Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Răzvan Petrescu, "Mandarina", Editura Curtea Veche (tel. 021/260.22.87), 288 p.

După volumele de proză scurtă "Grădina de vară" (1989), "Eclipsa" (1993), "Într-o după-amia­­ză de vineri" (1997), antologiile din 2003 și 2011, plus alte cărți greu încadrabile de va­riațiuni (auto și fals) biografice sau culturale, Răz­van Petrescu s-a ales cu o mulțime de ad­miratori, printre care mă număr. M-a entuzias­mat, pe lângă stilul inconfundabil, modul cum pătrunde prin incizii mici în organismul social din care e parte, mergând de la simptom la ca­uză, cu cinismul doctorului ce-și pune un diag­nostic grav și-și administrează paliative eufo­ri­zante. "Răzvan Petrescu face parte din categoria acelor autori rari pentru care scrisul este bucurie și disperare în egală măsură, care se schimbă și se descoperă pe sine scriind" - spunea mentorul lui, Mircea Martin, acum un sfert de secol. Fra­za e valabilă și azi. Din an­samblul cărților lui poate fi conturat, prin "cazuri", și ta­bloul co­lectivității româ­nești din a doua jumătate a sec. XX și până în 2017. Resorturi nevrotice împing la suprafața textului umorul absurd (est-euro­pean, mus­tos, nu sec, englezesc), un fel de jubi­lație a inadap­tării, a ratării, cuplate cu ob­ser­vația realistă și eco­urile ei în mintea plină de literatură, muzică și filme a autorului. Corelările acestea cu referenți "artistici" fac suporta­bilă o realitate sumbră, o decupează din banal și o deschid spre pa­ra­bolă, cu procedee na­ra­tive ingenioase. În­tre acestea, proprie îi e arta contra­punctului și alternanța de tensiune ce pare să ducă la im­plozie cu hohotul de râs relaxant, cu o ver­vă comică și autoiro­nică bagateliza­toare. Pe cât de provocator, de sarcastic în satiră, pe atât de simpatic și atașant, Răzvan Petrescu și-a rafinat talentul narativ de la o carte la alta, poate prea mult, ca acele tării ce nu pot fi apreciate decât de nărăviți. Cititorul obișnuit cu "gustul puternic și amărui", cu eferves­cen­țele spumoase din mai vechile lui cărți, va fi derutat uneori de "Mandarina", care mi s-a părut un volum inegal, cu ignorarea voită a structurii în favoarea improvizației jazzistice. Știu că nu e ok să citești proză de ficțiune prin biografia autorului, dar mai știu și că acolo poți găsi chei pentru ceea ce este mai greu de înțeles. Din punctul ăsta de vedere "Mandarina" mi se pare mai confesivă decât celelalte cărți de po­vestiri ale lui Răzvan Petrescu, deși are în co­mun cu ele aceeași realitate. Prinsă acum în vo­lute tematice recurente: securiștii vechi și noi, îmbogățiții de tranziție, politicieni, jurna­liști, vedete TV etc., dar și relația tată-fiu, vă­zu­tă din ambele direcții, parodii ale unor ne­cazuri de scriitor și redactor de cărți motiva­țio­nale tâm­pite, relația dintre artist și critic. Nou mi se pare faptul că lui Răzvan Petrescu nu-i mai pasă că sare peste cal și pune la încercare răbdarea cititorului chiar din primul text, un rubato prea lung, delirant, pe tema basmului lui Andersen "Fetița cu chibrituri". Dacă trecem mai depar­te, regăsim tragismul vesel și chiar o dispoziție elegiacă de care nu se mai rușinează. Mici schim­bări de atitudine ale unui mare scriitor.