Mitică Popescu, Leopoldina Bălănuță, Ileana Stana Ionescu, Constantin Cojocaru, Coca Bloos, Oana Pellea, Mariana Buruiană, Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, Dragoș Pâslaru (actor care după mineriadele din 1990 a ales calea monahală) sunt doar câteva nume dintre sutele de actori care au debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, o instituție care înseamnă cu mult mai mult decât un teatru de provincie, înseamnă un brand și o stare de spirit de la care, ani buni, și-a tras seva toată suflarea teatrală din România.
Anul acesta, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a ajuns la venerabila vârstă de 50 de ani și continuă să scoată la lumină artiști de top. Ultimele două premiere, "Wolfgang", în regia lui Radu Afrim, și "Visătorul", în regia Adei Milea, dovedesc că trupa de tineri de astăzi se ridică la nivelul marilor nume care și-au făcut ucenicia pe această scenă.
"Părintele" Teatrului Tineretului a fost Ion Coman, pe numele lui adevărat Ițic Cohn. Despre el, Constantin Cojocaru își amintește că era un produs tipic al sinistrei perioade a anilor '50, oportunist, profitor, ambițios, uns cu toate alifiile, membru de partid, sindicalist, aflat în tot felul de comitete și comiții. Și cu toate acestea, în mod paradoxal, teatrul românesc îi datorează enorm, pentru că era un manager de geniu și un excelent geambaș de actori. A avut ambiția să își facă "teatrul lui" și, pentru a-și împlini visul, s-a folosit de toate pârghiile, proptelele, prieteniile, sforile politice, prietenești și etnice. Recunoscându-și lipsa de pregătire intelectuală (avea doar patru clase), a avut înțelepciunea de a se înconjura de consilieri sclipitori, cum a fost Eduard Covali, care conducea secretariatul literar. Ion Coman "mirosea" actorii de la o poștă. Tot ce era mai bun în Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București ajungea în mod invariabil la Piatra Neamț. Cum vremurile erau grele, pe unii tineri îi mituia cu lucruri care astăzi par amuzante. Le promitea, de exemplu, că le dă paltoane. Și le dădea. Avea grijă ca actorii lui să fie îmbrăcați elegant, pentru că erau mândria orașului. Nu doar cei mai buni tineri actori erau ademeniți la Piatra Neamț, ci și regizorii care "promiteau". Printre cei care au montat acolo în anii tinereții lor s-au numărat Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu și Alexandru Tocilescu, deși lui Toca i-au trebuit cam opt ani să termine Institutul de Teatru și era recunoscut ca un "element rebel". Iar Coca Bloos a fost angajată ca actriță acolo, deși nu făcuse Institutul de Teatru. De altfel, Coca Bloos recunoaște că: "Academia mea a fost Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Acolo am învățat ce înseamnă teatru. Cel mai frumos lucru acolo era echipa. Niciunul nu se socotea vedetă. Munceam cu toții cot la cot, actori, regizori, mașiniști. Era foarte importantă părerea celor din spatele scenei. Știam că dacă la un spectacol tehnicienii, machioza, recuziterul nu stăteau cu toții să ne privească din culise până la sfârșit, însemna că nu a fost o reprezentație reușită. Oamenii din spatele scenei erau tobă de teatru și ne susțineau enorm. Țin minte că înainte de un spectacol, nu îmi găseam cordonul de la costum. Eram agitată și nervoasă. Eram sigură că spectacolul va fi un fiasco. Și atunci, machioza mi-a zis calm: «Fată dragă, talentul tău nu stă într-un cordon. Urcă-te pe scenă și joacă cât poți tu de bine. Dă-l încolo de cordon!». Atunci m-am liniștit imediat și am jucat cât am putut eu de bine".
Într-un spectacol minunat, dedicat împlinirii a 50 de ani de la transformarea Teatrului de Stat din Piatra Neamț în Teatrul Tineretului, regizoarea Gianina Cărbunariu, managerul interimar al instituției, împreună cu toată trupa, au adus un omagiu nu doar artiștilor care s-au perindat pe acea scenă pe parcursul celor cinci decenii de existență, ci și meseriașilor din spatele scenei. Eroul unui moment extrem de emoționant a fost Constantin Manole, cunoscut în oraș drept "Costel de la teatru", care anul acesta a împlinit 33 de ani de când este recuziter. Un recuziter pe care îl îndrăgesc toți actorii alături de care a lucrat. El ar vrea să se pensioneze, dar nu îl lasă sufletul să o facă, până ce nu găsește un ucenic căruia să îi predea ștafeta.
