- Agent Green, ONG-ul specializat în probleme de mediu în care activezi, a deschis un nou front de luptă pentru protejarea naturii în România: Parcurile Naționale. Având în vedere că aveți deja campanii pornite pentru salvarea pădurilor virgine și împotriva tăierilor ilegale, nu devine un război prea mare? De ce ați considerat necesară această nouă direcție?
- A venit cumva de la sine, pentru că, de fapt, toate aceste trei fronturi sunt legate între ele: în parcurile naționale avem și păduri virgine și tăieri ilegale. Acum doar am delimitat mai exact o problemă, ca să fie mai ușor de urmărit și eventual de rezolvat. Necesitatea acestei noi direcții vine din lipsa de reacție a autorităților la mai multe petiții și demersuri pornite de noi, ultima având sprijinul a 60 de ONG-uri, pentru a trage un semnal de alarmă: dacă vor continua așa, fără să renunțe la tăierile comerciale din parcurile naționale, în curând nu vom mai avea parcuri naționale! România este într-o poziție oarecum favorabilă față de celelalte țări europene, pentru că încă are ce să protejeze, încă are parcuri naționale autentice, și asta este singura veste bună. Noi încă mai avem păduri adevărate cu o biodiversitate bună. Austria și Germania consumă sute de milioane de euro încercând să revină la starea pădurilor din urmă cu un secol. Noi încă le avem și le putem salva. Eu nu sunt silvicultor, sunt jurnalist și privesc aceste parcuri ca pe un tezaur, ca un nucleu cu ecosisteme incredibile, în care încă găsim și gângănii micuțe și carnivore mari. De-asta România încă mai are râși, urși sau lupi, pentru că încă mai avem câteva zone păstrate. Faptul că aceste zone se restrâng se vede și după apariția animalelor tot mai des în orașe. Dacă zona de locuire le-a fost limitată prin defrișări, dacă fructele de pădure le culegem pe toate și la fel facem și cu ciupercile, dacă ele nu mai au nici hrană, nici spațiu pentru că oamenii au luat totul în stăpânire, normal că bietele animale coboară în orașe sau în sate. Așadar trebuia tras un semnal de alarmă, o campanie de investigație în care să arătăm ceea ce se întâmplă în parcurile naționale. Timp de un an, am luat la pas fiecare parc național și am descoperit că ce se întâmplă este un masacru.
- Cum ar fi trebuit să arate parcurile acestea și ce ai descoperit la fața locului?
- România, în momentul în care a intrat în Uniunea Europeană, a făcut niște promisiuni pe mai multe paliere, începând de la cele economice și financiare, până la cele legate de natură și de protejarea ei. Există la nivel internațional, o organizație de elită, care se numește International Union for Conservation of Nature, IUCN, sau pe românește "Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii". Este făcută în 1948 în Elveția și România a aderat la ea. Ei spun că în Parcuri Naționale este interzisă exploatarea forestieră, acolo este necesară protecția și conservarea și omul nu are voie să intervină. Ei au spus că suprafața minimă în care să nu se intervină absolut deloc să fie de 75%, restul de 25% devenind o zonă tampon, care să protejeze de jur-împrejur acest nucleu important și de neatins. România a fost de acord cu aceste principii, dar, cu toate astea, acum, din 13 parcuri naționale - Rodna, Călimani, Ceahlău, Buila-Vînturarița, Cozia, Cheile Bicazului, Măcin, Piatra Craiului, Retezat, Domogled, Semenic, Nera-Beușnița și Defileul Jiului, singurul care respectă această idee este Parcul Național Defileul Jiului, pentru că versanții sunt atât de abrupți, încât accesul e foarte costisitor. Ne lăudăm cu el într-un mod destul de ipocrit, pentru că este bine conservat doar datorită accesului dificil. În rest, este o medie de conservare de 40-50% în cel mai fericit caz!
- Cine este principalul vinovat pentru acest dezastru?
- Ministerul Mediului. Pentru că atunci când România a acceptat condițiile UE, Ministerul Mediului trebuia să găsească soluții pentru protecție. Dacă tu nu oferi proprietarilor de păduri o compensație și doar le interzici să taie, nu rezolvi nimic. Dacă cineva are o pădure de câteva hectare și întâmplător se află într-un parc național, îi încalci dreptul sacru de proprietate când tu nu îi dai voie să taie. Nu îl lași să taie, oferă-i o compensație! Ministerul nu a făcut asta. Atitudinea lor a fost de genul Noi nu avem de unde să dăm compensații, oferiți voi, societatea civilă, o soluție. Numai că societatea civilă nu este obligată să facă treaba politicienilor din ministere. E rolul lor să administreze, că de-asta au fost aleși. Din păcate, interesul financiar uriaș în zona pădurilor nu i-a îndemnat pe politicieni prea tare să găsească o soluție. Tăierile ilegale și agresive din munții României au finanțat toate campaniile electorale din ultimii 20 de ani. Asta e ceva transpartinic, indiferent de convingerile politice.
