- Vine iarăși Crăciunul, și printre colindătorii pe care românii îi așteaptă cu drag să le ureze sărbători fericite, tu te afli în frunte. De unde ai deprins dragul de-a colinda?
- Din copilărie, de când cântam acasă. Deși eram doar un prunc, mi-am dat seama că vocea mea face o impresie aparte, liniștește cumva, transmite emoție. Cred că e un dar de la ursitoare. Secretul stă în felul sincer de a transmite mesaje ușoare, despre un moment special din viața noastră, ce vine o dată pe an și are puterea să ne bucure. În rest, am mizat mult pe text, pe felul în care pot oferi o idee îmbrăcată în sunete simple. Eu am foarte puține colinde tradiționale în repertoriu, majoritatea cântecelor mele despre Crăciun sunt piese originale, compuse chiar de mine. Îmi doresc de fiecare dată să creez o legătură între muzică și om, transformând melodia într-o poveste. Vreau ca spectatorul să se regăsească în ceea ce cânt. Nu cred că e "o mare inginerie"! E un har pentru care nu pot decât să mulțumesc! Așa s-au strâns 10 albume de studio, cu melodii dedicate acestei sărbători, pentru vreo patru dintre ele primind și "Discul de aur" pentru vânzări.
Braț la braț cu Grigore Vieru
- Cum îți explici succesul de care te bucuri?
- De vină cred că este bucuria cântatului. Încerc să transmit povești cântate despre amintirile mele minunate, despre felul în care perioada aceasta din an, de altfel preferata mea, mi-a schimbat viața, încă din copilărie. Și mi-e drag tare să pot vesti an de an, nu doar Crăciunul, ci și venirea iernii, în concerte în care oamenii pot să uite, timp de câteva ore, de necazuri, bucurându-se împreună cu mine, prin muzică, de feeria timpului!
- Blândețea vocii tale, deschizătoare de inimi, "ascunde" și credință în Dumnezeu?
- Nu sunt un habotnic. Sunt convins că a crede în ceva este mai degrabă un dat al firii, un soi de echilibru necesar tuturor, într-un haos fără margini în care, vrem nu vrem, trebuie să supraviețuim. Fără doar și poate, cred că există cineva care are grijă de noi și de felul în care ne ordonăm existența, dar, uneori, credința se raportează și la noi, la puterea fiecăruia de a înțelege anumite taine și de a le "aplica". Dincolo de principiile morale, eu mă ghidez după reguli de bun simț care mi-au ajutat mereu în viață și care au făcut, într-un fel sau altul, să ajung unde sunt astăzi. Sunt reguli deprinse de altfel din familia mea, cel mai de preț altar al meu. Și să-ți mai spun ceva: când eram puștan, elev la liceu, bunica își dorea să devin preot, iar mama, artist. Dincolo de "lupta" dintre ele, eu, de unul singur, mi-am dat seama că muzica e calea mea, calea prin care să reușesc să "vindec" suflete și să pot face oameni fericiți! E o misiune pe care am purtat-o peste tot, din România până prin toate colțurile Basarabiei, acolo unde, la braț cu marele poet Grigore Vieru, am cântat și am promovat frumusețea muzicii, dar și unitatea de limbă și de neam!
- Paul, te-ai născut în Turda, un oraș din inima Transilvanei. Cum venea iarna în copilăria ta? Cum era așteptat Crăciunul?
- Turda era o feerie de Crăciun. Așa mi-o aduc aminte. Chiar mă gândeam zilele trecute, cât de frumoase erau iernile de odinioară și cât de frumoase erau poveștile de iarnă de mai demult. Ale mele, cel puțin! De la prima zăpadă, noi, copiii, dădeam fuga în curtea școlii, să ne bulgărim. Uzi leoarcă, ne întorceam înapoi în clase și încercam să găsim tot felul de scuze pentru întârziere, deși era limpede pentru oricine ce făcusem. Nu postam pe Facebook când apăreau primii fulgi, și nici selfie-uri cu bradul nu aveam - dar asta nu înseamnă că momentele respective aveau mai puțină valoare. Din contră! Bucuria era mult mai vie! În inocența noastră netehnicizată, eram fascinați de "întâmplările" iernii, de ninsori, de zăpezi, de țurțuri atârnați în fereastră, așa cum eram fascinați și de fructele exotice pe care le procurau părinții cu atâta greutate - mai ales de mirosul portocalelor, care umplea toată casa. Ne fermecau toate pregătirile de Crăciun: curățenia mare, împodobitul bradului, gătitul bucatelor tradiționale, așezarea mesei cu un dichis anume... Din toate casele răsunau colinde. Pe străzi, oamenii dădeau la lopată și nu făceau așa mare caz, dacă nu apăreau utilajele de deszăpezit, deși zăpezile de altădată erau mult mai bogate!
