- Deși adoptă rezoluții despre "statul paralel", PSD refuză să-l definească, sugerând doar, prin armata sa de propagandiști, o conspirație a forțelor oculte, în primul rând a serviciilor de informații aflate în spatele dosarelor penale care îi vizează pe liderii săi. În această cheie trebuie înțeles demersul propagandistic primitiv al echipei Dragnea, al cărei inamic principal nu este fantasma "statului paralel", ci însuși statul de drept, mai ales DNA. Dacă psd-iștii nu o declară explicit, este pentru că nici ei nu-și pot permite să recunoască deschis că resping anticorupția. Este însă suficient să analizăm principalele prevederi ale legilor justiției propuse de PSD-ALDE și încredințate în exclusivitate comisiei speciale conduse de Florin Iordache, pentru a ne da seama că PSD este deranjat, în primul rând, de independența justiției, pe care încearcă să o aducă sub control, creând, de pildă, o instanță specială pentru cercetarea penală a magistraților, deși criminalitatea în rândul acestora este foarte redusă - 88 de condamnări în 12 ani - sau înființând un Consiliu de integritate, despre care nu știm deocamdată nimic, pentru a coordona Inspecția judiciară. De ce este nevoie de noi organisme, cu potențial imens de politizare? Poate pentru a submina CSM, a cărui poziție tranșantă în chestiunea legilor justiției a deranjat PSD, și a le oferi politicienilor instrumente de intimidare și control? Totodată, și refuzul PSD de a colabora cu Comisia de la Veneția în chestiunea numirii și revocării procurorilor cu rang înalt, cum ne-a cerut în mod repetat Comisia Europeană, dovedește că obiectivul său real este anihilarea anticorupției și subordonarea justiției. De vreme ce Liviu Dragnea insistă că acest pachet de legi este singurul care poate bloca "statul paralel", înțelegem că magistrații independenți sunt principalul său inamic, ceea ce este logic din punct de vedere al unui politician cu dosare penale grave. Dacă vor urca pe baricade, așadar, psd-iștii o vor face de fapt împotriva anticorupției și în sprijinul penalilor, ceea ce nu miră pe nimeni.
- Europarlamentarul social-democrat Sorin Moisă și-a dat demisia din PSD, în semn de protest față de liderul Liviu Dragnea, care pentru a-și salva pielea, încearcă să transforme partidul într-un "proiect autoritar". Dincolo de aspectul moral, sunt aceste gesturi eroice de folos?
- Nu aș subestima aspectul moral, mai ales într-un climat public în care moralitatea este bagatelizată. Avem mai multă nevoie de decizii bazate pe criterii morale în societatea și în viața politică românească, nu de mai puține. Din această perspectivă, demisia domnului Sorin Moisă va fi percepută ca un semnal de alarmă, indiferent de replicile prea puțin elegante ale unor personaje ca Lia Olguța Vasilescu. Acestea fiind zise, trebuie să recunoaștem că demisia domnului Moisă va avea un impact mai mic în România, unde domnul Moisă nu este cunoscut, decât la nivelul instituțiilor europene, unde s-a afirmat ca tehnocrat și apoi ca politician cu un grad de profesionalism mai rar întâlnit în rândul europarlamentarilor PSD. Cunoscând nivelul de informare al nucleului dur al electoratului PSD, putem anticipa că, în România, demisia sa va fi percepută exact așa cum o vor prezenta televiziunile aservite domnului Dragnea. Totodată, cunoscându-i pe politicieni și știind, de pildă, că Sorin Moisă a fost propus pe listele PSD pentru Parlamentul european de Victor Ponta, nu vom fi atât de naivi încât să excludem unele calcule de ordin politic în spatele acestei demisii. Gestul său poate fi însă și un semnal că socialiștii europeni, din grupul cărora făcea parte și Sorin Moisă, nu-l mai suportă pe Liviu Dragnea. Dacă domnul Moisă își dorește o carieră europeană, asocierea sa cu Liviu Dragnea nu poate decât să-i facă rău. Pentru ca o demisie de acest fel să aibe totuși un impact semnificativ este important ca ea să nu rămână un gest izolat, ceea ce, deocamdată, este cazul demisiei domnului Moisă, care nu este de fapt o personalitate politică în România. Poate, cine știe, dorește să devină de acum înainte. Chiar și așa, un gest politic motivat principial nu este nicicând inutil, ci trebuie salutat ca o dovadă a supraviețuirii, fie și precare, a criteriilor morale în politică.