"În Maramureș au fost tăiate ilegal 12.000 de hectare de pădure"
- Cât de gravă este situația parcurilor naționale?
- Până acum nu s-a considerat că ar fi grav. Poate din cauza asta, nici funcționarii statului nu au fost foarte fermi, de la judecători la polițiști. Dar acum, această problemă a ajuns de curând în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), deci, într-un for important, care discută chiar siguranța noastră ca stat! Ăsta este un semnal de alarmă foarte grav, pe lângă atenționările tot mai apăsate ale UE. În Maramureș au fost tăiate ilegal 12.000 de hectare de pădure și toate investigațiile pe acest caz au avut același răspuns: autor necunoscut. Cum să ai autor necunoscut pentru o asemenea cantitate de lemn? Am făcut un calcul și camioanele care au cărat acest lemn, puse unul lângă altul, formează un șir neîntrerupt de la București până în Las Vegas! Peste trei sute de milioane de euro pagubă. Unde au fost procurorii, jandarmii, polițiștii? Unde au fost senatorii și deputații care ar trebui să apere interesele cetățenilor? În general, unde a fost statul român când s-au furat acele păduri? Poate oamenii se așteaptă ca cineva de la conducerea UE să vină și să reglementeze lucrurile. Nu se va întâmpla! Pentru că ei ne atrag atenția, dar noi suntem cei care trebuie să acționăm, până la urmă este averea și bogăția noastră, noi trebuie să ne-o protejăm. Am fost în stare de acest lucru până acum: am primit de la strămoșii noștri aceste păduri și ei au știut să le protejeze indiferent că au fost monarhiști sau comuniști. Acum ne revine nouă această responsabilitate. Și se pare că noi suntem pe cale să facem praf o moștenire importantă. Sigur că trebuie să exploatăm pădurea pentru lemn de foc sau pentru mobilă, dar în același timp, o foarte mică zonă trebuie să rămână neatinsă: 1% din suprafața României. Se pare că nu suntem în stare să protejăm de drujbe nici măcar acest minim 1%, cât reprezintă parcurile naționale din suprafața țării.
- Îmi poți da un exemplu concret?
- Sigur că da. În Domogled s-a întâmplat exact așa. Au ales zonele de stâncărie și de goluri alpine că să le declare zone de protecție și au tăiat arborii seculari care le înconjurau. Pe hârtie reieșea o zonă de protecție de 50%, ca să ia ochii celor ce verifică, și în rest s-a exploatat fără milă exact ce era mai important. Totul legal, la lumina zilei. Fagi cu diametrul de 5-6 metri puși la pământ, versanți dezgoliți și cioate mari cât un camion, asta a rămas în zona de păduri virgine, protejată UNESCO. Te uiți și plângi de neputință.
"Plângeau lângă pădurea tăiată..."
- Cum a decurs această investigație de fapt? Cât de complicat a fost și cât de riscant?
- Noi la "Agent Green" suntem o echipă mică. Așa că de obicei eu îmi luam trepiedul, o cameră de filmat, camere de filmat ascunse și aparat de fotografiat, și cu rucsacul în spate, sub pretextul că sunt turist, am străbătut fiecare parc național la picior. Filmam, fotografiam, notam. Ce este interesant, că dacă rămâi la simplul nivel de turist, întotdeauna în aceste parcuri vei găsi pe cineva să îți arate frumusețile naturii. Însă imediat ce te abați de la traseul marcat, vezi că în spatele acestor frumuseți există zone largi distruse, de care nimeni nu ți-ar fi vorbit. Din păcate, așa e la nivelul întregii țări: locurile frumoase sunt un bun paravan pentru exploatări hidoase și catastrofale. Am avut norocul de a întâlni mereu oameni care chiar iubesc natura, iubesc locurile acelea pentru că au copilărit acolo, sunt legați de ele și sunt legați de natură. Acești oameni, care încă au suflet și își dau seama că odată pierdut acest echilibru al naturii, nu îl mai putem reinventa, m-au ajutat și mi-au dat de multe ori informații din interiorul ocoalelor silvice și din interiorul exploatărilor. Fără ei, adevărul ar fi ieșit mult mai greu la suprafață. Nu de puține ori, acești oameni mă duceau să îmi arate locul dezastrelor și plângeau lângă pădurea tăiată.