La colindat cu casetofonul
- Erai colindător și în copilărie?
- Da, colindam și când eram mic, împreună cu alți câțiva puști de vârsta mea. Doar că, pe vremea aia, pe noi nu ne interesa cât de bine cântăm, ci ne interesa să facem spectacol la ușa fiecărui vecin. Și căutam originalitatea - la drept vorbind, multe secrete am deprins eu atunci, în perioada colindelor copilăriei. Căram după noi un casetofon imens, cu baterii, pe care le tot schimbam, și puneam de zor "O ce veste minunată", în varianta celui pe care, după ani și ani, presa l-a numit "rivalul" meu: marele solist Ștefan Hrușcă. Și, vreme de vreo 5 minute, cât dura colinda, noi cântam peste vocea din casetofon și încercam să arătăm cât eram de originali! Așa ne prindea dimineața, pe la scara blocului! Aș vrea, dacă-mi permiți, să fac aici o mică paranteză, legată de închipuita "rivalitate" cu Ștefan Hrușcă, pornită de la faptul că amândoi cântăm piese despre Crăciun: e o poveste creată de unii pentru "a da bine". Eu îl apreciez enorm pe Ștefan Hrușcă, pentru vocea lui extraordinară și pentru repertoriul său tradițional, eu cântând, după cum am mai spus, mai mult melodii compuse de mine, decât colinde. Care rivalitate?! Oricum, eu n-am nici un fel de vanitate și consider că toți avem loc pe scenă, atât timp cât ne străduim să-i facem pe oameni fericiți cu muzica noastră!
Scrisoare de decembrie
- Oricum, și tu ai creat o tradiție muzicală: turneul de concerte dedicate Crăciunului. Pe ce drum îți duci colindele anul acesta?
- Într-adevăr, turneele mele de sărbători au devenit o tradiție. Încerc mereu să fiu diferit, să vin cu noutăți și să suprind prin repertoriu, prin punerea în scenă, prin ținute. În 11 ani, am strâns o mulțime de amintiri și mi-ar trebui o zi întreagă să le povestesc! Am rămas și pe drumuri, înzăpeziți, am făcut și accidente, am trăit experiențe de ger, la propriu, în săli de concert, am cunoscut oameni minunați, am rămas fără curent, fără decoruri, ne-au spart mașina și multe altele! E o întreagă epopee să te aventurezi în miezul iernii prin țară! Dar nimic nu-ți poate sta împotrivă, știind că sălile vor fi pline! Plus că senzația mea de pe scenă, în fața publicului, e aceea a unui soi de lumină, pe care reușesc să o transmit cântând! Pe scenă am un singur țel: acela de a face oamenii fericiți! Așadar, anul acesta, am un maraton, ca niciodată, de 25 de orașe, pornind de pe 4 decembrie și terminând pe data de 25, cu spectacolul de gală, de la Teatrul Național din București, unde am mai mulți invitați speciali. Concertul "Scrisoare de decembrie" este o poveste despre frumos, ce se bazează pe emoția stârnită de mesajele cântecelor, este o reverie, o reîntoarcere la valorile și simbolurile simple, în care toți credem, dar pe care, din cauza haosului și a stresului în care trăim, le-am (mai) uitat. Ajung, pe rând, în Brașov, Bârlad, Piatra Neamț, Botoșani, Bacău, Huși, Iași, Adjud, Focșani, Galați, Tulcea, Constanța, Buzău, Craiova, Timișoara, Carei, Satu Mare, Marghita, Cluj, Oradea, Alba Iulia, Deva, Târgoviște, Ploiești și București. (Oamenii mai pot găsi detalii pe pagina mea de Facebook - Paul Surugiu-Fuego Oficial și pe site-ul http://www.artbyfuego.ro!)
- Dar când ajungi cu colindul la românii din afara hotarelor țării, ei cum te primesc?
