Desigur, lucrurile nu stăteau deloc așa, ba și mai mult, greutățile întâmpinate de fostul cabinet erau cauzate și de stângăciile făcute, înainte, de Guvernul Ponta. Vremea a trecut, au venit alegerile, a venit Guvenul Grindeanu, a plecat Guvernul Grindeanu, a venit Guvernul Tudose, era cât pe ce să plece și Guvernul Tudose, au trecut 10 luni de la reluarea puterii de către coaliția PSD-ALDE, iar răutățile de acum un an încep să îi ajungă din urmă pe Liviu Dragnea și pe consilierii cu care a pus la cale grandiosul program de guvernare care promitea electoratului luna de pe cer. 2017 e gata trecut și, pentru că nu s-a întâmplat nimic palpabil din tot ce s-a trâmbițat pe la televizor, liderii PSD ne vorbesc, pompos și optimist, despre 2018...
Când sunt prezentate unor oameni nespecialiști într-ale economiei, promisiunile din programul de guvernare pot fi manipulate, cu atât mai mult cu cât datele macroeconomice arată o creștere economică importantă pe prima jumătate a lui 2017, cea mai mare dintre țările Uniunii Europene. Numai că, în spatele acestor cifre optimiste, stau niște realități destul de îngrijorătoare. Iar marele "zero" care îi urmărește pe PSD-iști este cel din dreptul investițiilor. Căci, surprinzător pentru unii, dar nu și pentru cei care urmăresc linia de guvernare a PSD, contribuția investițiilor la creșterea economică de 6,1% este zero. Iar "zero" nu este aici o metaforă, ci o cifră din tabelele Institutului Național de Statistică. De exemplu, investițiile străine directe au scăzut de la 3,1 miliarde de euro în prima jumătate a lui 2016 la 2,5 miliarde de euro în perioada similară din 2017! Și de ce ar fi crescut, câtă vreme, dincolo de demonizarea marilor corporații, vinovate de tot ce se întâmplă rău în România, însuși statul român a sistat tot ce înseamnă investiții majore în țară? Cu toate greșelile și păcatele sale, guvernele PDL-iste aveau sume uriașe destinate investițiilor. PSD a venit și mută banii de investiții la pomeni electorale. Oamenii trăisc cu iluzia că au mai mulți bani, cumpără mai mult, iar de aici, cifrele umflate ale creșterii economice, o creștere datorată foarte mult consumului și deloc investițiilor. Consumul nu e rău în sine, mai ales într-o țară cu încă multe nevoi de acoperit. Vor trece însă anii și, în loc să avem autostrăzi și spitale mai noi și mai bune, vom rămâne cu nostalgia coșurilor pline de la mall-uri și supermarketuri...