TIA ȘERBĂNESCU - "Cu actuala clasă politică n-am fi avut niciodată Marea Unire"

Analiza politică a lunii NOIEMBRIE

"Ai zice că statul paralel s-a născut în Teleorman, unde Dragnea era un dumnezeu"

- Scena politică românească seamănă tot mai mult cu un teatru absurd, animat de personaje bizare. Fiindcă vine finalul de an, vă propun ca înainte de lăsarea cortinei, să faceți o trecere în revistă a politicienilor care s-au distins, în vreun fel, în ultimele douăsprezece luni.

- Ați spus bine personaje și nu personalități, pentru că la acest capitol politica e în mare sufe­rință. Chiar te gândești, văzând parada de Ziua Na­țio­nală și discuția despre Centenarul Unirii, că, dacă am fi avut atunci personaje politice precum cele de azi, Marea Unire nu s-ar fi realizat în veci de veci. Politicienii de azi nu se caracterizează de­loc prin simțul construcției, al unei minime con­cor­dii naționale, măcar pe câteva coordonate, ci, dim­po­trivă, sunt axați pe discordie și de­cons­trucție. Sunt, cu alte cuvinte, mai degrabă personaje nega­tive, din cele care asigură cumva succesul de casă al unui film de serie neagră. Asta și explică de ce câș­tigă alegerile.
Anul acesta, scena politică și micile ecrane au fost acoperite aproape în totalitate de coaliția de gu­vernare PSD-ALDE, care a asigurat aproape toată distribuția. Începutul anului 2017 părea unul pro­mițător pentru Liviu Dragnea, liderul PSD. Câști­ga­se detașat alegerile parlamentare, era pentru pri­ma dată în prim-plan, lumea-i era deschisă și avea toate șansele să facă un rol mare, dovedind că PSD, în ciuda tuturor suspiciunilor, poate guverna cât de cât decent, îndreptând din mers ce era de îndreptat, lăsând să funcționeze Justiția și concentrându-se pe proiecte de interes public. Dar Dragnea și-a ratat intrarea în scenă, dovedind încă din Ianuarie, prin promovarea OUG 13, că principala sa țintă de gu­ver­nare nu este performanța, ci stoparea luptei anti-corupție, prin a steriliza Justiția, în primul rând, pentru a scăpa de consecințele propriilor dosare penale. Dragnea n-a jucat cu fața spre public, ci cu spatele la electorat și cu replicile orientate spre interlocutorii săi penali. Lună de lună, Dragnea și-a pierdut din spontaneitatea interpretării și din dicție și a început să repete mecanic cuplete din ce în ce mai ridicole. În prima parte a stagiunii, se războia cu George Soros, cu multinaționalele, cu ONG-urile, chiar dacă vorbea singur sau în duet cu Tări­cea­­nu. Apoi a trecut la monologul cu "statul pa­ra­lel" (marfă turcească), a cărei definiție - dată chiar de PSD, în Rezoluția de la Herculane - seamănă iz­bi­tor cu un autoprotret: bani publici folosiți pentru a cumpăra influență, pentru a intimida și a șantaja. Ai zice că "statul paralel" s-a născut la Teleorman, căci așa se comporta Dragnea în județul unde, po­trivit martorilor, "era un dumnezeu".

- Dosarul TelDrum, apărut spre finalul anului, la sesizarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), în care este anchetat și Liviu Dragnea și în care prejudiciul este de 21 de mi­lioa­ne de euro, ca și cazul transferului din pro­prie­tatea statului în folosința "privatului" TelDrum, (adică tot Dragnea) a insulei Belina, de pe Dunăre, parcă ar descrie modul de funcționare a "statului paralel".

- O fac exact, la faza pe județ. Personajul Drag­nea însă e ceva mai complex și mai complexat de­cât pare. Altfel nu se explică cum cineva care juca tenis cu șefii SRI, Maior și Coldea, care mergea la pârlitul porcului de Ignat cu Kovesi și Coldea, pes­cuia cu ei și le cânta în strună, a descoperit acum, când i-a expirat termenul, că aceștia conduceau "statul paralel". De fapt, statul paralel este chiar el.

