Într-o revistă americană, s-a publicat recent o întâmplare petrecută la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. O soră medicală îngrijea un soldat rănit, torturat de dureri cumplite. La un moment dat, i s-a terminat provizia de morfină, analgezicul cel mai eficient care exista pe atunci, iar ea n-a avut puterea să-i mărturisească soldatului că nu mai putea face nimic pentru el. În loc să-i spună adevărul în față, ea și-a umplut seringa cu o soluție salină, i-a făcut suferindului o injecție și l-a încredințat: "Vă veți simți imediat mai bine, fiindcă acesta este un medicament foarte puternic." Și, într-adevăr, starea soldatului s-a îmbunătățit considerabil.
Sora medicală a procedat intuitiv, îndemnată de compasiune, recurgând la un efect care echivalează cu un miracol: efectul placebo. Ce anume acționează în situații ca aceea descrisă mai sus? E vorba de imaginație sau de altceva?
Cuvântul "placebo" provine din limba latină și înseamnă "o să-mi placă". El are sensul de medicament fals: un preparat lipsit de orice substanță activă, la fel ca inofensiva soluție salină din povestea de mai sus. Este evident că durerile soldatului au fost calmate de sentimentul pozitiv de speranță și încredere în eficacitatea pretinsului "analgezic". Dar oare sunt medicii și asistentele autorizați să facă "pe placul" pacienților, utilizând asemenea metode?
Medicamentul numit "speranță"
Mult timp, știința a refuzat să admită ce forță imensă reprezintă speranța și atitudinea pozitivă și ce rol important dețin ele în procesul de vindecare. "Este numai un placebo", obișnuiau să spună medicii, grăbindu-se să minimalizeze efectul căruia îi aplicau eticheta de "produs al imaginației". O aroganță care n-a făcut bine nimănui.
Se cunoaște de mai multă vreme faptul că organismul nostru are propria sa producție de calmante împotriva durerii: faimoasele endorfine, care iau naștere în creier. Ele acționează asupra acelorași receptori ca și analgezicele de sinteză și chiar dacă înghițim tablete care nu conțin, practic, nimic, reacțiile la nivelul creierului se modifică totuși. În mod real și cuantificabil.
Aceasta nu se întâmplă doar în domeniul medical sau în împrejurări de extremă urgență: așteptările optimiste ne influențează în nenumărate situații din viața de toate zilele. Orice mamă duioasă a suflat cândva peste genunchiul julit al unui copil, l-a oprit din plâns cu o mângâiere pe locul loviturii, zicându-i că trece. Și chiar trecea! De ce ar reacționa altfel adulții? Însă, fiindcă practica totdeauna cântărește mai greu decât teoria, vă arătăm mai jos cum puteți verifica efectul placebo, printr-un mic test făcut cu colegii dvs. de serviciu, sau cu cei de acasă, cu ajutorul unui filtru de cafea.
Iată cum va decurge experimentul.
1. Procurați-vă o variantă placebo a cafelei pe care o beți de obicei la birou, adică una decofeinizată.
2. Înlocuiți pe ascuns cu ea boabele sau cafeaua măcinată.
3. Puneți o cantitate mai mare în filtru, pentru a da cafelei un gust mai pronunțat.
4. Observați reacțiile colegilor. Nu-și vor da seama că au băut cafea fără cofeină.
5. Beți împreună cu ei și întrebați-vă dacă dvs. personal ați remarcat diferența...
N-ați remarcat, nu-i așa? Toți participanții la experiment au făcut legătura între consumul de cafea și stimularea mentală, chiar dacă în filtru a fost cafea fără cofeină. Și mai este ceva! Ca să poată acționa, cofeina trebuie să sosească mai întâi la celulele nervoase din creier. Iar pentru aceasta, este nevoie de un anumit timp: cafeaua va parcurge cavitatea bucală, gâtul, esofagul, stomacul și intestinul, de acolo va trece în sânge, iar din sânge în creier, va fi transportată în neuroni și abia atunci, după minimum un sfert de oră, se produce efectiv o modificare.
O păcăleală științifică
Așa cum cofeina din cafea acționează încă înainte de a fi prezentă în sânge, prin autosugestie, tot astfel acționează orice tabletă contra durerilor de cap, deja din clipa când știm că ea ne va ajuta grabnic. Însă cercetătorii au observat un lucru cu adevărat uimitor: dacă ni s-a întâmplat de trei ori la rând ca un produs farmaceutic să ne fie de folos (un antinevralgic, de pildă), a patra oară putem beneficia de un efect similar și luând un medicament fictiv - cu condiția ca el să aibă un aspect identic cu primul. Aceasta s-a demonstrat nu numai pentru preparatele mai simple, ca spray-urile care tratează astmul sau pastilele contra durerilor de cap, ci și pentru medicamentele destinate să tempereze reacțiile sistemului imunitar, după o operație de transplant. Consecința practică pentru viitor a acestei constatări ar putea fi posibilitatea de a substitui medicația "veritabilă" prin altceva mai inofensiv, cu mai puține efecte secundare. Pentru început este necesar un impuls din exterior, un produs care să realizeze un aport de substanțe active, însă din momentul când organismul s-a familiarizat cu efectul, vindecătorul nostru lăuntric poate prelua ștafeta cu farmacia lui proprie.
