Nutriția anticancer trebuie să țină cont, în general, de următoarele coordonate:
* Furnizarea de suficiente enzime pancreatice. Pentru a ameliora deficitul enzimatic al organismului (este cunoscut faptul că anumite enzime sunt capabile să spargă bariera proteică a celulelor canceroase), ar trebui redus complet consumul de proteine animale. Cosumați mai multe legume și fructe crude, în special pe cele care sunt cunoscute pentru conținutul lor de enzime digestive. Papaya și ananasul sunt unele dintre cele mai bune surse de enzime digestive, fiind de asemenea surse bogate de vitamina B17, care este la fel de importantă în lupta împotriva cancerului.
* Aportul de vitamina B17 - un agent chimioterapeutic natural, care se găsește din belșug în semințele de caise, piersici, prune, mere, cireșe, nectarine și portocale.
Alte surse naturale bogate în vitamina B17 sunt zmeura, căpșunile, murele, cireșele, merișoarele, dudele, dar și fasolea cu bob mare, lintea, năutul, hrișca, orzul, semințele de in, nucile, migdalele amare, orezul brun, lucerna etc. Așadar, pentru orice persoană care suferă de cancer, este important să ia în considerare aportul constant de vitamina B17, în cel mai scurt timp posibil, chiar dacă recurge la administrarea de amigdalină sub formă de capsule sau tablete (ex. Casinovita).
* Stimularea și dezvoltarea unui sistem imunitar competent, prin suplimentarea organismului cu nutrienți care conțin vitamina A, unele vitamine din familia B, vitaminele C, E, seleniu, mangan, cupru, zinc, calciu și aminoacizi. În acest context, consumați alimente organice, mai mult legume și fructe, alimente crude sau doar ușor preparate (gătitul distruge enzimele!), carne slabă (pui), alge, pește gras, limitați aportul de lactate, cu excepția iaurtului. Luați suplimente de multivitamine și minerale, vitamina C, consumați usturoi, fructe de soc, sirop de Noni, ananas, papaya și semințe încolțite.
Toate acestea, în asociere cu gliconutrienții alimentari (fructoza, manoza, galactoza, glucoza), vor întări sistemul imunitar, dar vor acționa și ca inhibitori ai creșterii și răspândirii tumorilor. Mai trebuie știut că sursele principale de gliconutrienți sunt ciupercile, semințele, cerealele, fructele și legumele.
* Consumul de antioxidanți, agenți antiinflamatori și minerale naturale este următorul pas important în abordarea nutriției anticancer. Beta-carotenul, gluteina, vitaminele A, C și E, precum și alte substanțe sunt antioxidanți. Ei se găsesc în fructe și legume, nuci, cereale. Beta-carotenul, gluteina, licopenele sunt găsite în majoritatea elementelor care au culoare portocalie, inclusiv cartofii dulci, morcovii, piersicile și dovleacul, dar și în unele legume cu frunze verzi, inclusiv varza, spanacul, roșiile, pepenele roșu și grapefruitul. Ceaiul verde conține antioxidanți numiți catechine, care inhibă activitatea enzimelor declanșatoare de cancer, iar Seleniul (un alt antioxidant și antimutagen important) se găsește în orez, germeni de grâu și nuci de Brazilia.
Din acest capitol nutrițional nu pot lipsi usturoiul, roșiile, avocado, morcovii, merele și sfecla roșie.
* Alcalinizarea organismului. Dacă un organism este alcalin, celulele canceroase nu pot crește și nu se pot multiplica. Organismul uman are o rație acid-alcalină numită PH, care este echilibrul dintre ionii încărcați pozitiv (acizi) și ionii încărcați negativ (baze). Scopul alcalinizării organismului este să menținem nivelul PH-ului la valori de peste 7 sau chiar mai mult, mediu în care celulele canceroase nu pot supraviețui. Acest deziderat se poate obține folosind mixtura tri-salină (bicarbonat de potasiu, bicarbonat de sodiu, carbonat de calciu) sau prin administrarea de pulbere de orz verde, clorofilă lichidă și consumul permanent de apă alcalină (Azuga, Perla Moldovei etc.).
Să auzim numai de bine!
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Caut un tratament naturist pentru cistalgie"
(Răspuns pentru CIPRIAN - Iași, F. AS nr. 1231)
Stimate domn, ar fi fost bine să cunoaștem atât vârsta, cât și eventualele boli de care mai suferiți, precum și medicamentele folosite, fiindcă cistita (cistalgia fiind o parte a problemei) are mai multe cauze, unele fiind legate de bolile asociate.
Cistita - inflamația vezicii urinare ce duce la durerile (cistalgie) pe care le acuzați - este o problemă des întâlnită. Este mai des întâlnită la femei, dar, în funcție de grupul de vârstă, acest lucru ar putea să se schimbe. Are vârfuri de frecvență la bebeluși de sex masculin, la femei în vârstă reproductivă și după menopauză.
