Noiembrie, norocosul

Dana Ene
- Peste măsură de antipatică și de rece, luna lui Brumar își recuperează capitalul de simpatie prin muzică. În Bucu­rești, Loredana Groza va rupe din nou gura lumii la Sala Palatului, în vreme ce o solistă mai puțin cunoscută, ALEXANDRA UȘURELU, va umple cu vocea ei frumoasă și clară, toamna Sibiului -

LOREDANA - spectacol di granda la Sala Palatului

Loredana Groza este, fără îndoială, vedeta nu­mărul unu a muzicii românești. Nimeni nu are o rețetă atât de completă: voce, seducție și un talent scenic uriaș. Și nici la capitolul hărnicie nu stă rău. A lansat nu mai puțin de 21 de discuri, a câștigat zeci de premii naționale, s-a adaptat vremurilor și cerințelor publicului, păstrându-și întâietatea în lumina reflectoarelor. A cucerit mai întâi scena mu­zi­cală din postura de cântăreață, apoi și-a încercat norocul ca textieră, compozitoare și orchestratoare, dar a cochetat și cu actoria, televiziunea și chiar cu scrisul. De șapte ani este o prezență constantă în rândul juraților de la "Vocea României", stă­pâ­nind, deopotrivă, știin­ța muzicii și umorul. Și tot de atâta vreme, Lore­dana s-a apucat să orga­ni­zeze, în fiecare toam­nă, spectacole muzicale cu înscenări grandioase, pe scena Sălii Palatului din București. Și biletele se vând până la ulti­mul...
Au trecut doi ani de la cel mai recent album al ei, "Imaginarium" (2015), pe care l-a promovat deja într-un spectacol de zile mari. Dar acum, Loredana se pregătește de un eveniment cu mult mai multe semnificații, în majoritate, sentimentale: albumul ei de debut, "Bună seara, iubite!", va împlini 30 de ani de la lansare, pretext minunat să îl transforme într-un show: "Ador".
"Bună seara, iubite!" este un disc ce a marcat istoria muzicii ușoa­re românești, un disc ascultat cu multă plăcere și astăzi. Puțini sunt însă cei care știu că melodia care-i dă titlul, compusă de regre­tatul Adrian E­nescu, pe ver­suri ale poetului Lucian Avra­mes­cu, și înre­gistrată cu par­ti­ciparea ex­cep­țională a acto­rului Ion Cara­mitru, a fost con­siderată, la vremea de a­tunci, "șo­can­tă". Casa de discuri Electrecord a ezitat, chiar, să imprime și să difuzeze discul. Dar când obstacolele au fost de­pă­șite și înregistrarea s-a realizat, s-a produs o sur­priză de proporții: "Bună seara, iubite!" s-a vândut într-un tiraj amețitor: un milion de exemplare!!!, devenind astfel cel mai bine vândut album româ­nesc, titlu pe care și l-a păstrat până astăzi. Și cum să nu-i dedici, atunci, un spectacol la Sala Pala­tului? Și anume, un spec­tacol "di granda", impo­sibil de realizat înainte de '89.
"Ador este despre iubire, despre emoția de dincolo de iubire, este despre a dărui și a-ți dori să lași urme frumoase în sufletul celor din jurul tău. Așteptați-vă la rit­muri nebune, dar și profunde, la expe­rien­țe care ne vor purta pe toți în magie, și pe voi, spectatorii, dar și pe noi, cei de pe sce­nă" - declara Lore­dana. Și ca să vă dați seama cât de iubită este Loredana, trebuie să vă mai spunem că și anul acesta, artista s-a aflat din nou în impas, căci pentru marea de fani pe care o are în Ca­pitală, nu a fost suficient un singur spectacol, biletele "topin­du-se" pe loc. Așa că Loredana a programat pe ulti­ma sută de metri și un al doilea show, pe 11 noiem­brie, la care dacă vreți locuri, trebuie să vă grăbiți.
(Concertul are loc pe 10 noiem­brie. Bilete se găsesc în rețeaua iabilet sau eventim și au prețuri cu­prinse între 100 și 200 lei.)

Alexandra Ușurelu

Alexandra Ușurelu are 27 de ani și a lansat până acum un singur disc - "La capătul lu­mii", în 2014. Însă acest album de de­but a primit o triplă nomi­nalizare la Pre­miile Muzicale Ra­dio România, la categoriile: "Cel mai bun debut", "Cel mai bun al­bum" și "Cel mai bun duet" (pentru melodia "Ceva se întâmplă cu noi", interpretat alături de Mircea Vintilă) și a câștigat premiul pentru "Cel mai bun album al anului 2015", la "Mamaia Music Awards". O poveste de succes, dintr-o sin­gură lovi­tură!
Alexan­dra are o voce clară și frumoasă, cântă melodii pop-indie cu patos, se îm­bracă discret și cu bun gust și, spre deosebire de alte artiste de vârsta ei, nu a folosit niciodată artificii agresive spre a-și promova muzica. Poate tocmai de aceea a reușit să câștige aprecierea unui public educat, cu gusturi fine, ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă.
În ultimii trei ani, solista a susținut nu mai pu­țin de 400 de concerte cu săli pline, prin toată țara, și chiar trei spectacole simfonice, sold-out, la Sala Mare a Teatrului Național din București. Peste tot pe unde a concertat, Alexandra a cucerit inimile celor care au ascultat-o, și la fel s-a întâmplat și în Sibiu. "În aprilie, când am susținut la «Teatrul Gong» primul meu concert din Sibiu, am știut imediat că până la final de an vom reveni cu sigu­ranță în acest oraș. Prima mea întâlnire cu publicul din Sibiu a fost una cu adevărat specială și abia aștept să-l revăd, pe 10 noiembrie, la Ol­dies Pub - Live Music!", spunea artista.
(Bilete sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro și la club, și costă 40 lei. Cumpărarea biletelor nece­sită rezervarea ulterioară a locurilor, la numărul de telefon 0722/63.22.23.)