Acneea debutantă

Redactia
Acneea este o afecțiune a te­nului care poate și trebuie evitată, iar dacă a început să se in­staleze - să fie tratată, știindu-se că poate avea urmări atât fizice, cât, mai ales, psihice.

Primele simptome sunt: piele lu­cioasă cu pori dilatați, comedoane (puncte ne­gre), care se trans­formă în "butoni ro­șii". Cau­zele sunt foarte com­plexe. Doi factori prin­­cipali duc la apariția ac­neei: excesul de sebum și bacteriile, care deze­chi­librează pur și simplu me­tabolismul pielii. Re­cent, s-a descoperit că există și o micro-levură (ciupercă), care favo­rizează apariția acneei. Este foarte important momentul în care se poate acționa asupra acneei, și asta înseamnă vârsta de 13-16 ani sau chiar mai devreme.
Încercați să respectați următoa­rele condiții:
1. Igienă drastică
* nu puneți niciodată mâna pe față;
* folosiți un săpun cu pH-ul neu­tru (săpun pentru copii sau pastă de ras);
* ștergeți fața, dimineața și seara, cu următoarea lo­țiune: 100 g pătla­gină se lasă 10 zile acoperită cu alcool de 70 de grade, se strecoară și se amestecă cu 100 ml infuzie păt­lagină; dacă apare deshi­dratarea su­perficială a pielii (se des­cuamează), se poate aplica în strat sub­țire o dată pe zi un unguent cu propolis;
* lăsați fața tot timpul descoperită (n-o acoperiți cu păr);
* luptați cu acneea fără niciun fel de complex.
2. Regim alimentar echilibrat.
3. Plimbări în aer liber, sport.
4. Evitați orice fel de excitant fizic sau psi­hic.
5. Nu ștergeți ni­ciodată fața cu pro­sopul, ci tamponați-o cu șervețele de hârtie.
6. Apelați, dacă do­riți, la o cosmeticiană - pen­tru un tratament de cu­rățire (extragerea co­­me­­doanelor).
7. Nu folosiți pro­duse cos­me­tice... "du­pă ure­che", ci numai după sfa­tul specialistului.
8. Aveți răbdare: oda­tă cu ieșirea din pubertate, acneea în­grijită corect - trece.
9. Râdeți cât puteți de mult și de des (chiar dacă nu prea aveți motive) și gândiți pozitiv.

NELI PFEIFFER