Simptomele cistitei includ: 1. dureri sau senzația de usturimi în timpul urinării 2. nevoia de a urina des 3. urină de culoare inchisă, urât-mirositoare, tulbure 4. dureri abdominale în partea inferioară 5. sânge în urină 6. febră și frisoane 7. dureri de spate, în zona lombară 8. greață, vomă. 9. La copii, episoadele noi de scăpare de urină în timpul zilei ar putea fi un semn important. Dacă aveți unul dintre simptomele 5-9, este cazul să vă adresați urgent medicului dumneavoastră.
Cauzele cistitei pot fi -
* Contactul sexual, mai ales la femei (așa-numita cistită de lună de miere).
* Toaleta după scaun făcută de la spate înspre față, ceea ce ar putea, la femei, să împingă microbii în traiectul urinar.
* Folosirea diafragmei sau a spermicidelor pentru contracepție.
* Folosirea de catetere urinare, mai ales cele care nu au drenare prin gravitație, pentru mult timp.
* Multiple examinări ale zonei genitale la femei.
* Tratamente de chimioterapie
* Tratamente de radioterapie
* Folosirea repetată a sărurilor parfumate în cada de baie poate duce la iritarea tractului urinar.
* La femei care au suferit intervenții la nivelul organelor genitale.
* Stresul psihic.
Factorii de risc sunt -
* Diabetul zaharat, deoarece diminuează imunitatea organismului, iar excesul de zahăr în urină oferă un mediu propice pentru proliferarea bacteriilor.
* Tot legat de deficiență imunitară, cistita este asociată cu infecția cu virusul HIV, cancerul, terapia cu medicamente care suprimă sistemul imunitar.
* Imposibilitatea de a goli complet vezica urinară (în caz de adenom de prostată, pietre în vezica urinară sau sarcină), pentru că nu se elimină bacteriile.
* Menopauza creează probleme deosebite, prin modificarea florei vaginale. De asemenea, menopauza schimbă structura uretrei (canalul urinar), ceea ce ar putea predispune la infecții.
Există câteva tipuri de cistită -
* Cistită bacteriană - cauzată în cea mai mare parte de Escherichia coli (E. Coli).
* Cistită interstițială - cunoscută și sub denumirea de sindomul vezicii dureroase (cistalgia dumneavoastră). Cauza exactă este incertă.
* Cistită post-medicamentoasă - multe medicamente pot cauza cistită, mai ales cele pentru chimioterapie.
* Cistită post-Roentgen terapie - iradierea zonei pelviene poate duce la inflamația vezicii urinare.
* Cistită de corp străin - cauzată de prezența pe termen lung a unui cateter ar putea irita vezica urinară.
* Cistită chimică - poate surveni după folosirea de diverse spume sau săpunuri de baie, a spermicidelor sau a spray-urilor în zona genitală de către femei. Acest lucru duce la reacții inflamatorii sau alergice în vezică.
Din punct de vedere naturist, cistita poate fi consecința expunerii la frig, a stresului, a temerilor, care au efectul de a tulbura energiile din zona vezicii urinare. O suprasolicitare sexuală drenează energia rinichiului, ceea ce va afecta și vezica urinară.
Abordările naturiste includ -
* Consumul apei în cantități mai mari. Acest lucru este important în special pentru cei care fac radioterapie sau chimioterapie.
* Pe cât posibil, urinați atunci când simțiți nevoia, nu țineți mult timp urina în vezică.
* După contactul sexual, goliți-vă, cât de curând, vezica, ceea ce va elimina microbii din uretră și vezică.
* E de preferat să faceți duș, nu baie.
* Femeile să nu folosească săpunurile dure în zona genitală, pentru a evita iritarea.
* După ce mergeți la toaletă ștergeți-vă din față înspre spate, nu invers, pentru a nu introduce microbii în vezica urinară.
* Purtați lenjerie intimă din fibre naturale.
* Evitați metode contraceptive cum ar fi spermicidele sau diafragmele.
* Unele alimente, cum ar fi roșiile sau fructele acide pot crește aciditatea urinei, crescând astfel riscul de cistită.
* Aplicați ceva cald pe abdomen, în partea inferioară.
* Baia Sitz - se stă în apă călduță până la șolduri, timp de 20 de minute.
* Alcoolul este de evitat, la fel și tutunul.
* Plante medicinale - merișor (atenție mare pentru cei care folosesc anticoagulante!), coada-calului, mătase de porumb, ardei iute, ciupercă Ganoderma.
* Probioticele care conțin Lactobacillus ar putea ajuta la tratamentul și prevenirea acestei boli, prin echilibrarea florei vaginale.
* Homeopatia este excelentă pentru această problemă. Printre medicamentele de folos includ Cantharis, Colibacillinum, Equisetum, Dulcamara (în cazul dvs., în care cistita este declanșată de frig). Ideal este să urmați un tratament individualizat.
* Acupunctură - echilibrează energiile meridianelor. Printre meridianele utile sunt Vezică urinară, Rinichi, Ficat, Plămân.
Deoarece simptomele cistitei pot ascunde probleme mai grave, este întotdeauna bine să vă adresați medicului.
Vă urez succes!