astrologia modernă, în top se găsesc ametistul și topazul, însă există și astrologi care se pronunță pentru azurit și malachit.
Și nu uitați, când cumpărați o bijuterie cu pietre a căror energie doriți să o folosiți, să aveți grijă ca piatra să fie în contact direct cu pielea.
Și acum, că le știți pe toate, noi vă urăm "Sănătate!"