"Călin Popescu Tăriceanu a devenit cel mai antipatic personaj de pe scena politică"

- În prim-planul scenei politice de anul acesta au fost totuși și alte personaje...

- Sigur. Un alt personaj important, dar nu prin voturile obținute, ci prin funcția primită cadou de la "statul paralel Dragnea", este Călin Popescu Tă­ri­ceanu, președintele Senatului României. Cei doi au făcut adesea un cuplu de pomină. Un duet mai degrabă grotesc decât comic, în care Tăriceanu și-a concurat serios partenerul, la capitolul enor­mități. O mărturie a afinităților elective ale celor doi este scrisoarea pe care ambii au semnat-o în numele Parlamentului, dar fără să-i consulte pe colegii par­la­mentari, și prin care au răspuns "de sus" De­par­tamentului de Stat al SUA, care ceruse Le­gis­la­ti­vului românesc să respingă propunerile de mo­di­ficare a legilor care slăbesc statul de drept, indepen­dența Justiției și lupta anticorupție. Departamentul de Stat al SUA avea tot dreptul să ceară respectarea standardelor pentru care ne garantează securitatea. Iar reacția lui Tăriceanu și Dragnea arată că, nu întâmplător, primul a vrut, pe când era premier, să retragă trupele românești din Irak, fără consultarea aliaților. Mai pesedist decât pesediștii cei mai radicali, Tăriceanu a devenit în acest an personajul cel mai antipatic de pe scena politică românească, și nu e de mirare că împarte roadele cu Dragnea. Cei doi au reușit să se certe și cu sindicatele, și cu pa­­tronatele, și cu ONG-urile, și cu Justiția, și cu Președinția, și cu Uniunea Europeană, și cu SUA, și chiar cu Ziua Națională. În mod cinic, cei doi au lip­sit de la parada de 1 Decembrie. Doar ei și UDMR n-au serbat Ziua Națională.

- Apropo de Președinție, cum vi s-a părut prestația lui Klaus Iohannis de anul acesta?

- Prin comparație cu cei doi pomeniți anterior, președintele Iohannis a părut singurul lider impor­tant care apără independența Justiției și care a atras atenția asupra pericolelor la care ne expune așa-zisa "revoluție fiscală" a guvernului PSD-ALDE. Ajutat de modul haotic de guvernare și de compro­miterea totală a cuplului Dragnea-Tăriceanu (un fel de Clevetici și Tribunescu, vorba lui Alecsandri), pre­ședintele Iohannis a apărut ca un personaj echi­librat, cu un text corect și o interpretare sobră. Poa­te că e cam fad pentru grustul publicului, dar e ne­cesar. E suficient să ne imaginăm că ar fi câștigat alegerile prezidențiale Victor Ponta, ca să știm că în acești trei ani, Justiția ar fi fost mutilată. Chiar dacă acum Ponta critică PSD și pe Dragnea (și are argumente solide), o face sub impulsul interesului său de moment. Să ne amintim că în 2011, Ponta l-a suspendat din funcție pe președinte și a pus mâna, în numai o săptămână, pe toate instituțiile statului, ba a semnat și un protocol cu rezerviștii colonelului Mircea Dogaru, care prevedea des­ființarea DNA, a ANI și a altor instituții neprielnice pentru regimul său. Revenind la Iohannis, să spe­răm că va rămâne fidel angajamentului privind lup­ta anticorupție, atât în mandatul sau mandatele de președinte, cât și după încheierea lor. Pentru că mai știm niște cazuri de foști președinți de dreapta, care, după încheierea mandatelor, au devenit de nere­cunoscut.