Revenind la istoria acestui teatru, trebuie spus că cei mai mulți actori stăteau acolo un an-doi, după care "evadau" la București. Alexandru Dabija își amintește că prin anii '70 umbla o vorbă printre artiști, care spunea că "cel mai bun teatru bucureștean este Teatrul Tineretului din Piatra Neamț." În scurtă vreme, acest teatru a devenit o adevărată mașinărie de fabricat vedete. Din păcate, mulți, deși ajunși în Capitală, au regretat anii petrecuți la Piatra Neamț. "Păi, la Teatrul Tineretului am interpretat Făt-Frumos și Romeo, iar când am ajuns la Giulești am jucat tot numai Liță, Triță și Făniță, sculeri matrițeri, sudori și furnaliști că, deh, era teatru muncitoresc", își amintește amuzat Constantin Cojocaru.
Directorul Ion Coman îi trata pe actori ca pe copiii lui. Avea grijă să aibă ce mânca, ce îmbrăca și era atent la imaginea lor în urbe. La un moment dat, a luat o decizie foarte dură. Pentru că "băieții" stăteau în fiecare noapte la băut la restaurantul hotelului Ceahlăul, într-o zi, la avizier a apărut un comunicat din partea direcțiunii: "Io, Ion Coman, decid două puncte: actorii nu mai au voie la restaurant." Numai că în acea noapte, neavând voie la cârciumă, după spectacol, actorii, având dintr-odată foarte mult timp liber, au făcut atât de multe prostii, încât a doua zi a apărut la avizier un alt comunicat: "Io, Ion Coman, decid două puncte: actorii au voie la restaurant".
Și atunci, Mitică Popescu și Constantin Cojocaru i-au propus directorului să le deschidă o cârciumă chiar în teatru, ca actorii să nu se mai facă "de baftă" prin oraș și să nu mai existe pericolul să se afle "la partid" de aventurile lor nocturne.
Zis și făcut. În subsol s-a deschis un bar ajuns faimos în tot teatrul românesc. Acolo își făceau veacul actorii și prietenii lor. Barul s-a numit "Șase sași în șase saci", de la un celebru exercițiu de dicție. (Șase sași din șapte sate în șase saci.) La anumite intervale de timp, când un actor se constata că a băut prea mult era pus în fața auditoriului să spună "șase sași în șase saci" și când limba nu îl mai asculta, era trimis acasă fără drept de apel. Dar chiar și așa, cu toată vigilența directorului, tot se mai petrecea câte un pocinog. Alexandru Tocilescu urca uneori noaptea, din cârciuma de la subsol, în balconul teatrului, și începea să îl imite în gura mare pe secretarul general al Partidului Comunist Român, tovarășul Nicolae Ceaușescu, spre disperarea "organelor" și spre amuzamentul colegilor.
Ion Coman a deschis la Piatra Neamț chiar și un festival internațional. În ultimii ani ai perioadei comuniste, cenzura devenise însă extrem de agresivă și cum actorii, tineri și "frumoși nebuni" fiind, erau cam slobozi la gură, festivalul s-a închis. El a fost însă repus pe harta evenimentelor teatrale imediat după revoluție. De curând, s-a încheiat cea de-a XXIX-a ediție a acestui festival dedicat tinerilor, iar noul manager al teatrului, regizoarea Gianina Cărbunariu, își dorește ca în anii viitori să îi redea dimensiunea internațională, așa cum a fost pe vremuri. Despre acea perioadă a vieții sale, în care juca roluri numai unul și unul, Constantin Cojocaru povestește: "Erau ani în care se făcea dragoste, se bea și se juca teatru cu o energie extraordinară. Nu erau actori care se sculau dimineața la 8.00, își făceau exercițiile de dicție până la 10.00, repetau până la 14.00, dormeau după-amiaza, după care mergeau iar la repetiție, iar seara la spectacol. Nici vorbă. Nu se născuse încă funcționarul de teatru. Actorii erau liberi. Se simțeau extraordinar. Trăiau într-un soi de obrăznicie și neliniște de foarte bună calitate, care menținea starea de spirit la cote dintre cele mai înalte".