Interviu cu prof. dr. Bogdan Glăvan, Universitatea Româno-Americană, București - "În momentul de față, statul are buzunarele rupte și nu face față cheltuielilor fără să se împru

Cristian Curte
Revoluția fiscală inițiată de guvernul Tu­dose a lovit ca un trăsnet, atât mediul de afaceri, cât și sindicatele din România, tabere care, de obicei, au interese opuse. Cum de a reușit actuala guvernare ca, în pofida tăierii unor taxe, să le dea coșmaruri antreprenorilor, și cum de i-a scos pe bugetari din țâțâni, în condițiile în care a promis măriri de salarii? Sunt întrebări pe care ar trebui să și le pună orice român. Eu am ales să i le adre­sez unui specialist capabil să răspundă la ele pe înțelesul tuturor (să te ferească Dumnezeu de palavragiii finanțelor!). Bogdan Glăvan este pro­fe­sor universitar de economie și director al Centrului de Economie Politică și Afaceri "Murray Rothbard" din cadrul Universității Româno-Ame­ricane din București.

- Domnule profesor, recenta modificare a Codului Fiscal prin ordonanță de urgență a sur­prins multă lume. Pe specialiști, prin conținutul ei neclar, pe oamenii de rând, prin formulările ei complicate. Ce să înțeleagă românii, poporul de rând, că le va aduce anul 2018?

- Aș începe printr-o analogie. Să presupunem că aveți musafiri la prânz și vreți să gătiți o ciorbă delicioasă. Vă faceți un plan de bătaie: trebuie să mergeți la magazin să cumpărați legume, carne, smântănă etc. și apoi să puneți ciorba la fiert. Dar lucrurile nu merg bine. La magazin, sistemul infor­matic e defect și nu puteți plăti cu cardul. Din pă­cate, nu aveți cash în buzunare, așa că trebuie fie să vă întoarceți acasă, fie să căutați un bancomat de unde să scoateți bani. În fine, după o grămadă de timp pierdut, ajungeți acasă cu toate cumpărăturile, pregătiți ciorba, dar gazele se opresc taman când ciorba e pe foc. Între timp, musafirii sosesc și cior­ba nu e gata. Într-un târziu, gazele revin și, exact când să puneți smântâna, observați că e stricată. Prânzul este complet eșuat, v-ați zbătut degeaba, lumea e dezamăgită.
Cam așa stau lucrurile și în economie. Cineva își face un plan de afaceri, să zicem că vrea să producă dulceață, cumpără utilaje, angajează câțiva salariați și mizează că va vinde un anumit număr de borcane. El se bazează pe faptul că guvernul a promis impozite mai mici pentru salariați, dar această promisiune este uitată. Apoi, Codul Fiscal și Codul Muncii se schimbă, e pus să renegocieze contractele de muncă, iar impozitul pe profit este înlocuit cu un impozit pe cifra de afaceri. Calculul inițial al antreprenorului este complet dat peste cap. Dar nu va suferi doar el, vor plăti și alții. Poate va fi nevoit să scumpească dulceața, poate va fi nevoit să reducă producția și să renunțe la un angajat, nu știm exact ce va face, însă cineva cu siguranță va plăti pentru toate aceste evenimente.
Problema este cu atât mai gravă cu cât ce s-a în­tâm­plat acum în România nu este un accident - co­dul fiscal s-a schimbat de 20 de ori în ultimii doi ani! Guvernele noastre au o lungă tradiție a răz­gân­delii, schimbări majore apar pe neprevăzute. Și atunci, ne întrebăm de ce în România nu au venit la fel de mulți investitori străini ca în Cehia, Un­ga­ria sau Polonia? De ce românii nu reușesc să dez­vol­te firme de succes (suntem pe ultimul loc în Eu­ropa la numărul de firme raportat la populație) și mulți sunt nevoiți să-și închidă afacerea după câțiva ani, de ce oamenii au emigrat în număr atât de mare?
Din păcate, incertitudinea nu se va opri aici. În momentul de față, statul are buzunarele rupte și nu face față cheltuielilor fără să se împrumute mai mult. Dar costul împrumuturilor crește și nimeni nu poate anticipa unde va ajunge rata dobânzii. Apoi, contextul economic favorabil se va stinge încet-încet, și atunci statului îi vor intra în bu­zu­nare mai puțini bani decât mizează. Statul este as­tăzi un om dependent de băutură, dar cu bu­zu­narele rupte și cu perspectiva de a-și pierde slujba. O astfel de persoană poate ajunge să dea în cap cuiva, pentru a-i fura banii, sau să cadă pe stradă și să doarmă prin șanțuri. Ca să fiu explicit, este foarte posibil ca anul viitor, guvernul să mărească și mai mult po­vara fiscală sau să lase complet în paragină dru­murile, spitalele și celelalte lucruri de care, teoretic, se îngrijește.

- Din pachetul de modificări adoptat de gu­vern, ce măsuri credeți că sunt pozitive pentru români și economia românească și ce măsuri ar putea să ne afecteze negativ? Cine pierde și cine câștigă?

