Roșia Montană, Certej și Rovina sunt principalele puncte de interes pentru corporațiile încurajate de Coaliția aflată la guvernare. Fost ministru al Industriilor, așa cum au fost și ceilalți loviți de blestemul aurului (începând cu Radu Berceanu), actualul prim ministru, Mihai Tudose, își scoate armele și sperie țara: murmură la televizor că a votat, anii trecuți, pentru scoaterea cianurii din minerit, dar astăzi are grijă să-și refacă votul. Companiile miniere își folosesc forța financiară și relațiile pe care le au cu oficiali ai statului român, pentru a încerca din nou modificarea legii minelor. Potrivit unui proiect ajuns în presă, aproape toate prevederile care au scos sute de mii de români în stradă, în 2013, sunt reluate în noul proiect de lege, aflat în lucru la Ministerul Economiei, unde a rămas un... vifor în locul lui Fifor. E clar: corporațiile miniere o iau razna în România. Proprietățile private ale celor care nu vor să plece din calea exploatărilor cu cianuri sunt din nou în vizorul lor. Noul proiect de lege se pregătește să declare viitoarele exploatări miniere ca fiind de interes național. În acest caz, pământul oamenilor ar putea fi luat cu forța de companiile ce dețin licențe miniere. Blestemata lege a lui Dragnea, Tăriceanu et company cuprinde nu mai puțin de 80 de articole, ascunzând aproape la fel de multe motive de îngrijorare. Dintre companiile care ajută la redactarea noii legi, cea mai cunoscută este Gabriel Resources (RMGC). Încă o dată, iată, o entitate cu sediul inițial într-un paradis fiscal internațional este chemată de politicienii români și rugată să-și ticluiască propria lege! Așa cum s-a întâmplat în anul 2013 (Legea Specială Roșia Montană). Nicăieri în lume nu se întâmplă o astfel de bătaie de joc! De aceea, guvernul României pare o grupare de amatori, aduși cu forța la Palatul Victoria. Tartorul, încruntatul Tudose, ridică din umeri și lasă "cunoscătorii" să-și facă treaba. Dacă-l întrebi, jură că este român. Și acceptă ca o firmă străină, ca "Euro San Mining", să exploateze la Rovina, aur și cupru, fără participarea statului. Cu așa români la putere, țara pornește la vale pentru totdeauna. Organizațiile ecologiste au ieșit din nou la luptă pentru salvarea Roșiei Montane! Angajamentele patriotice ale PSD sunt călcate în picioare, de același partid antinațional. O toamnă grea, în care politicieni ca Dragnea și Tăriceanu amenință din nou istoria milenară a Apusenilor. Or fi luat oare cunoștință de ea, în strădania lor intelectuală?