Săptămâna 19-25 ianuarie

Tana Rosca
Vineri, micul benefic Venus intră în Vărsător, urmată la numai o zi de Soare. Înseamnă că tim­­pul petrecut cu prietenii în weekend poate fi deosebit de plăcut. Suntem preocupați, la modul serios, de lucruri serioase. Problemele profesionale sunt pe primul loc, conjuncția dintre Mercur și Sa­turn ne permite să negociem contracte favorabile, cu toate clauzele bine puse la punct. Dispunem de o gân­dire precisă și practică, precum și de discernământ, ceea ce înseamnă că putem rezolva o mulțime de pro­bleme. Pentru că simțul critic este pronunțat, ar fi de dorit să nu cădem în capcana gândirii negativiste, fo­ca­lizându-ne asupra lipsurilor sau defectelor noastre sau ale altora. Luni și marți sunt zile cu o puternică încăr­că­tură emoțională, când ar trebui să fim atenți cum ne purtăm cu femeile, mai ales dacă se numără prin­tre șefi. Miercuri și joi avem parte de alte tipuri de emo­ții, capabile să ne vindece, dacă avem cu­rajul să ne confruntăm cu ele. Dar merită.

Semnele cardinale:

BERBECII
sunt puși pe fapte mari. To­tuși, nu sacrificați întregul final de săp­tă­mână pe altarul ambițiilor profesionale. Măcar vinerea și o parte din sâmbătă petreceți-le cu cei dragi. Veți avea destulă treabă, de luni până miercuri s-ar putea să trebuiască să lucrați în asalt.
RACII au de ales: să se întâlnească în weekend cu prietenii de la serviciu ori să dedice timpul unor discuții serioase cu partenerul de cuplu ori de asociere. Ideal ar fi să vă vedeți sâmbătă cu colegii, iar restul week­end-ului să faceți planuri serioase de viitor.
BALANȚELE care au de mers cu copiii la un spectacol în care aceștia să-și etaleze talentele ar putea (dacă sunt părinți sin­guri) să descopere alt părinte bun, atrăgător. În fa­milie sunt de luat decizii majore. E bine să țineți cont de experiența și părerea vârstnicilor.
CAPRICORNII, oricâtă dreptate ar avea, fac mai bine dacă nu sunt prea exigenți cu partenerul de cuplu ori de afaceri. Stați fără grijă, vă faceți auziți și înțeleși. Luni și marți s-ar putea să reacționați mai emoțional decât e cazul, deci amânați discuțiile cruciale.

Semnele fixe:

TAURII
, mai ales cei născuți în pri­mul decan, pot reuși să se afirme în ca­rie­ră. Însă dacă această reușită presupune că trebuie să lucrați sau să socializați cu persoane im­plicate în acest proiect în weekend, vă puteți aștepta la critici aspre din partea persoanei iubite.
LEILOR le surâde norocul în viața sentimentală. Dacă lucrurile au mers bine, vă puteți decide să vă mutați împreună sau chiar să vă căsătoriți. Ori puteți atrage un aso­ciat civilizat și creativ, cu destui bani.
SCORPIONII, în continuare plini de entuziasm, ar trebui să aleagă cu grijă proiectele pe care doresc să le înceapă în acest interval. De joi încolo n-ar fi indicat să vă apu­cați de ceva nou. Până atunci, ar fi cazul să vă lămuriți ce vreți să faceți cu casa și cu colaborările.
VĂRSĂTORII se însuflețesc în pre­zen­ța lui Venus, și pentru unii asta în­seam­nă că o prietenie se poate transforma într-o relație de dragoste. Problema dvs. e că în culise există persoane care oficial ar trebui să vă susțină, dar de fapt vă sapă.

Semnele mutabile:

GEMENII
au de profitat în urma re­la­țiilor cu străinătatea sau a unor studii fă­cute acolo. Sau prietenii de peste hotare vă pot fi de folos fie prezentându-vă o persoană agreabilă, fie facilitând o afacere.
FECIOARELE trebuie să fie atente la relația amoroasă, unde lu­cru­rile nu că nu merg bine, dar aveți impresia că sunteți mereu supuși unor teste și scrutinuri. În weekend, veți putea fi tentați să călcați strâmb și asta n-ar fi tocmai o idee inspirată.
SĂGETĂTORII, de obicei, nu se feresc să spună ce gândesc. În acest interval, ar fi însă mai înțelept să fiți atenți cui îi spuneți ce aveți pe suflet. Aveți răbdare cu hârțogăria legată de bani, veți vedea mai încolo că a fost utilă.
PEȘTII care se adună la sfat de taină cu un prieten apropiat sau petrec weekend-ul în reculegere, vor avea somnul bun și ener­gia pe măsură. Încercați să nu vă supărați pe prie­te­nii mai în vârstă care vă bat la cap, de fapt, vă vor binele.