- Principalul element mediatizat din modi­fi­carea fiscalității este, așa cum toată lumea știe, mu­tarea contribuțiilor sociale de la angajator la an­ga­jat. Ce înseamnă asta? Este vorba, în principal, de o schimbare contabilă fără efect economic. Con­tri­buțiile sociale, toate, reprezintă o povară fiscală pe muncă, deci ele sunt plătite din produsul muncii noastre. Nu contează cum se numesc și nu contează cine le virează efectiv în conturile statului, prin­ci­piul este acela că aceste biruri reduc veniturile din muncă. Deci, toată lumea ar trebui să știe că povara fiscală nu este și nu poate fi împărțită între an­ga­jator și angajat, la fel cum povara TVA nu este îm­părțită între vânzător și cumpărător, la fel cum acciza la benzină nu este împărțită între benzinărie și șofer. Guvernul poate să inventeze o sumedenie de taxe pe muncă, dar toate au în esență același efect: diminuarea veniturilor din muncă. Mutarea con­tribuțiilor reprezintă, de fapt, comasarea aces­tora și, astfel, constituie o simplificare contabilă. Ea este utilă, pentru că transparentizează povara fiscală pe muncă și transmite salariatului un mesaj clar: "Uite, tu ești cel care plătește aceste biruri!". De­sigur, și mai bine ar fi fost ca salariatul să se ocu­pe el însuși să vireze respectivele sume la stat, atunci lucrurile ar fi stat încă și mai transparent, și lumea ar fi devenit mai conștientă de povara aces­tor obligații. Dar, până la urmă, nu e rău că această comasare are loc. Din păcate, ea se implementează prost, în grabă, cu costuri neprevăzute pentru firme (fiindcă este complicat să modifici milioane de contracte de muncă într-o lună). Dar asta este o altă mâncare de pește.
Marea problemă a noului cod fiscal nu este mutarea contribuțiilor. Desigur, e făcută pripit, e ca și cum ai da unui bebeluș să mănânce sarmale, impune dureri inutile, dar până la urmă e firesc ca omul să mănânce sarmale. Guvernul putea să lase un an termen de implementare, să stabilească un mecanism opțional pentru antreprenori în ceea ce privește virarea contribuțiilor, am fi observat atunci că toți angajatorii ar fi trecut spontan la noua va­riantă, costurile administrative ale schimbării s-ar fi disipat în timp.
Foarte important: reforma nu are efect impor­tant sau durabil asupra nivelului salariilor. Salariul nu îl stabilește primul ministru, nici parlamentul, nici angajatorul; salariul este un fenomen de piață, iar dați fiind factorii fundamentali, salariile nu pot decât urca în România în anii următori.
Dacă mutarea contribuțiilor nu mi se pare foarte problematică, nu așa stau lucrurile cu multe alte schimbări fiscale. Iată cât de nocive sunt, în ordinea importanței:

* Reducerea cotei aferente pilonului II de pensii înseamnă subminarea pensiilor administrate pri­vat, ceea ce va duce la sărăcirea viitoarelor gene­rații de pensionari. Practic, ne amanetăm viitorul: guvernul ne impune scăderea  pensiilor viitoare, pentru a-și acoperi găurile bugetare din prezent. Este o măsură retrogradă, profund nocivă pentru milioane de oameni;
*Creșterea poverii fiscale pentru informaticieni și categorii defavorizate (persoane cu handicap), ceea ce lovește în cea mai dinamică industrie a României și este un nonsens total;
*Înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri, obligatoriu, fără preaviz; asta în­seamnă că guvernul afectează bugetele și pla­nurile de afaceri ale unor "naivi" ce au decis să in­vestească în România și care au cheltuit deja sume importante; măsura periclitează unele investiții în viitor;
*Reapariția "excepțiilor" de la normă, care deschid poarta evaziunii legale, în special de către "băieții deștepți", care știu cum să se folosească de portițele din legislație. După ceva timp, vom vedea cum reprezentanții statului se vor mira că nu colectează bani la buget.

- Dacă celebra trecere a contribuțiilor sociale de la angajator la angajat nu aduce nimănui nimic, nici salariaților, nici firmelor, nici măcar statului, de ce credeți că s-a obosit guvernul cu ea?

- Toată această bulversare fiscală pare precum jocul unui copil care lovește cu bățul în baltă pentru a face valuri. Însă în vreme ce un copil se distrează, cu siguranță că guvernul a avut alte motive, cât se poate de serioase. Politica este un lucru cât se poate de serios, și nimeni nu se apucă de schimbări po­litice dacă nu există o miză adevărată, pentru care merită să riști o pierdere de popularitate. În opinia mea, miza nu poate fi decât una singură: mutarea contribuțiilor sociale este găselnița prin care salariile brute vor crește și, astfel, politicienii vor avea un alibi pentru neputința de a-și ține promi­siunile electorale. Salariile brute ale oamenilor vor crește, dar salariile nete, nu (sau prea puțin).

- Proiectul Ordonanței de Urgență, amplu dezbătut în societate, avea unele înlesniri fiscale pentru plata contribuțiilor sociale în cazul PFA-urilor sau drepturilor de autor pentru cei care aveau deja un contract de muncă. Însă, la pu­blicarea în Monitorul Oficial, aceste înlesniri au dispărut peste noapte. Cum vi se pare acest joc și de ce credeți că a fost făcut?

- Această răzgândeală nu face decât să continue derapajul necontrolat în care s-a înscris politica fiscală și care duce credibilitatea acesteia la cote minime. Practic, nu poți să mai ai deloc încredere în deciziile autorităților.
Situația la care vă referiți se explică prin natura statului și motivele reale din spatele existenței anumitor instituții și reguli în societate. Statul este interesat de colectarea de taxe și atunci folosește orice oportunitate pentru a taxa și a supra-taxa veniturile oamenilor. Cel mai celebru exemplu pe care vi-l pot da este dubla impozitare a veniturilor obținute din antreprenoriat, din deschiderea unor afaceri: pe de o parte, plătești impozit pe profit, dar apoi plătești și impozit pe dividende (pe profitul pe care vrei să-l scoți din firmă).