"Opoziția pare o trupă de amatori, care nu e în stare să se salveze prin vreo vedetă găsită în ultimul moment"

- Sărim peste episodul Sorin Grindeanu, pre­mierul meteoric, care, după o scurtă răzmeriță, a fost demis, dar curând s-a întors să-i ciu­gu­leas­că din palmă lui Dragnea. Am vorbit destul despre el. Însă, pare că scena interpretată de el se repetă cu un alt personaj principal: Mihai Tudose. Va fi sau nu va fi debarcat, în urma conflictului pe care îl are cu Dragnea și fidelii acestuia?

- Problema lui Mihai Tudose este problema tuturor posibililor premieri ai coaliției de guvernare PSD-ALDE. Nici unul nu va putea face decât ce va vrea Dragnea, sau va zbura. Atacul asupra lui Tu­do­se a început de vreo două luni, a urmat un armis­ti­țiu, care zilele acestea s-a încheiat. Tudose este acu­zat, și el, că e ofițer acoperit al unui serviciu se­cret. (Politica românească își descoperă uneori aco­periții după ce aceștia se ceartă între ei.) Pe Tudose s-ar putea ca unii să-l supraevalueze, fiindcă se dis­tanțează pas cu pas de Dragnea, declarând că "nu în­țelege conceptul de stat paralel" și că "are încre­de­re în OLAF", care l-a denunțat pe Dragnea și re­țeaua TelDrum. Asta nu înseamnă că pachetul fiscal pe care l-a promovat Tudose nu va produce efecte din­tre cele mai proaste. Nimeni nu știe cum să-și or­ganizeze afacerile pe anul viitor, veniturile la bu­get tot scad, leul scade, prețurile au luat-o razna, fă­când din creșterile salariale o glumă macabră. Și asta, pe fondul unei creșteri economice record, de 7%! Te întrebi ce s-ar fi întâmplat dacă aveam o creștere mai mică, așa ca în UE, nu mare, ca în Asia.

- Opoziția mai are chip? Nu e nimeni care să se remarce în vreun fel?

- La Opoziție e o distribuție atât de săracă și de netentantă, că pare o trupă de amatori, chiar dacă liderul liberal, Ludovic Orban, e vechi în teatrul politic. El rămâne însă un personaj secundar, mai degrabă de comedie, plasat neinspirat într-o dramă istorică și într-un rol pe care nu-l acoperă. N-are da­tele necesare, oricât și-ar îngroșa vocea și ar rosti re­plici tăioase. Paradoxal, cu cât strigă mai tare, cu atât te umflă râsul. Sigur, se va spune că PNL n-are ce face, opoziția n-are voturi, majoritatea PSD-ALDE e zdrobitoare și calcă totul în picioare. Așa e. Dar era o vreme, prin 2000 - 2004, pe vremea lui Adrian Năstase, când Opoziția (PNL și PD, pe atunci) avea voturi și mai puține (câte 7% fiecare, par­că), dar a lansat două personaje care acopereau sce­­na, care reprezentau o Opoziție de temut și au cu­­cerit publicul. E vorba de Mona Muscă și Emil Boc. Ei au reușit atunci să dea viață Opoziției și să con­vingă. Astăzi, nu avem astfel de reușite. Raluca Turcan, de exemplu, vorbește corect, dar are o voce mică și nu se aude mai departe de două scaune. Iar USR, marea revelație a alegerilor, n-a reușit să pro­ducă până acum nici un personaj convingător, după ce și-a eliminat din partid cele câteva voci pe care le cunoșteau ascultătorii. În ce privește PMP, el este do­minat total de Traian Băsescu, care are al­te inte­rese decât cele care l-au consacrat și, prin ur­mare, nu mai reprezintă pe nimeni.
Cortina lui 2017 va cădea curând, dar nu înain­tea ultimului act, în care PSD anunță mitinguri de soli­daritate cu sine însuși, în care Parlamentul vrea să termine legile Justiției și în care se va vedea dacă mi­nistrul Justiției, Tudorel Toader, o va revoca sau nu pe Codruța Kovesi de la conducerea DNA. Aș­tep­­­tăm reacția publicului: aplauze sau huiduieli.