Dacă urmăriți pe HBO serialul "Familia Borgia", cu formidabilul Jeremy Irons în rolul papei Alessandro VI Borgia, precis vă va interesa și acest roman, singurul scris de dramaturgul Dario Fo (1926-2016) și apărut în Italia în 2014. Laureatul Nobel pentru literatură își explica opțiunea pentru subiectul cu o vastă bibliografie adunată în timp (romane, piese de teatru, biografii, studii istorice, filme) ca un act de dreptate pentru "femeia fatală" Lucrezia Borgia, diabolizată de posteritate. Nu e mai puțin adevărat că povestea acestei familii, pigmentată cu politică, pasiuni carnale și crime, are un inepuizabil potențial comercial. De peste cinci secole, protagoniștii ei fascinează prin cruzime, desfrâu, abuz de putere și machiaverlâcuri (de altfel, Niccoló Machiavelli, autorul celebrului tratat politico-filosofic "Principele", le-a fost contemporan și a văzut în Cesare Borgia figura politică ideală). Serialul TV al lui Neil Jordan vrea și el să mai "umanizeze" personajele, îngroșând liniile melodramatice cu abateri de la istoria documentată, pentru a satisface pofta de senzațional a publicului de azi (dovadă - enormul succes mondial de care se bucură). Rodrigo Borgia, ajuns papă, și copiii lui incestuoși și fratricizi, care fac abstracție de morală, au în serial și justificări sentimentale pentru faptele lor. Dario Fo își propune în romanul "Fiica papei", cu argumente extrase din studii și documente mai noi, menționate în note de subsol, să o albească pe Lucrezia, făcând din ea o victimă a familiei, un biet pion în calcule politice, femeie pe cât de frumoasă pe atât de cultivată, dornică de iubire dar fără noroc. În schimb, fratele ei Cesare rămâne personajul odios din viesparul de ipocrizie și lipsă de scrupule în lupta pentru putere și avere dintre orașele-state italiene de la sfârșitul secolului XV și începutul secolului XVII. Cardinalul Rodrigo Borgia, nepotul papei Calixt III, își începe pontificatul în 1492, sub numele de Alessandro al VI-lea. Abia atunci le poate spune celor patru copii pe care-i avea cu o frumoasă romană că le e tată și-i poate încredința fiului Cesare funcții importante (nepotismul era și atunci în floare la vârful puterii). Căsătorită de la 13 ani, din rațiuni politice, cu Giovanni Sforza, iute scos din scenă, apoi cu Alfonso de Aragon, ucis și el de Cesare, Lucrezia e, în viziunea lui Fo, o idealistă creștină împovărată de putregaiul familiei sale, o culturală cu o veritabilă pasiune pentru arte. Ajunsă ducesă de Ferrara după o a treia căsătorie, cu Alfonso d'Este, ea își asumă cu succes roluri juridice, diplomatice și militare - fapt neobișnuit în epocă. Dramaturgul Dario Fo nu se poate abține să nu creeze scene de comedie grotescă sau dramă și să nu le comenteze din off în nume propriu. Are însă declarat grijă să nu trădeze adevărul faptic, atâta cât se poate ști.