Și în viața de fiecare zi avem la dispoziție destule modalități de a dezamorsa senzația de durere. Atunci când vi se extrage o măsea de minte, de pildă, bineînțeles că veți avea ulterior dureri. Cei mai mulți dintre pacienți merg acasă, se retrag în camera lor și suferă în tăcere. Mult mai bine este să vă du-ceți la muncă. Deoarece, dacă acordați mai puțină atenție durerii, ea nu se va imprima atât de durabil în memorie. Principiul este în egală măsură valabil și pentru durerile de spate. Persoanele care nu și-au luat concediu medical au scăpat mai repede de dureri decât cele care au ales să rămână acasă - de multe ori, acestea au dezvoltat dureri cronice.
Privite mai îndeaproape, numeroase terapii - fie ele clasice sau alternative - par să se bazeze mai curând pe efectul placebo. Când se pune o bobină electromagnetică lângă o gleznă luxată pentru ca durerea să treacă mai rapid, nu magneții sunt cei ce rezolvă problema, ci speranța persoanei respective. Până și în chirurgie există efecte placebo, oricât de straniu ni s-ar părea acest lucru.
Medicul și puterea cuvintelor
Prin simplul fapt că inspiră încredere, medicul poate declanșa la pacientul său reacții care acționează întocmai ca un medicament. Cu toate astea, medicii se străduiesc mai mult să învețe toate nimicurile din farmacologie, în loc să se preocupe de psihologia omului aflat în suferință și de puterea cuvintelor. Însoțit de fraze și gesturi potrivite, orice medicament activ își sporește eficiența și de aceea medicii ar trebui să-și supravegheze mai atent comportamentul: să aibă contact vizual cu pacientul, să-l asculte și să reacționeze la ceea ce i se spune, să perceapă și să manifeste emoții, să pună întrebări pentru a afla ce așteptări are omul din fața lor, să-i alunge temerile și să-i încurajeze atitudinea pozitivă, să-l mângâie efectiv când e cazul. Credința, iubirea, speranța - acestea sunt leacuri străvechi, din păcate, uitate. Limitarea la prescrierea de tablete constituie una dintre cele mai mari erori comise de medici.
Dar abia acum vine întrebarea cea mai derutantă: acționează un preparat placebo chiar și atunci când toată lumea știe că este un placebo?
Pe această temă și-au axat cercetările specialiștii de la Harvard Medical School din Boston. Ei au prescris unor persoane cu sindrom de colon iritabil un placebo, cu indicația de a și-l administra de trei ori pe zi. Și, cu toate că era clar pentru toată lumea că tabletele nu conțin nimic, simptomele s-au ameliorat la peste 40% dintre pacienți. Mai ales la cei care au fost dispuși să ia în serios medicația-surogat și au respectat cu strictețe recomandările primite. Devine evident faptul că simpla concentrare pe dorința de a-ți fi bine, acest ritual repetat zilnic contribuie major la punerea în mișcare a mecanismelor vindecării. Și, probabil, nici n-ar fi nevoie neapărat de pastile, căci ritualurile sunt de multe feluri. De pildă, poți să aprinzi o lumânare, să îngenunchezi cu umilință, să respiri profund și să știi că acolo, sus, cineva te iubește. Să CREZI și să-ți imaginezi cum te ajută, efectiv, să te vindeci. Speranța este cel mai puternic placebo. Speranța în medic și în paznicul tău din cer.
Deocamdată, oamenii de știință nu-și dau seama cum se petrece acest lucru. Ei se simt totuși obligați să admită: "Când practicanții medicinei alternative le dau speranță oamenilor că se pot vindeca cu plante, cu post și cu rugăciuni, ei sunt automat dezavuați și socotiți neserioși de lumea științei. Dar ceea ce am aflat și știm în prezent ne conduce, înainte de toate, la concluzia că a-i lua unui pacient speranța de însănătoșire echivalează cu o lezare fizică.
Odinioară, vindecătorii se bizuiau în mare măsură pe forța vorbelor rostite sau scrise și a imaginilor interioare, căci ce altceva aveau la îndemână oamenii? În afară de plantele de leac cunoscute, un medic dispunea de prea puține remedii. Exista la un moment dat și obiceiul de a copia un pasaj din Biblie pe o bucățică de hârtie, pe care bolnavul trebuia apoi s-o mestece și s-o înghită, pentru ca astfel să asimileze, la propriu, cuvintele binefăcătoare. "Te vei vindeca. Va fi bine!"
Zece lucruri pe care bănuim că nu le-ați știut
1. Un placebo acționează chiar și atunci când îl luăm în cunoștință de cauză.
2. Preparatele placebo albastre au efect calmant, cele roșii sunt stimulente.
3. Patru tablete cu nimic înăuntru sunt mai de folos decât două.
4. Injecțiile placebo ajută mai mult decât pastilele.
5. Un placebo scump este mai eficient decât unul ieftin.
6. Preparatele placebo au acțiune specifică asupra diverselor organe.
7. Un placebo oferit de medicul șef în halat alb dă rezultate mai bune decât cel adus de infirmierul îmbrăcat în blugi și tricou.
8. S-a dovedit științific că numai 20% din medicamentele alopate sunt mai eficiente decât preparatele placebo.
9. Când cineva din familie e bolnav, încercați să-l convingeți că medicamentul simplu pe care îl ia e cea mai nouă descoperire a medicinei.
10. Dacă bolnavul sunteți chiar dvs., imaginați-vă că pe lângă medicul dvs. curant mai există un medic din cer, care vă vindecă organul bolnav. Chemați-l de două-trei ori pe zi, apoi mulțumiți-i din inimă. Cel mai puternic placebo sunt imaginația și credința.