Este unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului, genial, în egală măsură, ca interpret și compozitor. În cei peste 40 de ani de activitate a rupt inimile, mai întâi cu melodiile compuse pentru trupa The Police, și mai apoi cu cele compuse pentru cariera lui de solist: "Roxanne", "Englishman in New York", "Shape of My Heart", "Fields of Gold " etc. Aclamat, nu o dată, la București, luna aceasta, clujenii melomani au ocazia să-l vadă și să-l asculte în premieră, cu prilejul promovării celui mai nou disc, intitulat "57th & 9th". Este cel de-al 12-lea album de studio al solistului și a fost lansat în noiembrie 2016.
"57th & 9th" reprezintă o întoarcere la origini pentru muzicianul britanic, fiind primul disc pe care Sting se reîmprietenește cu rock-ul, după 13 ani în care a cochetat cu muzica clasică, cu pop-ul și cu jazz-ul. "Simt că Rock'n'roll-ul face parte din ADN-ul meu. Îmi place să-mi surprind fanii. Dacă am compus și cântat 10 ani muzică esoterică, acum multă lume se așteaptă să compun numai așa ceva. Ei bine, am avut chef de ceva nou, de puțină energie. Există și niște momente folk pe discul acesta, ca și niște bucăți mai liniștite, dar nu este un album cu muzică de lăută!", spunea el.
Gordon Matthew Thomas Sumner (cunoscut sub numele de scenă drept Sting) a străbătut un drum lung, din casa tatălui său, lăptar în orășelul Wallsend, din nordul Angliei, și până în topul 10 al "Celor mai bogați oameni din industria muzicală britanică". Un drum pe care și l-a deschis singur, după ce s-a îndrăgostit, la vârsta de 10 ani, de o chitară uitată, într-un colț al casei, de un prieten al familiei. A învățat să cânte la ea și a excelat în așa măsură, încât azi deține nu mai puțin de 16 premii Grammy, 3 Brit Awards, un Glob de Aur, un Emmy și multe alte distincții, printre care și o decorație acordată de regina Marii Britanii. Are chiar și propria-i stea, pe bulevardul vedetelor de la Hollywood.
Chiar dacă la 66 de ani, câți a împlinit, Sting nu mai este la fel de "verde" ca odinioară (deși arată ca la 30 de ani, cu ajutorul sportului și al yoga), el nu este pregătit să se retragă. "Mă îndrept cu pași repezi către cea de-a 3000-a reprezentație a mea. Nu am însă de gând să ies la pensie. Sunt un muzician călător și, cel mai probabil, voi muri tot acolo sus, pe scenă", se confesa el într-un interviu recent. Dar nu vârsta din buletin este cea care îi pune bețe în roate în ultima vreme lui Sting, ci sănătatea: "Sunt surd! Nu la fel de surd ca Brian Johnson (solistul AC/DC n.r.), însă, pe-aproape... Am nevoie și de ochelari la citit... Dar cea mai păcătoasă dintre toate este artrita. Am artrită la arătătorul de la mana dreaptă - artrita basistului. Am făcut însă terapie cu plasmă, printr-un procedeu extrem de dureros și dificil, dar acum pot măcar să-mi folosesc degetul", mărturisea muzicianul. Sting are un mental extrem de puternic, dobândit printr-un stil de viață curat: un regim macrobiotic bazat pe cereale, legume și fructe de sezon, meditație, aerobic, alergare - toate îl ajută să se mențină în formă și să înfrunte vârsta.
Iar dacă Sting nu este pregătit să renunțe la scenă, nici fanii lui nu prea sunt dispuși să renunțe la plăcerea de-al vedea în concert, plătind adesea sume exorbitante. "Noi, artiștii, aducem bucurie oamenilor. Nu-i exploatăm și nu îi torturăm și de aceea cred că ne iubesc... Admit că uneori sunt la mijloc sume colosale de bani, dar trebuie să îmbrățișezi câteodată și extravaganța și dărnicia lor, și să te bucuri de absurditatea asta a vieții", spunea artistul, care a cântat de multe ori în cercuri restrânse, pentru avuții lumii.
Considerat de mulți un excentric, milionarul britanic i-a avertizat deja pe cei 6 copii ai lui (doi din prima căsătorie, cu actrița Frances Tomelty și patru din căsătoria cu producătoarea Trudie Styler), că nu vor moșteni mare lucru de pe urma lui. "Toți copiii mei au emigrat în America. Sunt independenți. Am creat valuri în presă, în 2014, când am declarat că nu le las niciun sfanț, dar ei nu au fost surprinși, căci știau deja asta. Îi ajut și am grijă de ei și le-am oferit șansa să învețe în cele mai bune școli din lume, însă i-am învățat și cu munca. Nu vreau să le răpesc șansa și plăcerea de a-și crea propriul lor drum în viață. Părinții mei n-au avut nimic să-mi ofere și uite unde am ajuns. Sunt mândru de ce am reușit să realizez de unul singur și vreau să le ofer și lor șansa de a se realiza singuri, fără ajutor. Nu vreau să-i umilesc oferindu-le totul pe o tavă de argint", spunea artistul, într-un interviu recent. Deși ar cam avea ce să le ofere: recent, averea lui a fost evaluată la 180 milioane de lire sterline. Dar copiii lui Sting par să fie întrutotul de acord cu el și încearcă să-și creeze propriile cariere. Doi dintre ei: Joe Sumner (41 de ani) și Eliot Sumner (27 de ani) i-au călcat pe urme și sunt muzicieni, Fuschia (35 de ani) și Mickey (33 de ani) sunt actrițe și fotomodele, ca și frații lor mai mici, Jake (32 de ani) și Giacomo (22 de ani).
- Concertul lui Sting de la Cluj Napoca se va desfășura pe 17 octombrie, la Sala Polivalentă. Numărul de locuri rămase este limitat. Mai puteți găsi bilete doar la două categorii: 268 și 467 lei, în rețeaua Eventim -