- Cântatul la românii plecați de acasă are o reverberație aparte. Îi face cu adevărat fericiți. Ei sunt mândri că sunt români, chiar și acolo, departe. Nu cânt foarte des în diasporă, dar atunci când o fac, mă încarc cu o energie românească puternică. În plus, eu sunt genul de artist care stă la autografe, după spectacole, cu orele, și ajung să aflu nu doar impresiile oamenilor despre concerte, ci și poveștile lor, de români plecați din rostul lor de acasă.
Gramofonul cu amintiri
- Pentru că tot am ajuns cu povestea în "lumea cea largă", tu cum te simți în ea? Ți se potrivește timpul în care trăiești?
- Sunt, în general, un om cu picioarele pe pământ, capabil să înțeleagă că lumea ne-o făurim și singuri, chiar și atunci când toate par a ne fi împotrivă. Nu-i simplu, știu, mai ales în vremile actuale, dar e unica soluție să-ți găsești drumul tău neabătut de nebunia care te înconjoară. Și să-ți păstrezi demnitatea. Din păcate, am impresia, pe zi ce trece, că demnitatea e o virtute pe cale de dispariție și că acei puțini care au mai păstrat-o au încă și mai mult de luptat!
- Ce prețuiești cel mai mult din viața pe care ți-ai croit-o?
- Prețuiesc ceea ce sunt, ceea ce am reușit să ajung, cu greu, cu sacrificii și cu multă muncă. Sunt atașat de tot ce fac și n-aș putea renunța vreodată la ideea de scenă, de public. În plus, mai am o bucurie care mă echilibrează: pictura. E un fel de terapie care-mi dă putere și care, spre surprinderea mea, dă rezultate tangibile din ce în ce mai bune. Acum doi ani, încurajat de marele critic de artă Doina Păuleanu și de maeștrii Dan Hatmanu și Ioan Sulea Gorj, m-am hotărât să-mi arăt operele în public, cu scopul de a face un bine: din banii obținuți prin vânzarea tablourilor, sprijin tinerii talentați și marii artiști ai României care se chinuie cu situații financiare critice. Până acum, am ajutat peste 130 de artiști și sunt mândru să pot spune că am schimbat, la propriu, destine. Am făcut 11 expoziții naționale și, pe lângă artiștii sprijiniți, am premiat, pentru activitatea lor, mari personalități ale României, care au devenit membri de onoare ai proiectului meu, numit "Art by Fuego": Eugen Doga, Draga Olteanu Matei, Sofia Vicoveanca, Emil Brumaru, Dionisie Vitcu, Marina Florea, Doina Melinte și mulți alții. Nu în ultimul rând, prețuiesc libertatea pe care o am ca artist, faptul că îmi pot permite să cânt ce simt. Cel mai nou spectacol, la care țin enorm și care se împletește, într-o anume măsură, cu concertele de Crăciun, este "Gramofonul cu amintiri", un omagiu adus marilor compozitori și muzicii ușoare românești, un spectacol prezentat pe scena Teatrului Alexandru Davila din Pitești, unde împreună cu invitații mei, aducem în scenă piese celebre, reinterpretate în manieră actuală. E un succes de casă total: la fiecare reprezentație biletele se vând integral. Asta, probabil și pentru că din distribuție fac parte și marile artiste Stela Enache și Marina Florea, două simboluri ale scenei românești. Cântăm în duete, omagiind doi titani: Florin Bogardo și George Grigoriu. Iar oamenii sunt topiți după eleganta Stela Enache și după minunata, efervescenta și talentata Marina Florea.
- Uneori se întâmplă, ca, după ani și ani, în sufletul artistului să se instaleze rutina, un soi de "ăsta mi-e drumul, trebuie să merg în continuare pe el"...
- Când apare rutina de care vorbești, înseamnă că tot ce ai construit s-a dus pe apa Sâmbetei, pentru că nu mai poți să transmiți emoție. În cazul meu, deși s-au adunat mulți ani de când cânt, automatismul nu a apărut. Muzica e și azi limbajul pe care îl stăpânesc cel mai bine, posibilitatea mea de a mă exprima deplin. Râd și plâng pe scenă și transform fiecare concert într-o mare sărbătoare a sufletului. Când cânt, am tot ce vreau. Iar dacă la asta se adaugă și un minimum de apreciere și de reacție din partea oamenilor, sunt cel mai fericit.