E important să se știe că boala interstițială pulmonară (fibroză pulmonară) se referă la un grup mare de afecțiuni cronice, dar care nu au la origine vreun proces patologic malign sau de natură infecțioasă. Aceste boli se caracterizează prin infiltrarea unor celule inflamatoare la nivelul alveolelor pulmonare (granuloame), proces patologic care are drept consecință formarea de țesut de cicatrizare în țesuturile conjunctive care susțin alveolele, cu afectarea transferului oxigenului în sânge. Afecțiunile pulmonare interstițiale apar cel mai frecvent la persoanele de peste 50 de ani, iar evoluția lor depinde de tipul patologic (fibroză idiopatică, interstițială, sarcoidoză etc.). Astfel, dacă unele sunt progresive și, în final, fatale, altele se vindecă spontan sau se stabilizează. Indiferent de forma patologică, semnele și simptomele fibrozei pulmonare includ, în general, dispneea (mai ales la efort), tusea neproductivă, cu disconfort toracic, oboseala și starea de rău general, scăderea apetitului și a greutății, uneori, febră și erupții proeminente pe piele. Din păcate, cauzele care determină apariția acestui grup de afecțiuni pulmonare rămân, deocamdată, necunoscute, iar tratamentele uzuale nu pot decât să oprească temporar evoluția, chiar dacă mai există și situații fericite în care bolile interstițiale pulmonare se vindecă de la sine sau determină unele sechele minore (chiar în absența tratamentului).
În privința tratamentului, acesta poate include administrarea de corticosteroizi (utilă doar la un număr mic de indivizi), imunosupresoare sau colchicina, folosită de obicei pentru tratarea gutei. În concluzie, putem spune că cicatricele parenchimului pulmonar nu pot fi vindecate, însă unele terapii pot să anuleze temporar evoluția bolii, iar altele pot contribui la ameliorarea calității vieții.
Dintre metodele care pot contribui la ameliorarea calității vieții, aș menționa terapia cu oxigen, care - deși nu vindecă leziunile pulmonare - contribuie la realizarea procesului de respirație, previne și reduce complicațiile (în cazul unui nivel scăzut de oxigen în sânge) și programul de reabilitare pulmonară, care se concentrează asupra tehnicilor de învățare a respirației eficiente sau a suportului emoțional și a consilierii nutriționale.
Medicina naturistă poate veni și ea, în ajutor, prin câteva remedii cu proprietăți antisclerotice și antiinflamatoare la nivel pulmonar. Dintre acestea, recomand extractul de mlădițe de Mur (3x50 picături pe zi), remediu util în fibroscleroza organelor la persoanele vârstnice, cu tropism (afinitate) pe aparatul respirator, și Astragalus, remediu cu proprietăți protectoare la nivel pulmonar, indicat în fibroze, bronșite și astm bronșic. Totodată, remediile care au la bază extracte de iarbă-mare, lichen de piatră sau sevă de mesteacăn sunt utile în managementul fibrozei pulmonare prin calitățile lor antitusive, expectorante, antiinflamatoare și regeneratoare, mai ales dacă se asociază cu administrarea coenzimei Q10.
Să auzim numai de bine!
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și medicină complementară, Clinica Medical ES, București, tel. 0723/51.07.37
"Mi s-a depistat un fibroadenom mamar"
(Răspuns pentru MAGDA - București, F. AS nr. 1284)
Stimată doamnă,
În cazul acestor mastopatii, cum este și fibroadenomul mamar, se recomandă un tratament de profilaxie pentru a preveni creșterea în dimensiune a tumorii și modificarea ei biologică. S-a demonstrat că plantele din familia cruciferelor au un rol deosebit în a proteja țesuturile influențate de hormonii estrogeni (în categoria acestor țesuturi intră și țesutul mamar). Cruciferus Plus este un supliment deosebit, prin formula sa unică de combinații de crucifere, cu rezultate eficiente pe acest gen de patologii.
O altă categorie de substanțe importante sunt cele pe bază de progesteron. Aici avem atât soluții sintetice (cum sunt Dufastonul sau Mastoprofenul), cât și soluții naturale de a stimula progesteronul propriu (varianta cea mai eficace, după părerea mea). În acest sens, o recomandare ar fi Herbal Feminine (conține Damiană, Agnus cactus, Melisa și alte plante ce susțin nivelul normal de progesteron). Pe lângă aceste substanțe cu acțiune directă se recomandă și antioxidanți, cu rol protector la nivel celular. De asemenea, s-a demonstrat importanța extraordinară a vitaminei D3, în prevenția cancerului mamar. Dozele de D3, în acest caz, trebuie să fie ceva mai mari decât cele recomandate în prevenția osteoporozei. Alți nutrienți, extrem de importanți pentru metabolismul intern celular, sunt aminoacizii estențiali care mențin ARN-ul și ADN-ul integri și funcționali.
Un program nutrițional personalizat pe nevoile organismului poate conduce la rezultate (preventive) vizibile, atât pe analize cât și pe starea generală a persoanei în cauză.
Farm. Liliana Samson - Expert Good Days Therapy, tel: 0752/269.237
"Am mâna dreaptă amorțită mereu"
(Răspuns pentru RELU - Constanța, F. AS nr. 1285)
Amorțeala membrelor, fie că vorbim de mâini sau de picioare, se manifestă prin senzații ocazionale sau permanente de furnicături sau înțepături care, uneori, așa cum se întâmplă și în cazul dvs., pot fi chiar dureroase. În cele mai multe cazuri, amorțeala poate apărea în urma unor probleme localizate la nivelul coloanei vertebrale: presiune pe un nerv spinal, hernie de disc, vertebre deplasate, etc. afecțiuni acumulate în timp sau provocate în urma unor mișcări efectuate greșit, brusc, după ridicarea unor greutăți. Există și alte cauze ce determină apariția senzației de amorțeală: neuropatia diabetică, greutatea corporală peste valoarea normală, unele afecțiuni cerebrale, circulație venoasă deficitară etc. Sunt necesare o serie de investigații medicale pentru a stabili cu exactitate cauza apariției amorțelilor, poate chiar și un RMN, dacă este cazul. În prima fază trebuie luate câteva măsuri în ce privește tratamentul amorțelilor: dacă vorbim de un diabet zaharat, acesta este adeseori asociat cu neuropatii, astfel încât trebuie să monitorizăm permanent glicemia, să administrăm corect tratamentul prescris sau, în cazul în care acesta nu dă rezultate, medicul specialist va prescrie un alt tratament. De asemenea, puteți administra combinații de vitamine sau minerale, în special din grupul vitaminelor B, magneziu, calciu etc. Important este să menținem coloana vertebrală sănătoasă prin controlul greutății corporale, exerciții fizice ușoare, atenție sporită atunci când ne aplecăm sau ne ridicăm, evitarea greutăților ce cresc presiunea la nivelul coloanei. Un remediu natural extrem de eficient pentru rezolvarea problemelor la nivelul coloanei vertebrale constă în asocierea a două produse ce prezintă acțiune rapidă de reducere a durerii și inflamației, fără a avea efectele secundare cunoscute ale produselor de sinteză. Este vorba despre Celadrin Extract Forte și Roboflex, o combinație ce se adresează afecțiunilor osteoarticulare, tendoanelor și musculaturii. Roboflex susține sănătatea coloanei vertebrale, activitatea musculară și nervoasă la acest nivel, reducând inflamația (prin acțiunea acizilor alfa și izoalfa) și ușurând presiunea asupra nervilor (prin acțiunea magneziului). Dar nu uitați, amorțeala mâinilor sau a picioarelor poate ascunde multiple cauze sau alte afecțiuni asociate, unele din ele chiar foarte grave. Urmăriți cu atenție evoluția acestei afecțiuni iar intensificarea simptomelor, a durerii, necesită neapărat investigații medicale de specialitate.
Multă sănătate!